Socialize

Facebook
Home » Noutati » De ce place romanul „Moromeții”

De ce place romanul „Moromeții”

De ce place "Morometii"Am fost destul de recent surprins să văd că romanul „Moromeții” este un roman care stârnește interesul și curiozitatea deopotrivă ale elevului foarte bun, dar și mediu din liceu. Pe Facebook, o elevă de la „Sf. Sava” a postat un fragment din „Moromeții”, vol. II, fără prea multe comentarii, e adevărat. Interesant pentru mine a fost să constat că eleva în cauză înțelesese una dintre marile semnificații ale romanului, o temă ascunsă în fapt, o meditație asupra condiției omului în lume, pornind de la relația dintre om și istorie. Personajul lui Preda angajat în discuțiile cu un Nicolae naiv, prins în jocul utopiilor amăgitoare, și reproducându-i cumva ideologia, vorbește despre schimbare, ca și despre faptul că ceea ce a reprezentat clasa țărănească veche ar trebui să piară. Ca replică, Moromete se adresează, potrivit obiceiului din vol. II, unui interlocutor imaginar, explicându-i aceluia cum stau lucrurile: „Că vii tu și-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și trebuie să dispărem… Și de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispari, nu eu?… Eu nu zic asta, fiindcă prostul e dat și el de Dumnezeu și trebuie să trăiască și el, dar nu sub denumirea de deștept, să nu se înțeleagă cine e, ci sub denumirea de prost, așa cum l-a știut dintotdeauna lumea și nu l-a pus niciodată în vârf… A, că totdeauna el a încercat să arate că nu e așa cum e, și a ajuns nu o dată să-i dea jos pe ăi cu minte, nimic de zis, dar a ajuns singur prin puterile lui, a dat din coate și a asudat, ce să-i faci, pe lume sunt și puturoși și pe spinarea lor se urcă proștii deștepți…”

Eleva (care, în treacăt fie spus, a luat 10 la proba de limba și literatura română!) nu a pus chiar tot fragmentul pe Facebook, dar este clar să pentru ea acesta avea o semnificație anume. Sigur, este aproape imposibil de ghicit semnificația sau aceste semnificații și nici nu riscăm acest lucru. Important e că în ochii ei (aș spune al lor, pentru că interesul stârnit nu a fost deloc singular, cel puțin la clasa acestei eleve) romanului lui Preda se „desprinde” parcă tot mai mult de un anumit context istoric și devine o operă clasică. Temele ascunse ale romanului – confruntarea cu istoria, mitul echilibrului interior, măsura și liniștea ca surse ale fericirii într-o lume așezată, destinul –, acestea și altele, par a fi intuite de către vârfurile seriilor de elevi care termină în acești ani liceul.

Este, cred, un lucru îmbucurător. Nu știu dacă doar eu am constatat acest lucru, care poate nu-i deloc un accident, fiindcă și în alte serii interesul pentru roman a fost mare. Și este îmbucurător pentru că bănuiesc că se primesc uneori și replici de genul „lumea de la țară nu-mi este cunoscută” sau „lumea satului nu mă interesează și de aceea n-am putut să citesc romanul”, ceea ce te trimite cu gândul la trecerea unor romane și a interesului pentru ele din zona unor creații vii către zona unor produse caracterizate prin istoricitate culturală conjuncturală. „Cel mai iubit dintre pământeni”, de exemplu, nu pare a fi un roman la fel de citit, deși problematica de acolo încearcă să depășească evenimentele conjuncturale. Este probabil cazul majorității romanelor așa-zis politice inspirate din deceniul obsedant și care par a fi trecut în umbră, în vreme ce interesează totuși mai degrabă romane-parabolă despre totalitarism, aparținând altora culturi, precum „1984” sau „Ferma animalelor”

Așadar, de ce place romanul „Moromeții”?!… Tocmai pentru că nu e preocupat vădit și dramatic, polemic și pamfletar, parabolic sau altfel de istorie, în ciuda faptului că vorbește despre istorie și-și fixează limpede acțiunea într-un context istoric. Dar romanul place și pentru noutatea și îndrăzneala viziunii, el fiind mai degrabă un roman despre destin, despre istoria văzută ca destin, și nu despre istoria ca produs al unor forțe oculte, adesea manipulatorii. ~n fond, actualitatea „Moromeților” are cumva legătură cu o observație a lui Kant care avea în vedere diferența dintre rolul ființei umane în a fi scop sau în a fi instrument în timpul viețuirii sale… Ei bine, Ilie Moromete este „mesagerul” faptului că omul nu trebuie să se accepte pe sine ca fiind un instrument orb în istorie, ci el trebuie să se zbată pentru a rămâne „scopul istoriei”, chiar dacă uneori timpul dă impresia că nu mai are răbdare… Omul e dator să țină la rostul lui!…

Citatul extras din Moromeții mai dă seamă însă și despre ascunsa parabolă din fragmentul la care ne referim cu prostul și deșteptul. Fără a reabilita neapărat „prostul”, de altfel Moromete admite că și el este dat de Dumnezeu și are, așadar, locul lui în lume, personajul observă că nu rareori deșteptul se dovedește a fi leneș, lenea fiind, biblic vorbind, un păcat, fiindcă presupune a nu-ți duce la capăt darul dat de Dumnezeu… Ei bine, pe umerii acestor puturoși/leneși se urcă prostul deștept.

O fi înțeles eleva în cauză (și alții ca ea!) sensul parabolic pe care Moromete îl închide în această scurtă narațiune?!… Poate da, poate nu!… Oricum, ceea ce contează este lecția dată indirect cu privire la predarea literaturii în liceu, în genere în școala de azi. E o lecție care ne spune, și nu pentru prima oară, că cititorul de literatură e mai puțin preocupat de… valențele stilului indirect liber sau de… valoarea monologului interior, conceptele lăsându-l rece, indiferent chiar. De fapt, așa a fost mai mereu, doar școala complicând uneori inutil, în raport de epocă, domeniul… Și, deloc surprinzător, voi încheia reproducând aici cuvintele unei autoare din Cluj, surprinse într-un volum din 2003, apărut la Editura Paralela 45. Aici, autoarea, Alina Pamfil, consemnează astfel ceea ce ar putea fi modelul didactic al acelor și al acestor ani: „Cultura (chiar literatura – n.n.) este înțeleasă (azi – n.n.) în sens antropologic larg. Ea reprezintă ansamblu de reprezentări, valori, obiceiuri specifice societății. Viziunea asupra literaturii este extensivă, domeniul fiind deschis înspre literatura de frontieră și înspre creațiile contemporane” (Alina Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise).

In niciun caz, aș încheia eu, domeniul literaturii nu mai trebuie să fie subordonat teoretizărilor și conceptualizărilor specifice specialistului în literatură, care este oricum depășit și el, în estetismul lui teoretic, de „viziunea antropologică asupra culturii”…

Avem asemenea modele didactice de a predare a literaturii?!… Avem asemenea manuale?!…

 

Adrian COSTACHE