Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Dezvoltarea școlii și progresul societății umane

Dezvoltarea școlii și progresul societății umane

Dezvoltarea scolii si progresul societatii umaneNu știm și nu credem că există vreo instituție care să influențeze mai mult progresul unei societăți decât școala. Probabil, dacă ne-am strădui să urmărim cu atenție dezvoltarea școlii în diferite țări ale lumii, am constata existența unei corelații directe între dinamica ei și evoluția societății umane. Nu este întâmplător faptul că în acele state în care se acordă importanță mare instrucției și educației, unde se alocă fonduri corespunzătoare și sprijin moral școlii se înregistrează cele mai mari succese în dezvoltarea economică, cultural-științifică, în mersul înainte al societății umane (Finlanda, de exemplu).

Sunt temeiuri sigure pentru a demonstra că înfățișarea școlii este expresia societății pe care o slujește, după cum aceasta din urmă trădează virtuțile sau carențele școlii. Paralelismul dintre dezvoltarea școlii și a societății umane este evident. Desigur, școala trebuie să se dezvolte cel puțin în pas cu societatea, mai ales că efectele instructiv-educative asupra individului nu se văd imediat, „productivitatea” calitativă a învățământului cântărindu-se după o perioadă mai îndelungată. Aceasta înseamnă limpede că orice greșeală în politica școlară se evidențiază după minimum un deceniu, iar actele reparatorii se dovedesc puțin eficiente.

În același timp, „transformările, experi­mentele, îmbunătă­țirile practicate în învățământul de toate gradele se cer cumpănite și urmărite cu mare atenție, deoarece școala, asemenea organis­melor vii, manifestă sensibilitate la traumatisme și nu agreează schimbări repetate de concepții, orientări care nu sunt în acord cu forțele, mijloacele și spiritul său” (Cristofor I. Simionescu, 1978). ~n istoria școlii noastre s-au scris pagini de adâncă semnificație și de conținut, care reflectă marea sete de cunoștințe, de cultură și progres a poporului nostru.

În viața școlii s-au înregistrat de-a lungul anilor, în special după 1990, însemnate prefaceri și încercări de îmbunătățire a cadrului organizatoric, structural sau al conținutului învățământului, precum și în domeniul didacticii disciplinelor de învățământ.

Sunt numeroase pârghiile prin intermediul cărora se încearcă armonizarea școlii românești la mutațiile care se produc pe plan european și mondial și, în același timp, punerea de acord a școlii cu modul de a gândi și acționa al oamenilor la începutul mileniului trei. Această realitate nu trebuie privită simplu și ușor de materializat în practică. Ea impune o instrucție și educație permanentă prin școală și în afara sa și totodată nu poate fi satisfăcută fără atingerea unui nivel mediu de cultură și receptivitate la nou, cu mult peste cel de până acum.

Școala are răspunderi deosebit de mari, neputând rămâne în urma exploziei informa­ționale actuale. Ea trebuie să pregătească tineretul școlar pentru a-l face capabil să recepționeze/ proceseze permanent informații, să le selecteze și să le aplice la nevoie, participând activ la dezvol­tarea societății umane.

Există un minim de cunoștințe teoretice, de cultură generală, de care trebuie să dispună orice tânăr din societatea noastră. Această zestre o dă școala tineretului care dorește să studieze și să fie util societății. Cine nu dispune de un cuantum minim de cunoștințe asupra lumii înconjurătoare, asupra istoriei societății omenești, cine nu știe bine trecutul poporului său, cine nu știe legile de bază ale științelor naturii și sociale nu poate aspira la înțelegerea mutațiilor din societate, este confuz în fața realității, iar acțiunile sale, oricare ar fi, sunt pur mecanice și fără conținut spiritual.

În același timp, școala trebuie să spiritua­lizeze individul și acest lucru nu se poate realiza fără o mare exigență și instrucție teoretică. Totodată, școala trebuie să formeze competențe practice, trebuie să învețe tineretul cum să gândească și cum să acționeze în condițiile mereu schimbătoare ale mediului de viață.

Educația este o dimensiune a omului contemporan. Asociată cu învățarea, educația ne însoțește de la naștere și până la sfârșitul vieții. Omul modern, pentru a putea trăi și munci în comunitatea umană, pentru a se putea bucura de tezaurul cunoașterii este obligat să învețe continuu, deoarece însăși cunoașterea umană se dezvoltă permanent și exponențial.

