Socialize

Facebook
Home » Institutii » Sindicate » Din nou despre (sub)finanţarea învăţământului din România

Din nou despre (sub)finanţarea învăţământului din România

FinantareCu toate că în România învăţământul este declarat „prioritate naţională”, o analiză a finanţării acestuia duce la concluzii diametral opuse. Cu o finanţare în perioada 2000-2014 cuprinsă între 3% şi 4%, mult sub acel 6% prevăzut de lege şi asumat de toate forţele politice în 2008 şi mult sub media de 5,22% din statele foste comuniste, România se menţine în acea „subfinanţare cronică”, menţionată în raportul expertului olandez Jan Herczynski din 2005, în proiectul de asistenţă a procesului bugetar al MEC, finanţat de Banca Mondială.

După finalizarea proiectului finanţat de BM, a urmat o „pilotare” la nivelul a 50 de unităţi de învăţământ din trei judeţe. Nu s-a putut ajunge la o formulă de finanţare, care în condiţiile din România ridica probleme încă de la primele culegeri de date din costurile istorice, iar în final, contrar recomandărilor echipelor care au efectuat studiul, acelea de a se ţine cont de factorul care diferenţiază cel mai mult finanţarea unităţilor de învăţământ pe componenta salarizare, respectiv structura de personal şi ponderea personalului superior calificat, cu grade didactice, vechime şi sporuri salariale şi necesitatea introducerii unor factori de corecţie în funcţie de ponderea acestui tip de personal, a fost elaborată o formulă simplificată şi simplificatoare, care ţine cont de tipul şi nivelul de învăţământ, mediu (rural – urban), limba de predare şi zone de temperatură.

Elaborarea aşa-ziselor „costuri standard” şi a coeficientului 1 din ceea ce se cunoaşte după sintagma de „finanţare per capita” a fost făcută după criteriul „atât putem aloca acum”, încălcându-se astfel prevederile legale, fără a mai face o analiză a modului în care se face sau nu fundamentarea cifrelor de către un organism care are doar nume, nu şi membri, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar, cel care ar fi trebuit, `n urma „analizelor”, să propună prin nota de fundamentare valoarea acestui cost înaintea elaborării Hotărârii de Guvern. Să analizăm evoluţia acestor costuri standard în intervalul 2010-2014: 2010 – 2.857 lei, HG 1618/2009; 2011 – 2.230 lei, HG 1395/2010; 2012 – 2230 lei, HG 937/2011; 2013 – 2420 lei, HG 72/2013; 2014 – 2492 lei, HG 1165/2013.

Observăm uşor diminuarea finanţării de bază a învăţământului, care are drept componentă majoritară drepturile salariale ale personalului angajat, cu aproximativ 22% în anii 2011 şi 2012, ca o consecinţă a reducerilor salariale din sectorul bugetar operate de guvernul PDL condus de domnul Emil Boc. Ne-am aştepta însă ca creşterile din 2013 sau măcar din 2014 să reflecte ceea ce guvernul USL a numit pompos „reîntregirea salariilor”, revenind cel puţin la nivelul din 2010!

Făcând însă o analiză a evoluţiei cifrelor, constatările noastre sunt îngrijorătoare! Creşterii de aprox. 8,5% din 2013 i-a urmat una de mai puţin de 3% în 2014. În acest fel, valoarea standardului de cost din 2014 reprezintă doar 87,22% din cea corespunzătoare anului reducerilor salariale operate de guvernul PDL. Mai mult, în condiţiile unor rate ale inflaţiei de 3,14% în 2011, 4,95% în 2012 şi 1,55% în 2013, actualizând cu rata inflaţiei suma alocată în 2010, ajungem la o valoare a standardului de cost echivalent pentru anul 2014 de 3.153,6 lei.

Observăm că, ţinând cont de ratele inflaţiei, actualul cost standard aprobat prin HG 1165/2013 ar trebui majorat cu nu mai puţin de 26,55%, el reprezentând doar 79% din cel actualizat cu rata inflaţiei!!!

Concluzia ruşinoasă pe care o tragem de aici este că guvernul condus de domnul Ponta a recuperat (atât cât a recuperat) din pierderile salariale din învăţământ aproape integral prin reducerile de personal operate în şcoli!

Şi când spunem aceasta avem în vedere că în acest moment, la cererea imperativă a reprezentanţilor MEC, avem parte de măsuri de reducere de personal şi de cheltuieli echivalente celor impuse în perioada ministrului de tristă amintire Funeriu.

Domnul Ponta şi guvernul pe care îl conduce riscă în acest moment să intre în memoria salariaţilor din învăţământ ca cei care s-au opus declarativ măsurilor de desfiinţare a unităţilor de învăţământ în perioada când se aflau în Opoziţie, pentru ca, odată ajunşi la Putere, şi prin votul nostru, să desfiinţeze noi şcoli, să transforme învăţământul din mediu rural prin comasarea claselor de niveluri diferite în unul cu învăţământ simultan, să desfiinţeze clase, grupe de grădiniţă, să comaseze grupe de practică, să diminueze sporuri, indemnizaţii, degrevări ale directorilor de unităţi de învăţământ, totul având un singur scop, acela al reducerilor alocaţiilor bugetare către învăţământ şi un singur rezultat, acela de a micşora şi mai mult calitatea unui sistem educaţional lovit din toate părţile.

Particularizând în continuare analiza la nivelul judeţului Sălaj, cifrele privind alocările pentru 2014 devin şi mai îngrijorătoare şi stârnesc nelinişte şi revoltă în rândul personalului din unităţile de învăţământ. Astfel, dacă alocaţia bugetară în anul 2013 a fost cea prevăzută prin Legea bugetului pe anul 2013, de 102.553 mii lei, iar după alocări suplimentare la sfârşitul anului de 115.353 mii lei, în anul 2014 se alocă judeţului Sălaj o sumă de doar 98.232 mii lei. Analizând raportul între această alocare corespunzând anului 2014 şi cifrele corespunzătoare anului 2013, constatăm că sumele pentru 2014 sunt mai mici cu 4,21% decât alocaţia iniţială din 2013, dar mai mici cu 13,5% decât cheltuielile efective aferente anului 2013. Poate ne explică cineva în mod logic această alocare!

Sunt în acest moment evidente motivele de nelinişte în rândul personalului din şcoli, iar măsurile disperate luate la nivelul ISJ şi în unităţile de învăţământ, generate de cereri imperative ale MEC de a se încadra în costul standard sau de a încerca măcar o apropiere de nivelurile alocate, generează revoltă!

În aceeaşi ordine de idei, dacă în anul 2013, pe bugetul alocat, doar 12 unităţi de învăţământ se puteau încadra în buget, după tăieri de ore, comasări de grupe, reduceri de indemnizaţii etc., 20 de unităţi din cele 115 unităţi cu personalitate juridică din judeţ se pot încadra în aceste sume! Situaţia este, fără exagerare, de-a dreptul dramatică, iar neliniştea şi nemulţumirile în rândul personalului sunt la un nivel cu potenţial exploziv. Ne facem datoria, în măsura în care inter­e­sează pe cineva, să atenţionăm asupra acestui aspect, care necesită atenţie din partea Guvernului României şi Parlamentului. În aceeaşi situaţie se află şi sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, care, la rândul lor, sunt sub necesarul calculat, reprezentând doar 56% din suma transmisă de unităţile de învăţământ, şi asta în condiţiile în care mai sunt restanţe pe 2013. Aşa se face că în luna martie, în loc să se plătească un sfert din suma anuală şi eventual restanţele din 2013, se vor plăti 14%! Nu putem să nu ne întrebăm dacă cei din minister nu ştiau că, practic, în acest an procentele ce urmează să fie plătite pe hotărâri judecătoreşti sunt nu de 5%, ci de 10%, nu de 10%, ci de 25% etc., în funcţie de data la care hotărârile au devenit executorii! Şi asta, în condiţiile în care în judeţ nu s-au făcut plăţi peste nivelul legal pentru nimeni, fie ei pensionari, decedaţi sau…

Considerăm în acest context că se impune cât mai curând rectificarea bugetului şi mai ales că se impune de urgenţă o analiză a standardelor de cost, modificarea mecanismelor de stabilire a acestora, revizuirea formulei de finanţare şi introducerea acelui factor de corecţie care are cel mai mare efect în diferenţele de finanţare la nivelul şcolilor, respectiv influenţa încadrării cu personal cu nivel ridicat de calificare, grade didactice, sporuri şi, respectiv, ponderea acestei categorii de personal.

Sau, dacă este fezabil, disponibilizarea acestora şi angajarea de personal necalificat sau debutanţi, care `n urma fabuloaselor majorări salariale stau la rând să intre în învăţământ! E trist, dar între soluţiile propuse de unii directori este şi aceea de a nu mai da ore suplimentare celor care au „salarii mari”!

Ne aflăm acum în situaţia în care nu doar şcoli din mediul rural, cu număr mai mic de elevi, ci unităţi şcolare de prestigiu din mediul urban, grădiniţe, şcoli generale, licee şi grupuri şcolare, cu număr mediu de elevi pe clasă sau grupă peste maximul prevăzut de lege, să se afle în situaţia de a nu putea asigura plata salariilor până la sfârşitul anului. Asta în condiţiile în care un cost standard corect ar trebui să permită funcţionarea `n condiţii normale a unei şcoli cu numărul de elevi pe clasă la nivelul numărului mediu de elevi. Suntem dispuşi, atunci când va fi cazul şi când vom şti cui trebuie să o facem, să oferim Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar datele privind încadrarea şcolilor cu personal, nivelul cheltuielilor cu salariile, categoriile de personal pe vechime, grade didactice, număr de gradaţii de merit, de titluri de doctor, număr de personal didactic auxiliar şi nedidactic, număr de posturi blocate, acoperite de cei puţini care au mai rămas… Dar credeţi că interesează pe cineva?

Da, puţini îl regretă pe sinistrul Funeriu. Acum, cu un ministru specialist şi în comunicare, avem parte de dialog social! Însă „Qui prodest”? E un dialog al surzilor! Probabil cheia de la porţile pe care vrem să le deschidem este în altă parte!

Dacă Guvernul Ponta 2, sau 3, sau N îşi imaginează că cele câteva zeci de lei cu care au majorat salariile unei mâini de oameni au sporit atractivitatea sistemului, iar mâine cei mai buni absolvenţi ai universităţilor vor sta la porţile inspectoratelor şcolare să ia locul celor care ies din sistem, se înşală. Dacă cred că elevii buni vor dori să intre în universităţi de profil, iar în viitor să ia locul celor care azi, umiliţi si desconsideraţi, stau la catedră, se înşală!

Ceea ce se întâmplă de ani buni în învăţământul românesc, politica de subfinanţare perpetuă, reprezintă, în opinia mea, un atentat la siguranţa naţională! Un atentat la viitorul României, pentru care ar trebui anchetaţi şi judecaţi de-a valma foştii si actualii guvernanţi, foştii şi actualii parlamentari, foştii şi în niciun caz în ultimul rând actualul preşedinte.

Notă: o parte din acest material a fost înaintat instituţiilor statului prin intermediul parlamentarilor sălăjeni şi Instituţiei Prefectului. Aşteptăm răspunsul!

Prof. Eusebiu LEHENE,

Preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj,

Vicepreşedinte FSLI