Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Despre calibrare

Despre calibrare

Dacă am fi în situaţia de a răspunde imediat la întrebarea: Care consideraţi că este problema cea mai importantă pe care ar trebui să o ia în seamă cei care lucrează în învăţământ? – probabil că fiecare dintre noi ar da un răspuns care ar reflecta experienţele sale didactice, ar fi o cale de a depăşi constrângerile pe care le înfruntă la nivelul muncii de fiecare zi. Un răspuns posibil este următorul: calibrarea. Termenul nu este unul propriu educaţiei, vine din inginerie, cu sensul de a da forma şi dimensiunile prescrise unui semifabricat, de a restrânge albia unui râu prin lucrări hidrotehnice, a sorta după mărime. A măsura pentru a stabili calibrul.

Totuşi, calibrarea este un termen utilizat în evaluare, atunci când cei care elaborează teste, după ce realizează diferite tipuri de itemi, se gândesc să îi combine într-un test, astfel încât să nu fie nici foarte dificil, dar nici prea uşor pentru elevi. Testul, deci, ar trebui ponderat, calibrat.

Ştim că un test echilibrat dă o şansă în plus ca evaluarea să-şi atingă scopurile didactice. Un test la care toată clasa obţine note gravitând în jurul notei 5, iar curba lui Gauss nu este descrisă nicidecum, trădează fie o neglijenţă din partea celui care a conceput testul, ori o intenţie ascunsă, cum ar fi aceea de a demonstra elevilor că mai au foarte multe de învăţat. Oricum, inadecvarea devine evidentă, adaptarea dificultăţilor testului la nivelul clasei nu este realizată în acel caz.

În mod analog, ce probe să includă un examen naţional de bacalaureat reprezintă o încercare serioasă în oferirea unui cadru echilibrat şi semnificativ pentru dezvoltarea tinerilor, dar şi pentru accesul lor pe piaţa forţei de muncă, precum şi pentru integrarea lor socială, în general. Care să fie ponderea probelor obligatorii în raport cu cele la alegere, conform cu profilul şi specializarea? – devine o problemă de calibrare. De exemplu, o idee în favoarea realizării unei echilibrări, pe care fiecare elev o poate face în raport cu aptitudinile şi orientarea sa generală, privind dezvoltarea socio-profesională se poate realiza prin mărirea marjei de alegere. Mai multe discipline din care poate să dea examenul de absolvire, mai multe probe la alegere în cadrul unui profil de formare ar putea da o şansă favorabilă promovabilităţii examenului. Astfel, bacalaureatul să nu mai fie considerat greu la un profil şi uşor la alt profil, aşa cum rezultă, în principal, prin prezenţa probelor obligatorii.

Apoi avem de-a face cu discuţii privind calibrarea cu referire la temele pentru acasă. După unele opinii, ar fi de dorit să nu mai fie astfel de solicitări pentru acasă, pentru că oricum timpul petrecut la cursuri este lung, doar copiii nu o să aibă programul celor care sunt angajaţi, deci să muncească opt ore. După alte puncte de vedere, tema pentru acasă întregeşte activitatea elevului, face legătura între şcoală şi viaţa privată; se creează o continuitate privind preocupările curente ale şcolarului. Centrul său de greutate ocupaţională ar rămâne şcoala. Chiar unii dintre părinţi observă că, în lipsa temelor, copiii lor îşi umplu timpul navigând fără oboseală în spaţiul virtual, părând că absenţa lor din viaţa concretă se va petrece la nesfârşit. Aducerea lor în viaţa reală, în sensul utilizării cu sens a resurselor de pe internet, poate fi ocazionată şi de realizarea temelor. Dar dacă se dau sarcini de lucru pentru acasă, atunci acestea să fie de un volum şi cu un grad de dificultate rezonabil. Deci: calibrate. Scopul este ca, prin efectuarea lor, elevul să-şi consolideze cunoştinţele, să deprindă abilităţi de aplicare a aspectelor teoretice în contexte de viaţă variate. Dar este bine, totodată, să fie încrezător în forţele proprii, să obţină satisfacţii prin munca pe care o depune. Dacă nu ştie să rezolve problemele din temele date, ar trebui să poată cere sprijin, să fie cumva ajutat. Ideea este aceea de a nu trăi frustrări pentru că fie tema este prea mare în raport cu timpul alocat pentru rezolvare, fie este prea grea, încât, cu oricâtă bunăvoinţă s-ar antrena în găsirea soluţiilor, dificultatea să nu poată fi depăşită. Deci, temele pentru acasă ar trebui să fie bine calibrate astfel încât să fie un exerciţiu apreciat drept util, care să aducă, dacă este posibil, satisfacţii.

Un orar bine conceput ar propune o combinaţie optimă de discipline şcolare, care să fie studiate într-o zi de cursuri, aşa încât să nu rezulte zile foarte grele, dar nici unele prea uşoare; zile încărcate cu un număr mare de ore şi altele cu un număr mic, părând insuficient pentru un program obişnuit. Până şi alternarea orei de la care începe ziua de şcoală poate să creeze dificultăţi de adaptare pentru unii dintre elevi. De exemplu, dacă orele încep în mod obişnuit, să zicem la 7,30, iar într-o zi o clasă are orele de la 8,30, apare întrebarea de ce nu au toţi elevii acelaşi tip de orar etc.? Tot în legătură cu programul unei zile obişnuite de şcoală ne putem afla în dificultate neştiind cum este mai bine să procedăm: ţinem elevii după ore pentru a realiza o activitate extracurriculară, îi aducem sâmbăta la şcoală? Dar dacă fiecare profesor de la clasă planifică, la rândul său, astfel de activităţi, cam cât de amplu este rezonabil să devină programul unui elev?

Sunt apoi întrebări care trimit la calibrare ocazionate de cât de lungi sau cât de scurte sunt semestrele, adică de ce unul să aibă un număr mare de săptămâni, iar altul puţine? Ce dificultăţi de organizare a activităţilor implică includerea săptămânii Şcoala altfel în desfăşurătorul obişnuit al săptămânilor de şcoală?

Nici planurile-cadru pe ani de studiu nu scapă de problemele calibrării disciplinelor pe care le includ spre a fi studiate; care este raportul optim între disciplinele care fac parte din curriculum nucleu, şi cele la dispoziţia şcolii etc. Ce să mai vorbim despre programele şcolare…

Aprecierile în legătură cu faptul că programele sunt prea încărcate par să fie o problemă perenă a învăţământului. Aşa păreau încă pe vremea lui Spiru Haret… Acesta însă insistă asupra faptului că rezolvarea problemei nu se va găsi prin reducerea conţinuturilor programelor, ci prin utilizarea eficientă a timpului de şcoală, dedicat studiului: „Aşa, a ajuns o banalitate axioma că programele sunt prea încărcate, deşi ori de câte ori s‑a cerut şi s‑a încercat reducerea lor, s‑a văzut că este o limită inferioară peste care nu se poate trece în această reducere. Convingerea noastră este că învinovăţirea aceasta adusă programelor nu s‑ar mai produce dacă timpul şcoalei ar fi mai bine utilizat“ (Operele lui Spiru Haret, Vol. II: Oficiale: 1901-1904, p. 63).

Privind toate aceste aspecte şi încă multe altele, care descriu viaţa şcolii, putem concluziona fără rezerve că a face lucrurile într-un mod echilibrat, calibrat este o activitate nu doar importantă, ci şi permanentă.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti