Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » De la banca mondială la evaluarea naţională. Cum este și cum ar trebui să fie școala românească din perspectiva eficienţei și a competitivității

De la banca mondială la evaluarea naţională. Cum este și cum ar trebui să fie școala românească din perspectiva eficienţei și a competitivității

Banca Mondială a venit la noi. În pragul vacanţei de vară, când se fac serbări, se socotesc rezultate şi eventual se dau premii, Banca Mondială ne-a adus un raport despre şcoală: Raportul Dezvoltării Globale (WDR), cu tema ediţiei din acest an, care este „Learning to Realize Education’s Promise“. Lansarea la București a raportului pe 2018 al Băncii Mondiale a fost organizată de aceasta în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Evenimentul s-a produs în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. La aceeaşi oră, într-o mulţime de şcoli, absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut una dintre probele evaluării naţionale. În felul acesta s-a produs fără voie o concurenţă temporală între cum este şi cum ar trebui să fie şcoala noastră.

Temă de vacanţă de la Banca Mondială

Raportul este construit în jurul unei idei ameninţate de banalizare: „A merge la şcoală nu e totuna cu a învăţa“. Dezvoltarea (deloc preluată din teoretizări) şi ceva date (deloc sufocante) duc spre depistarea unei „crize a învăţării“ la nivel global, cu trei dimensiuni: „rezultatele slabe la învăţătură“, „cauzele imediate“, „cauzele sistemice mai profunde“.

Preşedintele Klaus Iohannis – cu vocaţia, prestanţa, normalitatea (de la intrarea în sală şi „bună ziua“ în faţa asistenţei înainte de a se aşeza toţi) şi cu elocinţa de profesor – a dat definiţia raportului Băncii Mondiale ca „exemplu de studiu comparativ la nivel internațional, bine fundamentat, care scoate în evidență cauzele și impactul deficitului de educație asupra societății. Analiza pune într-o lumină nouă problemele cu care se confruntă sistemele de educație, oferindu-ne informații importante despre modul în care lipsa de echitate contribuie la menținerea unor decalaje economice substanțiale între statele lumii. Raportul menționează o distincție importantă: cea între școlarizare și învățare efectivă. Sistemul educațional trebuie să aibă capacitatea de a face o diferență reală în nivelul de cunoștințe al copiilor, nu doar să bifeze un număr de ani petrecuți pe băncile școlii. Aceasta este o lecție care se aplică și României, în condițiile în care un studiu din 2016 ne avertiza că ne confruntăm cu o rată de analfabetism funcțional de 42%, care se reflectă foarte vizibil și în înaltele sfere ale politicii românești“.

Pe marginea raportului Băncii Mondiale s-a spus, în acelaşi context, că „şcoala trebuie să ofere învăţare. Când învăţarea nu este de calitate, nici competenţele nu sunt de nivelul dorit“ (Halsey Rogers, economist principal al Băncii Mondiale, coautor al WDR 2018). S-a explicat că „tehnologia oferă o paletă mult mai largă de oportunităţi angajaţilor calificaţi şi firmelor inovatoare, în timp de angajaţii slabi calificaţi şi firmele mai puţin productive riscă să rămână în urmă. România are studenţi foarte buni care vor ajunge la companii de elită, dar, în acelaşi timp, în România există persoane care nu au deprins abilităţi foarte bune. În zona rurală, doar 1% din tineri au abilităţi şi performanţe în învăţământ. Ţara va avea de recuperat un decalaj foarte important în raport cu celelalte state“ (Tatiana Proskuryakova, manager de ţară al Băncii Mondiale).

Tot în contextul dezbaterilor pe marginea raportului Băncii Mondiale, cineva spunea că ar trebui diseminat, ca să ia aminte la el cât mai multă lume. Altfel zis, e o bună temă de vacanţă pentru şcoala românească.

