Despre doctorandul antreprenor

De câțiva ani, jargonul academic autohton este invadat de un termen care pare să se înrădăcineze și să acapareze teritorii din ce în ce mai vaste. „Antreprenoriatul“ s-a insinuat, la început discret și aparent firesc, în relația cu științele economice și cele exacte, pentru ca anul acesta să acapareze toate domeniile științifice la nivel de studii doctorale și cercetare postdoctorală.
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, urmașul POSDRU-ului din precedenta perioadă de programare, propune, în cadrul apelului „Sprijin pentru doctoranzi și cercetători postdoctorat“, finanțarea unor burse denumite „doctorand antreprenor“, respectiv „cercetător postdoctorat antreprenor“. Dincolo de investigația științifică propriu-zisă, beneficiarii acestor burse ar fi obligați ca, după cele 12 luni de finanțare, să elaboreze „un plan de afaceri/sustenabilitate post studii în domeniul specializării doctorale/postdoctorale realizate“. Să luăm, cu titlu de exemplu, cazul unui doctorand care elaborează o teză în domeniul Filologie, specializare Filologie clasică, despre traducerile „Psaltirii“ în limba română. Doctorandul obține o bursă de doctorat în cadrul unui proiect aprobat la finanțare și devine „doctorand antreprenor“, cu obligația elaborării unui plan de afaceri pe subiectul cercetării. Pe scurt, acesta trebuie să transforme „Psaltirea“ în subiectul unei potențiale afaceri, generatoare de venituri. Poate că exemplul ales este unul extrem, dar ilustrează elocvent clivajul dintre instituțiile finanțatoare și prezumtivii beneficiari.
Când ghidurile și procedurile de atragere de fonduri (europene sau nu) sunt elaborate de același corp de specialiști și pentru infrastructură, și pentru resurse umane, și pentru cercetare, și pentru mediul de afaceri, se ajunge la anomalii de tipul „autostrăzi inovative“ și „doctoranzi antreprenori“.
Revenind la tema fundamentală a preocupărilor noastre, cercetarea pare, în actualul calendar de programare european, condamnată să se însoțească urgent cu inovarea, competitivitatea și antreprenoriatul. Rămân puține resurse și atenție pentru cercetarea fundamentală ori pentru acele domenii care nu răspund, intrinsec, unei nevoi de consum sau de securitate socială imediată și globală. Nu negăm necesitatea corelării atât a ofertelor educaționale, cât și a investigațiilor științifice cu realitatea economică și socială. Dar acest proces trebuie să mizeze pe interacțiuni constante și de substanță între mediul economic și factorii implicați în educație, pe un exercițiu al dialogului care să identifice nu doar destinația, ci și căile de a ajunge acolo, parteneriatele viabile, excepțiile obligatorii ș.a.
Prof. univ. dr. Dorin POPA