Atitudinea față de școală și educație diferă de la individ la individ, în funcție de numeroși factori, care țin atât de personalitatea fiecăruia, cât și de mediul familial și social în care trăiește. Deoarece, așa cum spune Suchodolschi, „tineretul se formează astăzi, practic, în viață, care îl înconjoară din toate părțile”, este adesea dificil de stabilit cu ce pondere intervin diverși factori asupra formării și dezvoltării personalității oamenilor și, implicit, asupra dezvoltării societății omenești.

Omenirea este confruntată astăzi cu o revoluție în știință și tehnologie galopantă, vorbin­du-se de o adevărată explozie a cunoașterii, de o creștere în progresie geometrică a cuceririlor științifice. În aceste condiții, școala va trebui să formeze la tineri, cu mai multă perseverență și responsabilitate, spiritul științific, să le trezească curiozitatea pentru înnoirile tehnologice care să determine progresul economic, social și cultural al societății umane.

Problematica școlii devine complexă în contextul societății cunoașterii și nu poate fi soluționată prin măsuri punctuale sau sectoriale, cum adesea s-a încercat de către fiecare conducere ministerială. Este nevoie de o strategie a educației la nivel național, deoarece dispersarea resurselor umane, materiale și financiare nu poate duce decât la dispersarea activității școlare însăși și la diminuarea efectelor ei practice la scară națională și la nivelul comunităților locale.

În susținerea acestei idei stă Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, în care se menționează „necesitatea întoarcerii la educație”, deoarece „schimbările de proporții din modelul tradițional de viață presupun din partea noastră o mai bună înțelegere a aproapelui și a lumii în general; ele presupun înțelegerea reciprocă, schimbul pașnic de idei și, fără îndoială, armonia – tocmai acele lucruri care lipsesc în ziua de azi” (Jaques Delors, 2000).

În plan intern, se impune constituirea unui organism național în domeniul educației permanente care să unifice forțele existente și să elaboreze un program național de perspectivă, centrat pe nevoile fundamentale ale societății românești de astăzi și de mâine, pe un set de obiective prioritare, stabilite prin consens național.

Între domeniile și problemele prioritare ale acestui program, după Ioan Jinga (2005), amintim următoarele:

• Educația pentru înțelegerea marilor probleme ale lumii contemporane, în scopul adoptării unei poziții corecte față de ele. Oamenii trebuie ajutați să înțeleagă probleme cum sunt: globa­lizarea, flagelul drogurilor și al bolilor cu mare răspândire în mase, crima organizată, alimentația rațională sau folosirea rațională a resurselor de apă potabilă, forestiere etc.

• Educația economică și antreprenorială, pentru cunoașterea economiei de piață, a modalităților de a iniția, planifica și conduce afaceri, dezvoltarea spiritului de inițiativă, formarea și dezvoltarea gândirii economice.

• Educația politică, având drept scop: înțelegerea evenimen­telor și fenomenelor politice care au loc în țară și în lume, formarea și dezvol­tarea capacității de a exprima opțiuni politice în cunoștință de cauză.

• Educația moral-civică în perspectiva noilor valori și cerințe ale lor, pentru a proteja tineretul de poluări morale, dar și pentru a-i familiariza pe oameni cu exercitarea libertăților și a drepturilor democratice.

• Educația patriotică și în spiritul tradițiilor înaintate ale poporului român.

• Educația pentru o societate informațio­nală, pentru pace și cooperare internațională, educația demografică, religioasă și altele asemenea, care se înscriu într-o problematică mai largă, cunoscută sub denumirea de „Noile Educații”.

Într-un astfel de program, care ar unifica educația tineretului și adulților, s-ar putea prevedea și investițiile necesare, condițiile de acces, moda­litățile de finanțare, facilitățile pentru categoriile defavorizate etc., ca o condiție a realizării acelor finalități care întrunesc consensul societății românești în fiecare etapă a dezvoltării sale.

Programul ar putea stimula participarea populației la activități benefice atât în plan individual, cât și în plan economico-social. În același timp, această inițiativă programatică impune școlii o ținută sobră și responsabilă, fără concesii, în procesul instructiv-educativ, reclamând un mai mare devotament al cadrelor didactice pentru cauza școlii, o mai bună și permanentă pregătire a acestora, deoarece de priceperea și ținuta lor profesională depind în foarte mare măsură înfăptuirile școlii.

 

Prof. Vasile MUNTEANU,

Școala Gimnazială Nr. 1, Albești,

Județul Vaslui