Socialize

Facebook
Home » Noutati » De ce tac dascălii?

De ce tac dascălii?

„ŞCOALA FĂRĂ MANUALE?“ Acesta este titlul editorialului publicat de criticul literar NICOLAE MANOLESCU în numărul 41 din 22 septembrie 2017 al revistei ROMÂNIA LITERARĂ. Profesor universitar, critic literar, director al sus-numitei reviste, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu face pertinente observaţii referitoare la recentele propuneri ale ministrului educaţiei, LIVIU POP.

În esenţă, în conţinutul editorialului se fac referiri la noua viziune ministerială asupra manualelor şcolare şi a auxiliarelor acestora. Una dintre concluziile la care autorul ajunge este că  „Problema care mă frământă este cum vom reuşi să schimbăm această NENOROCITĂ MENTALITATE COMUNISTĂ, CARE NE ÎNTOARCE LA MANUALUL UNIC ŞI LA RESPINGEREA DIVERSITĂŢII (…). Cred că, din fericire, aceasta este problema multor dascăli de literatură a căror voce nu se prea aude“.

Domnule Nicolae Manolescu, eu ca simplu profesor pensionar pot să vă spun că PROFESORII NU TAC, doar că ei nu vorbesc unde trebuie, o fac doar între ei, în pauze, la o cafea şi mai puţin în consiliile profesorale sau la cercurile pedagogice.

De ce această TĂCERE A DASCĂLILOR ÎN PROBLEME DE FOND ALE ŞCOLII? Motivele sunt multiple. Voi semnala doar câteva pe care eu le consider mai importante. Opiniile/părerile pe care le aştern pe hârtie îmi aparţin, vorbesc doar în numele meu, nu-mi permit a fi purtătorul de cuvânt al oamenilor de la catedră.

În primul rând, dascălii noştri tac pentru că ei mai cred în adevărurile pe care le transmit proverbele/zicătorile/vorbele din popor. Un proverb zice: „CÂINII LATRĂ, CARAVANA TRECE“. Caravana îi reprezintă pe cei care ne conduc. Câinii suntem noi, cei mulţi, cei care le tot spunem păsurile, dar ei, calmi şi impasibili, îşi continuă nesfârşita trudă pentru a-şi rezolva propriile interese. Ei ne ascultă, dau aprobativ din cap, dar, de fapt, nu aud ce spunem. „Muzica“ oferită de „corul“ dascălilor nu le place şi, mai ales, nu-i sperie, nu-i un pericol pentru dânşii.

În al doilea rând, dascălii preferă să tacă şi pentru că de prea multe ori au fost păcăliţi, amăgiţi, duşi cu preşul. Când s-au făcut modificări la diverse acte normative specifice învăţământului, li s-a cerut şi lor părerea/opinia. Bucuroşi de importanţa ce li s-a acordat, foarte mulţi slujbaşi ai şcolii au făcut propuneri concrete, născute din practica la catedră, din experienţa nemijlocită în munca şcolară. Rezultatul? O mare dezamăgire. Aproape nimic din noianul de propuneri făcute nu s-a regăsit în forma finală a actului legislativ şcolar respectiv. Realişti fiind, cei din şcoli şi-au dat seama că respectivul document propus lor spre dezbatere era ca şi aprobat în momentul când ei au fost invitaţi să-şi spună opinia. După atâtea experienţe de acest gen, oamenii de la catedră şi-au zis: Domnule, iată că, într-adevăr, şi-n cazul nostru se potriveşte proverbul „URCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ“. Aşadar, precum urciorul, nici dascălul nu rezistă prea mult la păcăleală! Oamenii s-au săturat să fie „duşi de nas“.

În al treilea rând, se ştie că dascălii au ieşit şi ei de multe ori în stradă. Urât. Să ieşi în stradă ca dascăl şi să-ţi câştigi dreptul de a avea un ban mai mult pentru a-ţi putea permite să cumperi măcar o carte pe lună sau să-ţi iei din an în Paşte un costum nou pentru a nu veni la ore cu aceleaşi haine „veştejite“ de atâta purtare li s-a părut acestora un gest sinonim cu a cerşi ceea ce li se cuvine. Un dascăl cerşind, prin grevă, în stradă?  Ce poate fi mai ruşinos, mai dezonorabil? Cum apare el a doua zi în faţa elevilor, când ei, aşa tineri cum sunt, îşi dau seama că cel de la catedră nu are în faţa celor sus-puşi în jilţurile conducătoare ale ţării nicio preţuire?

Nicio grevă sau manifestare stradală sau de alt tip  nu a avut finalitatea scontată. De aici s-a născut un posibil viitor proverb sau zicală. Omul de la catedră întreabă elevii – unde se pune accentul pe substativul profesor? Rapid, de parcă ar fi pregătiţi pentru o oră de inspecţie pentru vreun grad didactic, elevii răspund: pe cuvântul profesor nu se pune niciun accent. Deci, domnule profesor, dumneavoastră sunteţi un om neaccentuat, adică fără importanţă pentru cei care pun „accentele“, adică guvernanţii. (Aşa gândesc elevii, dar nu o spun).

Poţi să-l contrazici pe acest elev considerat „obraznic“ pentru că a început să gândească? El trăieşte între oamenii mari şi aude vrute şi nevrute. Aude că un profesor ieşit la pensie după decenii de activitate formatoare primeşte cam jumătate din cât ia lunar un fost subofiţer de poliţie pensionat la vârsta de 40-45 de ani, aproape anii cât îi are bătrânul dascăl ce-a pus jos catalogul.

O ultimă părere. Dascălii tac şi pentru că tot mai mulţi subscriu la dictonul/maxima/cugetarea clasică: „DACĂ TĂCEAI, FILOSOF RĂMÂNEAI!“ Ştiţi cum se „traduce“ azi această înţeleaptă cugetare? Oamenii au început să se teamă să spună adevărul. De ce? Pentru că au văzut situaţii reale din jurul lor în care GÂNDIREA SE PEDEPSEŞTE!!

Şi-atunci, bietul dascăl, decât să fie dat afară pentru că „Cine nu-i cu noi, este împotriva noastră“, ce poate face? Decât să tacă şi s-o ia de la capăt, zicându-şi: „TĂCEREA-I DE AUR!“.

Pe mine m-a „uns la inimă“ o idee – propunere a autorului „ISTORIEI CRITICE A LITERATURII ROMÂNE“: „Declar ritos şi pe propria răspundere că, în ce mă priveşte, nu-i voi mai pretinde niciunui candidat de ministru al şcolii să aibă idei de reformă, nici măcar să fi fost profesor, ci doar să scrie corect ortografic“!!!

Semnatarul acestor rânduri, ca dascăl de citire, mi-am început de câţiva ani prima oră de limba română prin a le cere elevilor să scrie pe prima pagină a caietului de notiţe următorul citat:

„SCRIEŢI ŞI FACEŢI GREŞELI DE ORTOGRAFIE! IATĂ-VĂ DISCREDITAŢI ÎNAINTE DE FI CUNOSCUŢI!“

Îmi scapă „numele“ autorului acestui citat, cum mi-au scăpat multe din ceea ce aveam de spus la „provocarea“ domnului NICOLAE MANOLESCU. Ne-a provocat să ieşim din „MUŢENIE“. Spre a ne convinge că „Dacă nu comunici, nu exişti“, Domnia Sa a început prin a ne da un exemplu de ce înseamnă a spune deschis ce gândeşti despre felul în care nu gândesc unii din cei puşi în posturi înalte în care primul lucru care li se cere este tocmai să gândească.

Mulţumim, domnule NICOLAE MANOLESCU!

Prof. Octavian GUŢU