Socialize

Facebook
Home » Editorial » Invitatul Tribunei » Cum stăm cu humorul?

Cum stăm cu humorul?

Solomon Marcus

Academician Solomon Marcus

În preajma Zilei lui Caragiale, este impresionantă actualitatea sa. Mereu primesc mesaje caragialeşti, unele din partea unor personalităţi (pe care, pentru a le proteja, nu le voi nominaliza): „Confirm primirea tuturor mesajelor pe care mi le-aţi trimis” sau „Am primit mesajele tale şi îţi mulţumesc”. Ce comunică astfel de mesaje? De exemplu, dacă eu le-am trimis patru mesaje, pluralul din răspuns îmi spune că au primit cel puţin două dintre ele, dar atâta tot; şi nici măcar nu aflu pe care dintre ele le-au primit. Sau la telefon: „Tot eu sunt, Virgil”. Sunt obligat să-i adun din memorie pe toţi Virgilii care mi s-au perindat. Mereu ne întâlnim cu această presu­poziţie falsă, conform căreia interlocutorul se află în posesia a tot felul de informaţii pe care de fapt le ignoră sau care nu se mai află actualizate în memoria sau atenţia sa. Chiar în această dimineaţă de 25 ianuarie, televiziunea ne asaltează cu tot felul de abrevieri, de sigle, este stigmatizat STS-ul şi mi-a trebuit mult timp să aflu că este vorba despre Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar nu mi-e deloc clară semnificaţia lor. Mii de instituţii, organizaţii, firme etc. sunt denumite prin sigle care rămân pentru cei mai mulţi secrete.

Tot felul de vedete de duzină sunt identificate prin prenumele lor de alint, ca în Tanţa şi Costel a lui Băieşu. Până unde poate merge această falsă presupoziţie rezultă din păţania căreia i-am fost victimă zilele trecute. Intru într-un magazin alimentar. Ajung la casierie, pun pe tejghea mărfurile pe care doream să le cumpăr şi sunt apostrofat ferm cu întrebarea: „Aţi completat for­mularul?” Exprimându-mi nedumerirea, casiera mă întreabă cu suspiciune: „N-aveţi şapte clase?” În acel moment, disponibilitatea mea pentru glumă devine manifestă şi răspund: „Ei, aici m-aţi prins. În clasa a VI-a nu mi-a mai plăcut şcoala şi n-am mai apucat s-o fac şi pe a şaptea”, la care casiera se adresează celor aflaţi în aşteptare: „Vă rog, cineva cu carte să-l ajute pe nenea să-şi com­pleteze formularul”. Dar atunci am explo­dat: „Despre ce formular este vorba?” Am aflat astfel că unul din produsele pe care eu le alesesem pentru a le cumpăra se afla în regim de promoţie, dar pentru aceasta trebuia completat un formular şi lipite nişte timbre, presupuse a fi fost obţinute din cumpărături anterioare. Când am spus că nu am acele timbre, casiera nici n-a mai vrut să stea de vorbă cu mine.

Începutul de an a adus în atenţia unor televiziuni particulare tot felul de experţi în viitor, a căror prestaţie este de un considerabil humor involuntar. Abundă semnalări de tipul „confrun­tare cu o dilemă”, „surprize de toate felurile”, „unele lucruri trebuie reluate de la început”, „risc de dezechilibru emoţional”, „instabilitate ener­getică”, „situaţii imprevizibile”, „fericire aparentă”, „ghidaţi-vă după intuiţie”, „faceţi daruri fără aşteptări”, „reacţii nervoase exagerate” şi multe altele de acelaşi fel, după zodii.

Dar orice minte cât de cât educată îşi dă seama că astfel de descrieri se potrivesc oriunde, oricând şi oricui. Prezicătoarele se prevalează de pretinse calcule (matematice!), de tot felul de hărţi pe care le arată cu emfază şi îţi vine să le plângi de milă persoanelor de televiziune (pe care, pentru a le proteja, nu le vom nominaliza, dar vreau să cred că a fost vorba numai de televiziuni particulare) care acordă atenţie acestor elu­cu­braţii; după ce le-am văzut în această ipostază, greu îmi vine să le mai acord vreun credit. Astrologia şi-a trăit de mult traiul şi a părăsit scena încă în urmă cu câteva sute de ani, locul fiindu-i preluat de astronomie. Dar astronomii sunt chemaţi la televizor foarte rar. Spre cinstea ei, televiziunea publică nu acordă atenţie astrologilor (dar o făcea până în urmă cu vreo doi-trei ani).

O sursă inepuizabilă de humor involuntar se află în folosirea limbii române şi de aceea mi-am început aceste consideraţii cu astfel de exemple. Pe pereţii unor şcoli am văzut prezentări ilariante de pseudo-definiţii ale unor noţiuni de gramatică sau de literatură. Dar şi în DEX (Dicţionarul Exlicativ al Limbii Române) am găsit definiţii ilariante, de exemplu, ale unor noţiuni de matematică. La cuvântul algebră, prima definiţie (versiunea on line este următoarea: „teorie a operaţiilor privind numerele reale (pozitive sau negative) sau complexe şi rezolvarea ecuaţiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice şi a formulei generale de calcul numeric particular”) – o perlă de lipsă de sens.

În altă ordine de idei, ce putem înţelege din declaraţiile unor politicieni, care fără jenă spun azi exact invers faţă de ce spuseseră ieri?

Un spectacol trist l-au oferit unele televiziuni în programul de Anul Nou, când s-au bazat în primul rând pe producţiile humoristice ale anilor ’60, ’70 sau ’80. Să te prevalezi, în deplină libertate, de humorul practicat în vremuri de dictatură, fără a echilibra aceste reluări cu producţii humoristice proaspete, generate de actualitate, este un semn de sărăcie, de criză a humorului.

Pe un canal de televiziune ni se repetă mereu că „sărbătorile sunt magice”, numai că acest magic slogan era sabotat de chiar contextul în care el apărea: nu se vorbea decât de mâncare, de modul de tranşare a porcului şi de „ce punem pe masa de Crăciun sau de Anul Nou”.

Să nu mai vorbim de avalanşa de superstiţii dintre cele mai caraghioase, ca de exemplu, dacă faci cutare lucru în prima zi din an, o să-ţi meargă bine sau rău sau mai ştiu eu ce. A face un talmeş-balmeş din tradiţii dintre cele mai frumoase şi superstiţii dintre cele mai stupide, iată o sursă considerabilă de humor involuntar, dar un humor amar.

De ce este humorul în criză în România? Din cauză că el presupune cultură, cu cât eşti mai cult, cu atât disponibilitatea la glumă, la ironie, la humor este mai mare. Mai este în criză pentru că disponibilitatea la humor presupune o stare de relaxare, de bună dispoziţie, lucruri care nu sunt pe toate drumurile la noi.

Educaţia şcolară şi educaţia în familie confundă de prea multe ori seriozitatea cu gravitatea. Nu se înţelege că starea de relaxare pe care o presupune procesul autentic de învăţare nu se poate lipsi de ingredientul bunei dispoziţii, de practica ironiei şi autoironiei, a glumei. Râsul este un simptom de sănătate şi ar trebui să-l stimulăm.

Humorul este o treabă foarte serioasă.

(Acest text este o parte din ceea ce ar fi trebuit să fie prestaţia mea la Festivalul Romeo şi Julieta la Mizil, 25 ianuarie 2014. Viscolul m-a împiedicat să fiu prezent acolo.)

Acad. Solomon MARCUS