Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Despre disponibilitate

Despre disponibilitate

Cum este firesc, la început de an şcolar avem în atenţie multe aspecte care ţin de organizarea şcolilor, de la avizul ISU sau cele sanitare la manuale care sunt şi nu prea, la echivalarea de credite transferabile pentru cadrele didactice care au susţinut examene de grad sau au urmat diverse cursuri de perfecţionare şi aşa mai departe. Însă, dincolo de toate acestea, mai există încă ceva demn de luat în seamă: deschiderea către activitatea educativă, apetitul didactic, pofta de a munci bine, trebuinţa de comunicare – într-un cuvânt, disponibilitatea dascălilor spre practicarea meseriei lor.

 Disponibilitatea profesională manifestată în educaţie este un mod de a te pune la dispoziţia celorlalţi, de a urmări constant armonizarea relaţiilor, de a face tot ce ţine de tine pentru ca activi­tăţile cu încărcătură pedagogică să se desfăşoare bine. Iar acestea implică aprecieri de tip calitativ prin excelenţă. De exemplu, o oră în care profesorul probează disponibilitate, să zicem, către dialog autentic este cu totul diferită de una în care acesta nu are o astfel de disponibilitate, putând să gestioneze mersul lucrurilor onorabil, dar într-o manieră mult mai rigidă, preponderent formală.

Aşa cum ştim, există multe forme de manifestare a disponibilităţii: spre cercetare, ori către acţiune şi desfăşurare de proiecte, dispo­nibi­litate în a răspunde întrebărilor, cea spre voluntariat, pentru a coordona un cerc al elevilor etc. Vorbim în mod uzual despre disponibilitatea cadrelor didactice pentru activităţile de formare continuă, despre deschiderea lor de a se implica în rezol­varea proble­melor educative care le sunt aduse la cunoştinţă de către părinţi. Beneficiarii actelor educaţionale pot, la rândul lor, să manifeste diverse forme de implicare şi receptivitate. Astfel ne putem referi la disponibilitatea elevilor de a lucra individual ori pe grupe, de curiozitatea lor faţă de activităţile extracurriculare şi aşa mai departe.

Disponibilitatea se află în strânsă legătură cu starea de spirit. O stare de spirit bună permite cu uşurinţă manifestarea deschiderilor acţionale. O stare de spirit îndoielnică, în care neîncrederea, incertitudinea devin apăsătoare, ne restricţionează implicit şi ener­giile, caz în care nu mai avem suficiente resurse pentru a ne arăta disponibili.

Ce este contradictoriu rezultă din faptul că, pe de-o parte, dispo­­ni­bilitatea este considerată o caracteristică a profesorilor, sub­­înţeleasă în măsura în care sunt dedicaţi, iar pe de altă parte, de multe ori la nivelul opiniei publice este ignorată în aprecierile generale referitoare la învăţământ, în sensul valorizării plusului de calitate umană adus de implicare, devotament, punere la dispoziţia celorlalţi a abilităţilor, cunoştinţelor, priceperilor pe care dascălul le deţine. Aşa se face că într-o şcoală sunt mai uşor de observat şi chiar de mediatizat cu dezinvoltură neajunsurile determinate de condiţiile materiale precare, mai degrabă decât eforul unor profesori rezultat din disponibilitatea lor generos umană, pentru ca activitatea în unitatea de învăţământ să înceapă şi să se desfăşoare în parametrii dezirabili.

Deşi este greu să măsori disponibilitatea cuiva, pentru că o anume politeţe şi eleganţă comportamentală poate oricând fi considerată drept disponibilitate, totuşi încadrările de tip cantitativ-măsurabil există. Transformarea a ceva de factură calitativă în ceva cuantificabil, cuprins strict în cenuşiul unor cifre este, cum s-ar spune elegant, o provocare.

În fişa cadru de autoevaluare/evaluare în vederea acordării calificativului anual pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, pentru anul şcolar trecut, apărea o trimitere (5.4 e) Disponibilitate la cerinţele şcolii (aceasta face parte din 5.4. Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi relaţionare în interiorul şi în afara unităţii cu elevii, personalul şcolii, echipa managerială şi cu beneficiarii din cadrul comunităţii – familiile elevilor). Dacă aşteptarea privind disponibilitatea este îndeplinită respectivului cadru didactic, prin fişa de evaluare, îi este acordat un punct. Acesta se adaugă în grila complexă, prin aplicarea căreia dascălul obţine un calificativ, de dorit foarte bine, pentru activitatea desfăşurată de el pe parcursul întregului an şcolar.

Disponibilitatea nu este însă constantă de-a lungul timpului, oricât am fi de încrezători în forţele noastre. Fiecare dintre noi a resimţit şi momente de oboseală şi s-a confruntat cu diferite obstacole în munca sa, ceea ce implicit i-a scăzut, pentru un moment sau altul, în mod punctual, disponibilitatea, chiar dacă principial credea că a putut-o păstra în parametrii optimi şi specifici profesiei.

Dacă vrem să comparăm sfârşitul de an şcolar cu începutul acestuia, este uşor să fim de acord că entuziasmul unei şanse noi la mai bine, energiile debuturilor, curiozitatea faţă de oameni, afirmarea încrederii în relaţii bune cu aceştia ne permit să considerăm începutul de an şcolar ca unul prin excelenţă al disponibilităţilor. În timp ce dezamăgirile de parcursul timpului, situaţiile în care cu ironie amară constatăm că se aplică vorba populară Cine nu munceşte, nu greşeşte, uzura inevitabilă, încărcătura generatoare de stres acumulată etc. determină o diminuare a disponibilităţii către sfârşitul de an şcolar. Chiar dacă această reducere nu este observabilă, pentru că dascălul în cauză face eforturi să o contracareze, nu înseamnă că ea nu există în fapt.

Oare disponibilitatea unui profesor este de acelaşi tip din primul an de activitate până la pensionare?

În ce măsură a fi un profesor bun presupune să fii unul disponibil, care să fie, principial vorbind, disponibil? Dar oare aceasta înseamnă oricând, oricum, pentru oricine? Ce trebuie să facem pentru a ne păstra cât mai bună disponibilitatea?  – iată doar câteva dintre întrebările la care putem reflecta, acceptând că disponibilitatea nu este un dat, ci un construct la intersecţia multor influenţe sociale.

O constatare se impune şi poate fi acceptată fără rezerve: a fi profesor constituie şi o bună ocazie de a manifesta disponibilitatea spre dezvoltarea umană.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN
Colegiul Naţional Spiru Haret – Bucureşti