Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Delincvența juvenilă – o problemă ce necesită intervenție la nivel de curriculum școlar

Delincvența juvenilă – o problemă ce necesită intervenție la nivel de curriculum școlar

În ciuda încercărilor societăţii de a-i determina pe membrii săi să se conformeze regulilor de convieţuire acceptate de comun acord, mulţi oameni, din dorinţa de a-şi atinge scopurile, folosesc mijloace incorecte, ilegale. Astfel de comportamente care încalcă legile se numesc comportamente delincvente şi atrag după sine pedepse din partea instituţiilor statului.

Cercetările, ca şi experienţa judiciară, au arătat că fenomenul delincvent are mai multe forme, în general clasificate după vârsta făptuitorilor. În această privinţă, se face distincţie între delincvenţa minorilor (juvenilă) –
vârsta între 14-18 ani, delincvenţa majorilor (18-60 de ani) şi delincvenţa oamenilor vârstnici (peste 60 de ani). De asemenea, se menţionează delincvenţa bărbaţilor şi a femeilor.

Delincvenţa juvenilă este o parte importantă a delincvenţei generale şi se referă la actele săvârşite de persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani – vârsta majoratului (recunoscută în legislaţiile penale). Până la această vârstă, orice persoană este considerată minoră, la împlinirea acestei vârste, persoana devine majoră şi răspunzătoare penal. Vârsta la care minorul începe să răspundă penal este de 14 ani, prezumându-se că la această vârstă are capacitatea de înţelegere a faptelor sale.

Într-un studiu, un cercetător francez arăta că infracţiuni se comit de la o vârstă foarte fragedă. Astfel, acesta menţiona că la 100.000 locuitori există infractori până la vârsta de 14 ani în procent de 3,22%. De asemenea, într-o lucrare românească, „Adaptarea socială“, Ştefănescu, Goangă şi Roşca arătau că sunt infractori şi în vârstă de șapte-nouă ani, iar infractorii peste 10 până la 14 ani sunt într-un procent de 3,27% la o populaţie de aceeaşi vârstă. Din punct de vedere penal, ei nu răspund, dar li se aplică măsuri educative.

Minorii între 14-18 ani săvârşesc mult mai multe infracţiuni (circa 12-13%). Deci, minorii cu vârste între 14-18 ani săvârşesc, după unele păreri, de 10 ori mai multe infracţiuni. Explicaţia primordială a proporţiei mai mari a participării la infracţiuni a acestor minori constă, pe de o parte, în procesul de maturizare şi schimbare (adolescenţă) prin care trece minorul şi, pe de altă parte, în exigenţele şi solicitările mai grele pe care le cere mediul şi modul de viaţa în care intră minorul (alegerea profesiunii, participarea la multiple obligaţii sociale).

Un comportament delincvent poate începe în joacă, cu chiulul de la şcoală, indisciplină la ore, performanţe şcolare scăzute, fumatul, consumul de alcool şi poate ajunge la forme mai grave, precum: fuga de acasă, vagabondajul, agresiunile fizice, consumul de droguri, tâlhăriile, furturile, cerşetoria, precum şi unele infracţiuni faţă de persoanele cu care vin în contact, loviri, distrugeri etc. Există şi situaţii de felul următor: tinerii cu note bune la învăţătură, conştiincioşi, care au devenit rapid delincvenţi din cauza relei influenţe a unor prieteni. Vrând să-şi demonstreze bărbăţia sau maturitatea, ei au comis acte de bravură cu consecinţe deosebit de grave pentru ceilalţi.

La această vârstă, fiecare tânăr îşi caută propria identitate: el începe să manifeste opoziţie faţă de părinţi şi profesori, căpătând încredere în prieteni, nu întotdeauna bine intenţionaţi.

Fiecare tânăr ar dori să aibă responsabilităţi care să-i pună în valoare calităţile, să fie independent, dar în acelaşi timp să se bucure şi de confortul şi căldura oferite de propria familie. Puţini ştiu însă că furtul unui pix din geanta unui coleg, lovirea cuiva, chiar şi în glumă, pot constitui fapte pedepsite de lege.

Statisticile arată că numeroşi tineri delincvenţi provin din familii dezorganizate, în care lipseşte unul din părinţi, sau din familii cu numeroase conflicte în care au fost lipsiţi de afectivitate, unde nu au beneficiat de condiţii adecvate de existenţă. Cu toate acestea, există tineri care, deşi au crescut într-un asemenea mediu, s-au integrat în societate, au o carieră şi nu au înfăptuit niciodată fapte care să încalce legea. De asemenea, mulţi delincvenţi provin dintre cei care nu şi-au terminat studiile, care nu au calificare şi care au recurs la furt, tâlhării pentru a-şi câştiga existenţa.

Din cauza faptului că au adus prejudicii grave altor membri ai societăţii, ei sunt privaţi de libertate, sunt pedepsiţi să meargă pentru diferite perioade de timp în instituţii de reeducare, unde beneficiază de asistenţa unor persoane calificate.

Dintre măsurile educative prevăzute de Codul penal al României, amintim: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut medical-educativ. Primele două sunt măsuri care se execută în libertate, celelalte două sunt privative sau restrictive de libertate.

Măsurile educative sunt sancţiuni penale, care se aplică minorilor pentru săvârşirea de infracţiuni şi sunt aplicate de o instanţă de judecată pe anumite termene, de regulă mai scurte, termenele şi executarea lor făcându-se după norme de drept, în plus, caracterul acestor măsuri este unul sancţionator, dar preponderent preventiv, având scopul de a-l îndrepta şi reeduca pe minor.

Iată de ce, poate, ar fi imperios necesar ca, înainte de a aplica aceste năsuri cu caracter sancţionator, să umblăm, ca stat, la educaţia acestor tineri. Să îi învăţăm ce înseamnă regulile, să le explicăm ce presupune încălcarea lor, ce este pedeapsa şi cum le poate aceasta afecta viitorul. Este de la sine înţeles că, în ţara noastră, elevii nu învaţă la şcoală despre lege decât tangenţial, cu caracter preponderent informal şi extracurricular. Pe cale de consecinţă, ei nu vor conştientitza gravitatea faptelor lor decât foarte târziu, după vârsta maturităţii.

Un astfel de tânăr spunea, la un moment dat: „Dacă aş avea putere, m-aş căţăra pe şcoală şi aş striga să mă audă toată ţara; nu vreau decât să ies cât mai repede de aici şi să am şansa de a o lua de la capăt; aş vrea ca părinţilor mei să nu le mai fie ruşine cu mine, să nu mai spună vecinilor că sunt internat într-un sanatoriu. De fapt, am furat. Mi-era foame. Acum îmi dau seama că asta nu este o scuză“.

Există însă şi mulţi tineri care, la ieşirea din aceste instituţii, încalcă din nou legea, recidivează. Ei devin un mare pericol pentru semenii lor, pentru existenţa societăţii. De aceea, problema delincvenţei manifestată în rândul minorilor este cu atât mai mare şi cu atât mai dificilă şi necesită intervenţie încă de la vârste fragede.

Prof.  Daniel Sorin BĂLUŢOIU,
director al Școlii Gimnaziale Ion Popescu Voitești, Bălănești