Rolul cratimei în educaţia şi formarea pentru societatea viitorului

La aceeaşi oră, în clasele unde se susţinea evaluarea naţională, posibilităţile elevilor după nişte ani de învăţare de a merge tocmai spre tehnologie, oportunităţi etc. erau verificate prin felul în care ei pot să spună „rolul cratimei“ între două cuvinte şi cât face 30 – 30 : 3. Din 2015, evaluarea câte unei întregi promoţii de învăţământ considerat ca „general“ („gimnazial“, cu un termen prin care cineva o fi crezut că recuperează valoare şi tradiţie) trece neapărat prin „rolul cratimei“ (după ce în nişte ani consecutivi dinainte obsesiv fusese „rolul virgulei“), prin găsirea câte unui sinonim şi prin explicare modului de formare a vreo trei cuvinte izolate, precum şi prin calcule de felul 10 + (3 + 7) : 10 şi 10 × 5 – 50. Pe deasupra, cerinţele sunt formulate cu un soi de reţinere şi de preţiozitate, din moment ce o cerinţă copiată de la an la an este „Menţionează rolul cratimei“ (cum ar veni, să-l scrie cam în treacăt, în al doilea rând), iar altă cerinţă este „Notează câte un sinonim potrivit“ (poate preventiv, ca să nu scrie cineva ceva nepotrivit). Tot de la an la an, înainte de orice, seriilor întregi de candidaţi la ditamai evaluarea naţională le sunt aduse la cunoştinţă în scris prevederi false sau, mai bine zis, care arată ca fiind false pentru că le-a scris cândva cineva care probabil avea dificultăţi cu sensul cuvintelor şi de atunci tot sunt copiate mecanic: „Toate subiectele sunt obligatorii“, când, în realitate, orice candidat scrie cât vrea (şi ce vrea) şi primeşte cât e prevăzut pentru cât şi pentru ce a scris prin punctajul tocmai de aceea făcut să fie detaliat; „Timpul de lucru efectiv este de două ore“, înseamnă o „indicaţie“ exact pe dos, pentru că ea este dată tocmai ca să bage la cap candidatul că din clipa comunicării subiectelor are termen fix două ore să le rezolve, fără să intereseze din punctul de vedere al metodologiei că el s-a întrerupt din scris, din gândit pentru cine ştie ce motiv (altfel spus, e ca timpul efectiv de joc din baschet, care nu e aplicabil în jocul de fotbal). Cu evaluări de acest fel, perspectivele şcolii noastre sunt pe măsură.

Eşecul unei treimi dintr-o promoţie

La fel se prefigurează viitorul şi din perspectiva rezultatelor obţinute de candidaţii la evaluarea naţională. Strict din punctul de vedere al mediilor, Ministerul Educaţiei Naţionale îi ia în considerare numai pe absolvenţii de opt clase care s-au prezentat la evaluare. Altfel spus, din start, imaginea este îndepărtată de realitate. Cu exactitate, conform datelor ministeriale, la cele trei probe ale evaluării naţionale 2018 au participat 142.847 de candidaţi. Trei sferturi dintre ei (în jurul a 75 la sută) au trecut evaluarea, adică au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Ca în fiecare an, numărul exact al elevilor aflaţi în clasa a VIII-a este trecut sub tăcere. Cineva ar putea zice că este ascuns, ca să nu crească, prin raportare la total, ponderea eşecului la nivel de promoţie. În cazul de faţă, acest eşec ar fi mai mare, adică s-ar apropia la o treime din promoţie. De fapt, este foarte posibil ca, într-adevăr, totalul exact al elevilor nici să nu fie cunoscut (fără a mai vorbi de urmărirea numărului lor în timp real, de la numărul înscrişilor la început de an şcolar la abandon, retrageri etc. pe parcurs), având în vedere că finanţarea se face în funcţie de numărul elevilor, aşa cum se fac şi încadrările, cum se distribuie normele şi jumătăţile de norme didactice, cum se stabileşte numărul de clase paralele. Scurt spus, nu e convenabil să se ştie că numărul elevilor scade, pentru că ar scădea şi banii, iar pe deasupra, rigoarea ar anula posibilităţile de „ajustări“ locale.

Faţă de ediţia precedentă a evaluării naţionale (de cea din 2017), anul acesta s-a înregistrat o diminuare a promovării de ansamblu minoră, de câteva procente. Mai consistentă se dovedeşte scăderea numărului candidaţilor care au obţinut medie maximă: au fost ceva mai mult de 300, de unde anul trecut fuseseră aproape 500. Şi scăderea întrucâtva a mediei generale, şi reducerea numărului candidaţilor de notă maximă pot sugera o creştere a exigenţei în notare. În acelaşi timp, facilitatea subiectelor (de la an la an), coroborată cu scăderea rezultatelor (tot de la an la an), ar fi bine să constituie un motiv de îngrijorare şi să genereze, în sfârşit, analize dincolo de afişarea rezultatelor şi de speculaţii trecătoare pe marginea acestora.

Florin ANTONESCU