Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Despre responsabilitate şi o Şcoală altfel

Despre responsabilitate şi o Şcoală altfel

Ştim deja din experienţa anilor trecuţi, dar se conturează cu fiecare nouă ocazie mai pregnant faptul că în programul Şcoala altfel se creează ocazia ca elevii să dovedească ce abilităţi de viaţă au, cum înţeleg ei că îşi pot asuma responsabilităţi, să aibă iniţiative şi ocazia de a le pune în practică. De-a lungul săptămânilor de şcoală obişnuite, la fel, ei sunt deprinşi cu activităţile curente, care implică responsabilităţi diferite, de la a şterge tabla la a realiza un format organizatoric adecvat lucrului pe grupe, a rezolva o aplicaţie, o temă, la a participa nemijlocit în cadrul unui proiect. Dar odată ieşiţi din formatul cunoscut, lucrurile par din ce în ce mai complicate. Ce este permis şi ce este interzis? Ce se cade şi ce nu se cade să facem? – nu sunt întrebări retorice. Dacă programul săptămânii este altfel, oare cât de altfel poate fi?

Printre elevi sunt unii care, atunci când ajung în clasele de liceu, au deja o bună abilitate de relaţionare, ştiu cum să se implice eficient în realizarea unei activităţi, probabil valorificând experienţe diverse de viaţă, de voluntariat etc. Alţii însă par total dezorientaţi, nu se regăsesc. Iar dacă în timpul cursurilor la clasă obţineau cu uşurinţă rezultate bune, pare că în cadrul unor activităţi atipice nu ştiu efectiv ce să facă, se arată de-a dreptul stingheri.

Aşa se face că a fi responsabil nu trimite la o situaţie teoretică, ci la situaţii practice, concrete de viaţă. Asumarea responsabilităţii poate fi în unele cazuri o provocare, care să ne pună la încercare spiritul de observaţie în a surprinde specificul situaţiei. Deşi pentru unii pare firesc, pentru alţii este încă dificil să se implice într-o analiză a propriilor capacităţi, să pună în acord cu onestitate ceea ce pot să facă.

Când un om îşi asumă responsabilitatea într-o situaţie dată, el face o serie de alegeri. Cum este mai bine să procedăm? Cum este posibilă o decizie corectă? În acest sens, trebuie să ne dăm seama care sunt motivaţiile avute pentru un anumit comportament, ce sprijină şi ce poate împiedica bunul mers al lucrurilor. De asemenea, este necesar să distingem între aspectele mai importante, care descriu situaţia respectivă în ceea ce are ea esenţial de cele secundare, care eventual pot fi neglijate. Ca să ne dăm seama că facem o alegere potrivită, adecvată, trebuie să găsim care sunt temeiurile pa baza cărora poate fi justificată. Ca dascăli, astfel de idei formulăm de cele mai multe ori în cadrul orelor la clasă, atunci când apare oportunitatea de a vorbi despre responsabilitate. Dar, în situaţiile concrete educative, ocazionate de activităţile din programul Şcoala altfel, ele nu-şi mai au locul. Ba, mai mult apare intuiţia pedagogică de a-l lăsa pe un elev sau altul să desprindă singur învăţăminte, ferindu-ne să devenim moralizatori. Nici vorbă să părem conservatori sau dogmatici etc.

Carenţele la capitolul asumarea responsabilităţilor pot fi observate şi atunci când, pentru că este vorba de sarcini de lucru suplimentare, elevii ezită să şi le asume, sau refuză, pur şi simplu. Să ne gândim la pregătirea pentru examenele naţionale. De pildă, pentru bacalaureat. Am întâlnit, şi nu de puţine ori, aşteptarea ca profesorul să organizeze ore dedicate de pregătire, iar în cadrul lor să reia predarea conţinuturilor, a materiei de studiat, să o explice, să rezolve aplicaţiile într-un mod demonstrativ, în timp ce elevii prezenţi să îşi ia postura de spectatori, comozi şi imperturbabili. Un observator extern ar putea crede privindu-i că aproape îi fac un favor profesorului venind la ora lui de pregătire suplimentară. Sunt cazuri în care, dintr-un motiv sau altul, unii elevi par deranjaţi dacă profesorul insistă ca ei să pună întrebări, să explice cum au înţeles o parte din conţinuturile apreciate ca fiind mai dificile, să scrie răspunsurile subiectelor întâlnite în una dintre variantele propuse pentru o proba a examenului. Pur şi simplu, nu-şi asumă răspunderea pentru propria pregătire a examenului de bacalaureat. Sunt elevi care se comportă de parcă examenul în sine este ceva extern, un factor perturbator care le încurcă programul de viaţă, le deturnează interesele de moment. Când profesorul insistă că este vorba de examenul lor de maturitate, dezorientarea creşte: mai exact ce ar trebui să facă? Par nedumeriţi, speriaţi şi încurcaţi la fel cum erau în activităţile desfăşurate în Şcoala altfel, pe când erau elevi în clasa  a noua.

O observaţie se impune de la sine: dincolo de graniţa dintre educaţia formală şi cea non-formală, responsabilitatea rămâne subiectul unei lecţii dificile de viaţă. Din păcate, conţinutul teoretic nu este nici pe departe suficient. Dacă responsabilitatea nu este practicată ca fapt de viaţă din timp, atunci când elevii ajung în pragul absolvirii pare de multe ori prea târziu. Aşa ne putem explica de ce, deşi de la an la an, gradul de dificultate al itemilor propuşi în evaluarea din examenele de absolvire scade, numărul celor care reuşesc să le promoveze nu creşte pe măsură. Putem presupune că este un viciu de responsabilizare.

Ca dascăli, constatăm că pe lângă problemele de exersare a memoriei, de concentrare a atenţiei, o consecinţă a modului de a trăi în zilele noastre, mai cu seamă în mediul virtual, în care singurul efort este acele de a atinge o tasă sau ecranul, se instalează o anume stare de expectanţă, o stare nedefinită, de pasivitate neajutorată.

Într-o abordare generală, astfel de atitudini şi, de aici, de comportamente sunt cumva neutre,  dar ele se dovedesc, în raport cu obiectivele de formare asumate de sistemul de educaţie, ca fiind perturbatoare, subminând motivaţional într-o manieră deranjantă angajarea elevilor în propria lor dezvoltare. Faptul că un elev este prezent când se desfăşoară o activitate nu înseamnă că el participă la aceasta în nemijlocit, responsabil.

Şcoala pe care ne-o dorim ar fi cu adevărat altfel, dacă implicarea elevilor ar fi responsabilă într-un sens autentic, iar nu ca în multe cazuri doar una timidă, la nivel de intenţie, iar în altele simulată cu dezinvoltură. Ştim că învăţarea lecţiei despre responsabilitate nu se realizează uşor, ea necesită înţelegere discursivă, maturizare, dar şi multă bunăvoinţă.

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti