Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Curriculum ca paradigmă

Curriculum ca paradigmă

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

Conceptul de curriculum, definit în sens larg, reprezintă paradigma afirmată istoric în pedagogia postmodernă (contemporană), din anii ’50 până în prezent. Definirea și analiza sa la nivel conceptual implică raportarea la trei criterii epistemologice: sfera de referințăfuncția gene­-ralăstructura de bază.

1) Sfera de referință a paradigmei curriculumului este determinată filosofic (epistemologic) la nivelul relațiilor sale cu teoria pedagogică și cu modelul pedagogic.

Teoria pedagogică definește și analizează obiectul de studiu specific (educația), normativitatea specifică  (necesară pentru ordonarea educației) și metodologia de cercetare specifică (necesară pentru emanciparea și ameliorarea educației), prin concepte pedagogice fundamentale: educația, finalitățile educației, conținuturile generale ale educației (morală, intelectuală, tehnologică, estetică, psihofizică), formele generale ale educației (formală, nonformală; informală), sistemul de educație/învățământ; axiomele, legile, principiile – educației;  cercetarea pedagogică fundamentală (istorică și teoretică), cercetarea pedagogică operațională (empirică, experimentală; cantitativă, calitativă). Aceste concepte pedagogice fundamentale, integrate în  teoria  generală a educației, sunt la baza construcției tuturor științelor educației, inclusiv a celor care constituie științele fundamentale ale educației: teoria generală a instruirii/didactica generală (subteoriea teoriei generale a educației) și teoria generală a curriculumului (care are ca obiect de studiu specific proiectarea curriculară a educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ).

Modelul pedagogic este o construcție epistemologică realizată prin accentuarea și articularea conceptelor fundamentale, fixată în cadrul unor axiome care impun în plan normativ superior: a) abordarea educației ca activitate psihosocială, confirmată la nivel de mesaj pedagogic, bazat pe interdependența informare – formare-dezvoltare pozitivă; b) conceperea educației la nivelul interdependenței dintre dimensiunea educației: obiectivă (funcțiile generale ale educației) – subiectivă (finalitățile educației); c) valorificarea educației, la nivelul tuturor conținuturilor și formelor generale ale educației, în perspectiva educației permanente și a autoeducației; d) realizarea-dezvoltarea educației în context deschis la nivel de sistem și proces de învățământ, de activități concrete (lecție etc.), în situații concrete (condiționate de resursele pedagogice existente/disponibile). Aceste axiome, afirmate ca imperative normative superioare, creează cadrul necesar pentru construirea unor modele-ideale (ideal-tipuri) care fixează în plan epistemologic structura de funcționare a educației, a instruirii, a proiectării curriculare a educației și a instruirii.

2) Funcția generală a paradigmei curriculumului este cea de centrare a educației asupra finalităților educației, macrostructurale (idealul educației; scopurile generale strategice) și microstructurale (obiectivele generale și specifice), construite la nivelul interdependenței necesară între cerințele educației (și ale educatului): a) psihologice, exprimate în termeni de competențe generale și specifice; b) sociale, exprimate în termeni de conținuturi de bază, validate de societate.

3) Structura de bază a paradigmei curriculumului este fixată la nivelul optimizării raporturilor dintre componentele necesare în realizarea oricărui proiect curricular (al reformei sistemului de învățământ, al planului de învățământ, al programei școlare, al manualului școlar, al lecției etc.): a) principale: finalitățile educației – conținuturile generale – metodologia educației – evaluarea educației; acțiunile subordonate activității (în cazul instruirii, predarea – învățarea – evaluarea); b) contextuale: resursele peda­gogice (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare) – formele de organizare a educației (determinate social; inițiate de educator) – stilul pedagogic adoptat (managerial, didactic, socio-afectiv).

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA