Despre autocontrol

Experienţele didactice privind autocontrolul în comportamentul elevilor sunt din cele mai diverse. Una, frecvent invocată, cu scop de activare a prevenţiei, se referă la necesitatea autocontrolului în situaţii controversate, cele care, dacă scapă de sub bunul control raţional, degenerează în animozităţi şi chiar în confruntări manifeste, cu diferite grade de violenţă. Le cerem elevilor să-şi păstreze o linie decentă a comportamentului şi să-şi înfrâneze orice derapaje verbale sau faptice, tocmai pentru că, presupunem, dispun de un autocontrol conştient al conduitei. Dar autocontrolul nu este un subiect de interes numai în situaţii cumva la limită. El face parte din structura educaţională de bază a oricărui om, asupra căreia psihologia educaţiei a făcut cercetări încă de la începutul anilor 1900.
Un experiment cunoscut este ocazionat de Testul bezelei, realizat de către psihologul american Walter Mischel, cu preşcolarii de la Grădiniţa Bing a Universităţii Stanford. El a dat unor copii de ales între a mânca imediat o bezea sau a aştepta timp de 15 minute, pentru ca, mai apoi, să li se permită să ia două bezele.
„Testul bezelei s-a transformat în instrumentul de studiere a modului în care reuşesc, de fapt, oamenii să aştepte şi să reziste tentaţiei după ce au luat o decizie de a amâna o recompensă.“ (Walter Mischel, Testul bezelei. Strategii de dezvoltare a abilităţii de autocontrol, Ed. Curtea veche, 2017, p.7)
Pe baza observaţiilor făcute, a concluzionat că există o corelaţie între durata în care copilul rezistă tentaţiei şi dezvoltarea sa ulterioară: cu cât este amânată gratificarea, deci copilul dă dovadă de un mai bun autocontrol, cu atât premisele de a depăşi cu bine diferitele obstacole din viaţa şcolară au fost mai bune, iar reuşita pe mai departe are şanse de înfăptuire.
Autocontrolul este o calitate demnă de toată atenţia, indiferent de vârsta persoanei care trebuie să dea dovadă de acesta. El este un indicator al unei voinţe puternice şi, în acelaşi timp, a tăriei de caracter.
Autocontrolul a fost astfel considerat unul dintre factorii de maximă importanţă privind o educaţie-formare de succes. Unele studii au sugerat că autocontrolul corelează direct cu succesul academic, influenţându-l în mai mare măsură chiar decât coeficientul de inteligenţă.
De curând, au fost oferite publicităţii datele pentru anul 2017 ale Monitorului Social privind abandonul şcolar (https://monitorsocial.ro/). Părăsirea timpurie a şcolii este mai mare în mediul rural, cu 27,1% în anul 2017, faţă de numai 4,5% în oraşele mari (cu peste 50.000 de locuitori). Altfel spus, unu din patru oameni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, din rural, a abandonat timpuriu educaţia. De ce se întâmplă asta? Explicaţiile curente sunt legate de nivelul de trai precar al familiei, ale cărei venituri sunt mici, uneori la limita subzistenţei. Ca atare, tinerii renunţă la şcoală pentru a merge să muncească şi astfel pentru a putea avea o viaţă ceva mai bună.
Să ne gândim dacă între experimentul în care copiii trebuiau să se autocontroleze privind dulciurile şi situaţia reală în care tinerii aleg să muncească în loc să înveţe se pot face analogii.
În primul rând, este o situaţie de alegere între a gratifica imediat o nevoie sau a amâna satisfacerea acesteia, cu promisiunea unei recompense mai mari. Aşa cum copilul care mai aştepta 15 minute putea obţine două bezele în loc de una servită imediat, tânărul care amână să intre pe piaţa muncii, rezistând să îşi continue studiile chiar în condiţii grele de viaţă, o poate face acceptând ipoteza conform căreia având o educaţie mai înaltă, o să obţină un loc de muncă bine plătit şi, de aici, va avea şanse reale pentru o calitate a vieţii mai înaltă. În experiment, copilul îşi primeşte cu certitudine dulcele dorit, însă privind piaţa forţei de muncă situaţia este mult mai complicată. Din acelaşi Monitor Social desprindem că suma necesară unei persoane singure pentru un trai minim decent este de 2.552 lei, adică un salariu brut de 4.360 lei. Dar, 85% din contractele individuale de muncă sunt mai mici de 4.400 lei, brut. De aici rezultă că amânarea intrării pe piaţa forţei de muncă este problematică.
O variantă explicativă poate fi aceea că pregătirea precară a forţei de muncă,  insuficienta calificare a acesteia conduce la încadrarea tinerilor în locuri de muncă slab plătite.
O altă posibilă interpretare este că nivelul de dezvoltare general al economiei este modest, eficienţa muncii este slabă, iar de aici, indiferent de calificările avute de tineri, piaţa muncii nu recompensează pe măsură pregătirea lor, ci plăteşte la puterea financiară pe care o are la un moment dat.
Într-o astfel de situaţie, educarea autocontrolului devine cu atât mai dificilă. De ce? Pentru că nu este suficient clarificat scopul care urmează să fie atins. Doar fixarea explicită a obiectivelor şi parcurgerea graduală a etapelor care fac posibil progresul spre finalizarea cu succes a procesului ne motivează să continuăm înfruntarea dificultăţilor. Însă, în absenţa acestor repere, ipoteza exerciţiului de dezvoltare a autocontrolului are o probabilitate mică de realizare.
Dar, cu toate acestea, ca dascăli conştientizăm că legătura între educaţie şi autocontrol ar trebui să fie una permanentă, cu deschidere amplă de-a lungul întregii vieţi. Formarea competenţelor pe care absolvenţii se vor putea baza în viaţa lor de adulţi reprezintă doar o dimensiune care susţine evoluţia personală şi profesională a tinerilor; o alta deosebit de importantă este aceea educativă, care urmăreşte formarea unor caractere puternice. Ştim că dintre tinerii care încep cursurile unei forme de învăţământ, ca elevi sau ca studenţi, unii pe parcurs abandonează. Apoi mai cunoaştem mulţi tineri care au calităţi indiscutabile, competenţe certificate, dar care nu îşi construiesc o carieră în mod explicit, ci mai degrabă ezită între diferite ocupaţii pasagere. Acestora le putem dori, ca într-un slogan publicitar: Nu mânca bezeaua!, amână gratificarea. Pentru a realiza ceva cu adevărat important în viaţă este nevoie de disciplină, de autocontrol.