Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Noutati editoriale » Debut editorial la 14 ani! Un talent care promite

Debut editorial la 14 ani! Un talent care promite

Eva Roșu debutează editorial cu volumul de versuri „Natură Moartă“ (Editura Alfa, Iași, 2018, 86 p.), completat în final cu poeme în proză sau, mai exact, minieseuri elegiac-meditative. Autoarea are 14 ani împliniți și este elevă în clasa a VIII-a a Colegiului Național Mihail Kogălniceanu, din Vaslui. La ce vârstă ar trebui să debuteze un poet? Iată o întrebare necesară, pusă de mult în literatura română. Nicolae Labiș a debutat publicistic (într-un ziar ieșean) la 14 ani; Mihai Eminescu și Tudor Arghezi au debutat în presă la 16 ani. Nu există o vârstă standard, oficializată, a debutului poetic. Eva Roșu a ars etapele și a alcătuit un volum pe care îl propune judecății critice înainte de a publica în gazete. Marele Alpha (Tudor Arghezi) a debutat editorial abia la 47 de ani, dar avea în spate o activitate poetică și publicistică neîntreruptă de trei decenii. Așadar, totul este relativ în materie de debut; ceea ce contează cu adevărat este rezultatul artistic al unor eforturi precoce ori târzii. Se admite ca principiu, impus de realitatea literară, că poeții intră în arenă mai devreme, prozatorii ceva mai târziu, iar un romancier valoros se poate impune în jurul vârstei de 40 de ani. Excepțiile confirmă mereu aceste reguli de bun-simț.

Titlul cărții rămâne criptic în raport cu substanța lirică intrinsecă. Nu cred că trebuie să căutăm conotații sibilinice în sintagma „natură moartă“, frecventă în plastică. Acceptăm convenția literară și socotim că este mai important să vedem cum își organizează poeta discursul liric. Nu încape discuție că Eva Roșu are lecturi bune și, desigur, și idei primite; trimiterile mitologice și livrești (fixație postmodernistă) inspiră respect unui cititor fără prejudecăți: Prometeu, Socrate, Baudelaire, Kafka, Nietzsche, Oscar Wilde, Da Vinci, Michelangelo, Dante, Goethe, Eminescu, Dumnezeu, Satana ș.a. Genuin, poeta promovează idealismul subiectiv; „universul sunt doar eu“, proclamă autoarea cu un superb orgoliu. Există neîndoielnic un teribilism al vârstei, regăsit în versuri paradoxale, cu antinomii semantice, enunțuri apodictice, asocieri lexicale insolite, o anumită cruzime a mărturisirii, totul proiectat pe un fundal trist, elegiac, estompat de cenzura interioară. Eu și tu, noi și universul, iubirea, căutarea identității, zbuciumul lăuntric, anumite accese nihiliste, un eu ultragiat, mari simboluri lirice se orchestrează într-un melanj deconcertant. Poeta are talent, are prospețime în scurtele-i confesiuni și încearcă să fie mereu persuasivă și concomitent sceptic-rezervată.

Oricum, multe versuri, de o spontaneitate studiată, ne pun pe gânduri: „Tu mori – te-am omorât! (…) Dar cum puteam să te iubesc?/ Când și îngerii au spus/ Să te detest“; „Ești împotriva firii“; „Și decizi să-mi îneci lacrima“; „Oprește procesul etern al creației!“; „Mi te-nchin ca o păgână/ În altarul tău lumesc“; „Te urăsc și cred în tine“; „Te urăsc și te ucid/ În visele mele diurne“; „Sunt un aforism/ Teme-te de mine/ Căci Eminescu însuși m-a scris“; „Îți dedic un sărut de poeme/ Și te trec, te las în urmă“; „O pagină goală va rămâne în continuare/ O pagină goală“; „Ți-am citit literatura atemporală“; „… poem umilitor și crunt ce ești/ Nu te voi mai scrie niciodată“; „Gândesc filosofia lui Socrate/ Și o reinventez;/ Și tot proastă sunt“; „Poezia poeziei eu o fac;/ Nietzsche plânge când mă vede;/ Și tot idioată sunt“; „Pentru cineva așa de tăcut,/ Ești infinit de clasic“; „Numai o floare a răului/ Vei rămâne“; „Condiția umană nu există“; „Catrene urâcioase îmi inspiri“; „Îmi aștern intimitățile pe copaci“; „Plânsul insuflă fericirea eternă/ Iar eu sunt un poet“; „Mă caut pe mine însămi/ În suprapunerea greșelii“.

Este dificil de stabilit în ce doze funcționează aici mimetismul liric, respectiv notele de originalitate. Remarcăm deocamdată dezinhibarea lingvistică, tonul sceptic-ritos, plăcerea autoarei de autoflagelare verbală. Sunt detectabile în poeziile Evei Roșu destule motive pentru a-i sublinia talentul. Corelativ, rămânem în câmpul dubitativ fiindcă nu putem bănui care va fi evoluția ulterioară a sfioasei adolescente. Volumul al doilea va fi hotărâtor: va putea confirma o vocație poetică ori, dimpotrivă, o stagnare ori un regres. Timpul va fi, ca în atâtea cazuri, arbitrul suprem.