Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Despre vacanţă

Despre vacanţă

Percepţia pe care o avem noi, cei care lucrăm în învăţământ, despre vacanţă este una generoasă. În experienţa cotidiană, perioada cursurilor şcolare alternează cu vacanţele, acestea fac parte din obişnuitul vieţii noastre. Vacanţa corelează imediat cu şcoala, aşa cum concediul este asociat cu munca. Când eşti elev, o să te bucuri de vacanţă, dacă ai devenit angajat, o să poţi să îți iei concediu.

De curând, în mass-media a fost popularizată informaţia conform căreia doar o mică parte din populaţia ţării noastre îşi permite să meargă în vacanţă; cei mai mulţi însă fie nu au timp, fie nu au banii sau pe amândouă.

Conform datelor Eurostat, în anul 2016, 76% din români nu au plecat în vacanţă. În acelaşi context, ţări cu valori apropiate sunt Portugalia 74%, Bulgaria 70,2%, Grecia 64,4%, iar la polul opus Finlanda 8,6%, Olanda 14,7%, Luxemburg 19,1%, Cehia 19,2%. (http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/9030500/4-29062018-BP-EN.pdf/e0f8618d-e979-4996-b5ba-462580d6f08d).

Dacă lucrurile stau astfel, atunci o primă nedumerire poate să apară: despre ce este vorba în reportajele prezentate în media cu diferite ocazii în care oamenii au zile libere? La mare este atât de plin încât cu greu se mai poate găsi un loc liber pe plajă; sunt încinse grătarele, că mirosul lor trece peste munţi şi văi ş.a.m.d. Impresia pe care o lasă respectivele emisiuni este aceea că ţara întreagă este în vacanţă, nimeni nu stă acasă, fiecare a pornit într-o destinaţie de petrecere a timpului liber. Ştim, desigur, că zile libere au cu prioritate cei care lucrează în sistemul bugetar, că angajaţii din mediul privat cunosc cu totul altă situaţie, care depinde de tipul de muncă, de seriozitatea angajatorului, de succesul firmei în piaţă etc. Deşi neoficial sunt cunoscute şi cazurile în care angajatorul nu dă concediu angajaţilor, motivând necesarul de personal într-un ritm al muncii continuu. Ba mai mult, nici măcar banii aferenţi pentru perioada de concediu nu îi plăteşte, creând o presiune asupra angajaţilor să accepte o astfel de stare, sub ameninţarea tacită a desfacerii contractului de muncă.

Apoi mai ştim, tot din datele Biroului European de Statistică Eurostat, că, în 2017, aproximativ 38, 8% din populaţia ţării trăia în jurul pragului de sărăcie. Putem înţelege că, fiind la limita subzistenţei, iar resursele sunt atât de modeste încât nici nu poate fi vorba de vacanţă în afara casei.

Absolvenţii unei forme de învăţământ, fie că este preuniversitar, fie universitar, au probabil aşteptarea ca ritmurile vieţii de angajat să fie similare aceleia când erau elevi sau studenţi: activitate, vacanţă, activitate, vacanţă. Unii dintre ei vor fi foarte surprinşi să afle din propria experienţă că, adulţi fiind, nu o să mai aibă mulţi ani, poate chiar foarte mulţi ani nicio vacanţă. Atunci când vor ajunge părinţi, iar copiii lor vor merge la şcoală, îşi vor aminti cum era când venea vacanţa. Am auzit un astfel de dialog. La întrebarea: Ce mai faceţi?, răspunsul a fost Suntem în vacanţă!, de fapt cea mică este în vacanţă, noi nu ne luăm concediu anul acesta… O să meargă la ţară etc.

Pentru a organiza o vacanţă, este nevoie nu numai de timp şi de resurse financiare, ci şi de disponibilitatea de a călători, de a petrece într-un alt fel timpul decât în modul obişnuit. Mulţi oameni nu ştiu cum să îşi gestioneze timpul liber. Nu merg în vacanţă şi, pentru că nu se regăsesc, nu se simt bine în afara rutinelor casei în care locuiesc.

La şcoală, organizăm activităţi educativ-recreative, extra-clasă, în vacanţe şi chiar în Săptămâna Altfel. Cei mai mulţi dintre copii participă la astfel de activităţi. A merge în excursie sau în tabără devine astfel ceva obişnuit în timpul anilor de şcoală. Doar că aceste practici nu se păstrează după o anumită vârstă încolo, când altele sunt priorităţile.

O problemă corelată este aceea care rezultă din faptul că părinţii sunt în activitate, la muncă, iar cei mici sunt în vacanţă. Atunci când bunicii sunt prea departe, sau nu sunt disponibili, supravegherea copiilor este greu de asigurat. Cei mari rămân singuri acasă, în compania calculatorului – o soluţie de compromis acceptabilă de voie, de nevoie. Dar întrebarea de principiu persistă: A venit vacanţa, cum umplem timpul liber al copiilor?

Mai mult, fiecare părinte îşi doreşte ca vacanţa să fie un timp deosebit, din care copilul său să rămână cu amintiri de neuitat. Doar aşa copilăria este o vârstă minunată…

În excursie, în tabăra de vară tematică, la picnic, la camping, vizite în parcuri, la muzee, în clubul favorit (de lectură, de pictură, de engleză, de film etc.) – aparent sunt o mulţime de posibilităţi. Dar în câte dintre aceste activităţi pot participa şi părinţii?

Aflând că numai 3 din 10 români merg în vacanţă, putem să deducem că, în realitate, vacanţa este un concept care are o semnificaţie mai degrabă corelată şcolii şi copilăriei, iar nu vârstei adulte. Mai rezultă şi că, dacă părinţii nu îşi permit să meargă în concediu, o probabilitate mare este ca şi copiii acestora să nu plece niciunde de acasă în timpul vacanţei. Deci, deşi din perspectiva vieţii de la şcoală, dacă nu sunt cursuri atunci e vacanţă, unii oameni, adulţi, dar şi copii, nu sunt propriu-zis în vacanţă, pentru că nu fac activităţi specifice acesteia, ci muncesc sau pierd timpul. Vacanţa rămâne pentru mulţi dintre semeni un proiect, care poate o să se realizeze anul viitor. Sau mai târziu, când calitatea vieţii o să fie atât de bună încât, după o perioadă de muncă, fiecare om să îşi poată permite să plece cu familia în concediu.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti