Tribuna Invatamantului - Revista Nationala a Educatiei Romanesti

Prima pagina

Zile de FOC pentru Educatie

Protest dupa protest, de mai bine de o saptamâna, la Ministerul Educatiei. Profesorii au început saptamâna cu proteste si tot asa au si încheiat-o, fara ca cineva sa-i bage în seama. Dascalii continua sa fie profund nemultumiti de faptul ca Guvernul vrea sa-si asume raspunderea pe Legea Educatiei, oamenii scolii au cerut coeficienti mai mari pentru angajatii din învatamânt în grila din Legea salarizarii unitare, dar si demisia ministrului Daniel Funeriu. Cu protestul dascalilor s-au solidarizat si studentii: „Suntem alaturi de dânsii, dar vrem sa ne prezentam si propriile nemultumiri”. Revendi­carile acestora sunt în cea mai mare parte comune cu ale dascalilor. La protestele de saptamâna trecuta au mai luat parte si angajati ai Bibliotecii Centrale Universitare, precum si profesori din învatamântul superior.

Negocieri esuate la Ministerul Muncii

Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Funeriu, a tinut însa parte angajatilor din ograda sa joi, la negocierile de la Ministerul Muncii pe marginea noii grile de salarizare. „Am vazut un ministru al Educatiei surprinzator, a declarat presedintele Federatiei Alma Mater, prof. univ. dr. Anton Hadar. Pentru prima data de când e în functie, l-am vazut rational, deschis la propunerile noastre logice. Ne-a sustinut revendicarile în fata ministrului Muncii si cred ca lui i se datoreaza faptul ca punctajul mediu în învatamânt a crescut de la 2,96 la 3,17. Tot am ramas pe ultimul loc, dar este mai mult decât nimic. Nu stiu ce s-a întâmplat de s-a desteptat domnul Funeriu. Sper sa îl tina, desi ma îndoiesc.” „Daca acest demers, se arata ceva mai sceptic presedintele FSLI, prof. Aurel Cornea, ar fi fost unul constant, l-as fi apreciat. Dar domnia sa nu a dat dovada pâna joi ca ar sustine punctul de vedere al personalului din învatamânt.” Daca lucrurile stau chiar asa si nu va interveni nimic în viitorul apropiat care sa împiedice punerea în practica a ceea ce s-a hotarât joi la Ministerul Muncii, un profesor debutant gradul 1 va avea un punctaj de 2,1 în loc de 1,9, iar un asistent universitar – 2,43 în loc de 2,15.

Sindicatele din Educatie sunt însa de parere ca este o victorie care nu încalzeste prea mult. În consecinta, negocierile de la Ministerul Muncii au esuat, sindicalistii din învatamânt neacceptând oferta guvernantilor de a creste treptat coeficientii care stabilesc salariile bugetarilor. De asemenea, sindicatele din Educatie si guvernantii nu au ajuns la niciun acord privind coeficientii care stabilesc salariile bugetarilor si salariul minim pe economie. Sindicalistii propun ca acesta sa creasca la 700 de lei. „Prezentarea coeficientilor si a tabelelor vizeaza perioada de dupa 2013. Iar oamenii nostri traiesc în prezent. Prin asumarea acestei legi, Guvernul permanentizeaza, practic, diminuarea salariala din învatamânt. Am cerut un coeficient de 700, ei au propus unul de 600”, a declarat presedintele FSI Spiru Haret, prof. Gheorghe Isvoranu. Isvoranu a mai spus ca guvernantii au invocat presiunea FMI pentru a nu le acorda cresterile salariale. „Iar daca guvernantii nostri spun ca FMI nu le da voie, atunci putem sa facem niste economii la cheltuielile de personal. Anulam Guvernul, toti consilierii si toate departamentele de la Guvern, anulam Presedintia, anulam Parlamentul si tot ce tine de acesta si îl tinem doar pe seful de la FMI aici. Ne costa mult mai putin.”

„Din punctul nostru de vedere, a conchis prof. Aurel Cornea, liderul FSLI, Guvernul nu respecta niciunul dintre principiile care au stat la baza acestui proiect de act normativ si în primul rând pe cel al echivalentei functiilor în sistemul bugetar. Prin aceasta grila de ierarhizare, locul nostru ar fi undeva, pe la mijloc. Cu alte cuvinte, consideram ca este firesc sa fie cel putin 7, pentru final de cariera. Noua însa, dupa negocierile de la Ministerul Muncii, ni s-a oferit 5,35.” La închiderea editiei am aflat, din surse FSLI, ca, dupa o saptamâna de dialog al surzilor, în care profesorii au protestat fara sa fie bagati în seama de nimeni, ministrul Educatiei a primit, în sfârsit, vineri dimineata, la minister o delegatie a acestora.

Caderea Guvernului si asumarea Legii Educatiei Nationale

Pe data de 27 octombrie se va supune la vot în Parlament motiunea de cenzura a PSD-PNL pentru caderea Guvernului, iar în data de 28 octom­brie se va vota/asuma Legea Educatiei Nationale. Doua zile de foc, pentru care federatiile sindicale din tara noastra s-au pregatit temeinic. Profesorii se vor alatura si ei acestor proteste: „Speram sa cada Guvernul la motiunea de cenzura si sa nu mai aiba timp sa-si asume raspunderea pe Legea învatamân­tului, a spus Aurel Cornea. Colegii nostri se vor alatura celor care vor organiza mitingul din data de 27 octombrie, iar în data de 28 octombrie, în cazul în care se va ajunge la asumarea raspunderii, am solicitat colegilor nostri din întreaga tara încetarea lucrului.” Liderii federatiilor sindicale din învatamânt vor sa fie prezenti la vot în Parlament, pentru a fi siguri ca în 28 octombrie votarea unui act normativ de o asemenea importanta pentru tara si pentru viitorul acesteia se va face corect. Pe 27 octombrie, la Bucuresti vor fi 80.000 de manifestanti.

 Marcela GHEORGHIU


Adauga un comentariu

Comentarii la acest articol: