Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Cum (nu) ne-am ales manualul (II)

Cum (nu) ne-am ales manualul (II)

Revenind asupra temei din numărul trecut al revistei, cazul unui oraş reşedinţă de judeţ care a ales, pentru clasa a V-a,  „in corpore“, acelaşi manual la limba şi literatura română nu este, se pare, unul accidental. Mai există, din câte am aflat, cel puţin un judeţ din sudul ţării care a ales  un singur manual pentru toate şcolile gimnaziale din aria sa geografică. Poate că astfel de fenomene ar trebui analizate, dar nu prea are cine să facă acest lucru. Şi apoi nu este probabil clar dacă fenomenul este unul sociologic, unul care vorbeşte despre o suspectă inerţie instituţională, sau unul  de „lehamite“ profesională. Nu sunt singurele variante explicative. În ultimul caz s-ar putea vorbi despre o mediocrizare la nivel profesional a învăţământului gimnazial, o mediocrizare asociată unei evidente scăderi a calităţii procesului de predare/învăţare. Sau, dimpotrivă, e vorba doar despre o birocratizare a deciziei, cel puţin în cazul judeţului în cauză, care nu merită probabil prea multe comentarii. De altfel, în cele din urmă, problema modului în care ne-am ales/nu ne-am ales manualul nu stârneşte cine ştie ce nelinişte în cazul multor unităţi şcolare. Este adevărat însă că anul acesta situaţia în ansamblu a fost una specială, generată de întârzierea încheierii licitaţiei, de timpul foarte scurt pe care profesorii l-au avut la îndemână pentru a alege, alegere care dacă este luată în serios presupune criterii, judecăţi de ansamblu şi, mai presus de toate, o foarte bună cunoaştere a seriilor de elevi cu care se va lucra. Spun asta fiindcă dintre variantele de manuale pe care le-am văzut, cel puţin unele dintre ele par a ţine evident cont de particularităţile de vârstă ale elevului mediu.

 În context, o discuţie interesantă a avut loc cu şefa catedrei de Limba şi literatura română de la Şcoala Gimnazială „I. Gh.  Duca“, din Bucureşti, profesoara Oana Marin. Dialogul a relevat câteva dintre problemele asociate alegerii unui manual. La un moment dat, ne-a spus doamna profesoară, trebuie să ai în vedere până şi efectivele cu care lucrezi. Sunt cazuri în care numărul de elevi dintr-o clasă e mai mare de 30. Dincolo însă de aceste situaţii particulare, la Şcoala Gimnazială „I. Gh. Duca“, alegerea a presupus, la un moment dat, restrângerea opţiunilor la trei variante de manual. Şi atunci, prin comparaţie, s-a decis. A contat, de exemplu, ne-a spus doamna profesoară, numărul şi calitatatea exerciţiilor la o temă anume. Sau într-un alt caz am putut compara cum „rezolvă“ unul dintre manuale un concept precum personificarea şi cum rezolvau această problemă celelalte două manuale. Unul dintre cele trei expedia, pur şi simplu, conceptul printr-o  simplă definiţie şi cam atât,  în vreme ce un al doilea făcea un pas mai departe şi încerca să determine elevul să înţeleagă consecinţele folosirii personificării într-un text…

Discuţia a evidenţiat şi alte aspecte care au însoţit alegerea manualelor pentru clasa a V-a: de exemplu, publicitatea agresivă a unor edituri sau insistenţa altora prin telefoane repetate (de unde făcuseră oare rost de numele de telefon personale?!…), la care se adăugau informaţii mai mult sau mai puţin aproximative, suntem pe primul loc, afirma reprezentantul unei edituri,  sau pe al doilea loc, spunea altul, pentru ca apoi să se descopere că informaţia era falsă.

O problemă repetabilă şi la această şcoală a fost prezenţa „fantomatică“ unor anume „restricţii“ privind posibilitatea ca în cazul aceleiaşi şcoli să se poată alege cel puţin două manuale (nu a fost totuşi cazul la Şcoala „I. Gh. Duca“, fiindcă profesorii de română de aici au hotărât, prin consens, să aleagă un singur manual!). Important a fost până la urmă, a conchis şefa de catedră, că în Bucureşti posibilitatea de alege mai multe manuale la aceeaşi şcoală a fot evocată la consfătuirile din septembrie de către inspectoarele de specialitate.

E probabil însă, am dedus noi, ca fenomenul „unanimităţii“ să fie în unele cazuri mai degrabă efectul unei „lene birocratice“, fiind legate de realizarea unor comenzi, iar directorii şi cei care întocmesc aceste documente să aibă tentaţia de a-şi simplifica munca. Pe de altă parte, o întrebare nu poate fi evitată: este mai bine ca într-o şcoală să existe aceeaşi variantă de manual sau, dimpotrivă, ar fi util să existe cel puţin două variante care să ofere soluţii variate în modul în care cunoştinţele de gramatică, ca să dau un exemplu,  sunt integrate sau nu în celelalte conţinuturi?!… Fiindcă, realmente, manualele de limba română de clasa a V-a variază evident în raport cu modul în care a avut loc/n-a avut loc o integrare a cunoştinţelor de lexic, dar mai ales de gramatică în structura manualului. De pildă, rareori am
întâlnit situaţii didactice în care o problemă de lexic să fie rezolvată atunci când are loc o receptare primară a textului literar/nonliterar! Mai puţin liniştitor e faptul că în discuţiile noastre o asemenea problemă nu prea a apărut, ceea ce presupune că situaţia nu reprezintă o problemă de actualitate ferventă pentru profesorii din şcoala gimnazială, în ciuda faptului că,
teoretic, ea este ştiută şi dezbătută.

Informaţiile căpătate privind alegerea manualelor sunt, prin forţa lucrurilor, limitate ca semnificaţie. „Ancheta“ noastră a scos în evidenţă, pe de altă parte, lucruri pe care le bănuiam. Există, de exemplu, o condiţionare „istorică“ în alegerea manualului, determinată de locul pe care o editură câştigătoare îl ocupă pe piaţa cărţii şcolare. Outsiderii au fost puternic amendaţi în ciuda faptului că unii dintre ei au ocupat primele locuri ca punctaj în evaluarea publicată în finalul licitaţii. Mai straniu e faptul că edituri care au intrat în joc după prima fază a licitaţiei, contestând aşadar, au cunoscut o receptare neaşteptată din partea unor profesori, fapt care ridică serioase semne de întrebare în legătură cu cine „a ales“ manualele. Pe de altă parte, s-a manifestat din nou efectul „tiranic“ al auxiliarelor în alegerea manualului, ceea ce înseamnă că s-a ajuns foarte departe şi că ideea ministerului cu privire la posibilitatea ca nu toată masa de elevi să mai dorească să primească manuale într-un viitor apropiat are ceva logică în ea. Mai ales că selectarea şi aprobarea auxiliarelor se va face, se pare,  pe baza unui simplu chestionar, iar multe dintre aceste auxiliare vor fi aprobate şi piaţa se va umple din nou cu sute de asemenea cărţi. În paranteză fie spus, există edituri care au atins performanţe remarcabile în modul în care încearcă impunerea auxiliarelor în procesul de învăţare: de exemplu,  există edituri care scot auxiliare valabile doar pe primul semestru pentru ca apoi să apară un al doilea „volum“, valabil  pentru al doilea semestru.

Există, desigur, posibilitatea de a formula şi alte concluzii/speculaţii care vizează starea sistemului în ansamblu vizavi de problema manualului şcolar. De pildă, multe aspecte subliniază indirect indiferenţa unei mase mari de profesori faţă de conceptul de manual alternativ, ei fiind atraşi mai degrabă de ideea folosirii auxiliarelor, motivul financiar fiind în caz caz dominant.

E bine, e rău?!… Încă o întrebare retorică. Ceea ce se poate constata cu oarecare siguranţă este degradarea treptată a importanţei manualului tipărit şi în şcoala gimnazială, nu doar în liceu. Ministerul însuşi pune umărul cu hărnicie la această degradare, fără ca cineva de acolo să fie interesat de consecinţe.

P.S. Închei aceste însemnări cu opinia de pe blogul personal exprimată de prof. univ. Constantin Cucoş de la Universitatea din Iaşi, pledoarie în fond pentru manualele alternative: Manualul alternativ induce nu numai o altă faţă a lucrurilor, dar formează la individ conştiinţa pluralităţii interpretative, apetitul respectării multiplicităţii opiniilor purtate de către semenii săi. Manualul alternativ constituie un instrument atât în avantajul elevilor, pentru că relativizează informaţia la particularităţi şi posibilităţi concrete, dar şi în sprijinul profesorilor, care pot să realizeze mai uşor o diferenţiere autentică în învăţare, pornind de la un cumul informaţional el însuşi diferenţiat şi capabil de a induce individualizare şi diversificare. Să observăm totuşi că şi manualul alternativ sfârşeşte în a deveni unic, în cele din urmă, după ce acesta a fost ales (de profesori, de părinţi, de elevi… de elevi?).

 Adrian COSTACHE