Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Descurcăreții de odinioară  

Descurcăreții de odinioară  

Pe la sfârșitul anilor ʼ50, mama, uimită și indignată, îi povestea tatălui despre un coleg de serviciu care, deși absolvise Academia de Științe Economice, nu știa ce înseamnă debit/credit. De asemenea, folosea „mă ofer la…“ în loc de „mă refer la…“. E clar că intrase la facultate sărind peste liceu, dar nu despre asta vreau să vorbesc… Insul avea doi fii adolescenți, de care era tare mândru, lăudându-i că sunt… descurcăreți: plecau dimineața fără un ban în buzunar și se-ntorceau peste câteva ore cu plasa încărcată: carne, legume, zarzavaturi…

Mi-am amintit de toate acestea într-o seară când, pe micul ecran, membrul unui cunoscut grup umoristic, acum desființat, cu fața luminată de un zâmbet nostalgic, prezenta Litoralul anilor ʼ70 ca pe un rai al tinerilor, unde, începând cu blatul la tren, totul era gratis, tinerii se descurcau cu masa, cazarea, după ce plecau de acasă fără bani sau cu bani puțini, pe care nu-i cheltuiau, reușind să petreacă acolo cât e vara de lungă.

Așa stând lucrurile, mă întreb dacă nu cumva acolo a fost terenul în care tinerii de atunci își exersau însușiri precum capacitatea de a te umili pentru a stimula dărnicia bucătăreselor care îi serveau gratis, pe ușa din spate, lipsa de jenă – vorbim totuși despre studenți, nu despre oameni   ai străzii – de a aduna resturile de pe mese, mentalitatea lui Conu Leonida: „Treaba statului!“ în condițiile în care și un pahar cu apă costă bani, iscusința de a te descurca într-un regim atât de permisiv încât regretul dispariției sale se subînțelege! Tinerii de atunci, care se descurcau gratis, într-un loc unde pentru a petrece zece zile de concediu cei care trăiau doar din leafă economiseau drastic de-a lungul anului, sunt maturii de acum! Și ne mai mirăm că lucrurile merg anapoda!

Carmen FOCȘA