Socialize

Facebook
Home » Interviuri » „Din toate estimările noastre, anul 2018 nu va avea drept caracteristică diminuarea salariilor, ci dimpotrivă“

„Din toate estimările noastre, anul 2018 nu va avea drept caracteristică diminuarea salariilor, ci dimpotrivă“

Interviu cu prof. Tudor Spiridon, preşedintele Sindicatului „SPIRU HARET“, Teleorman


Stimate domnule preşedinte, există multă nemulţumire acumulată la nivelul societăţii vizavi de guvernarea PSD-ALDE. Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă, în momentul de faţă, şcoala teleormăneană?

Într-adevăr, în societatea românească s-a acumulat multă nemulţumire, numai că, studiind cauzele care au dus la această stare de lucruri, trebuie să spunem că şi nivelul manipulării este unul deosebit de ridicat, multă lume nemaireuşind să desluşească binele de rău.

În legătură cu învăţământul teleormănean, trebuie să arătăm că, pe fond, se confruntă cu problemele specifice întregului sistem educaţional: absenteism masiv, lipsa dotărilor specifice, a infrastructurii, a diferenţelor uriaşe dintre „şcoala de rural“ şi „şcoala de urban“ etc., dar cea mai mare ameninţare este reprezentată de diminuarea numărului de copii, determinată, pe de o parte, de cauze naturale, pe de altă parte de fenomenul migraţionist. Trebuie arătat că Teleormanul se confruntă, pe de o parte, cu fenomenul migraţionist extern, foarte multă lume plecând spre alte zări în speranţa unei evaluări superioare a rezultatelor muncii pe care o prestează şi, în final, a unui salariu care să-i asigure un nivel de viaţă superior, pe de altă parte, aflându-se în proximitatea zonelor Ilfov şi Bucureşti, zone al cărui PIB se compară cu PIB-ul zonei Berlin, de exemplu (vezi datele INS), trebuind să suporte o puternică mobilitate a forţei de muncă, în special cea calificată, către aceste zone, iar o dată cu adulţii se mişcă şi copiii.

În rest, probleme curente, unele de natura celor întâmplate şi la „case mai mari“, cum ar fi: în unele zone nu se distribuie lapte, corn şi miere, la o şcoală s-a prăbuşit o parte din tavan, la alta un copil a fost înjunghiat etc. Cauzele? Dezinteresul agenţilor economici, comerciali etc., lucrări executate „de mântuială“, lipsa elementelor de securizare a incintelor în care îşi desfăşoară activitatea şcolile din judeţul nostru. Putem constata lesne că acestea sunt cauze cu care se confruntă nu numai şcolile din judeţul Teleorman şi care pot genera oricând aceleaşi efecte în oricare din unităţile ce funcţionează în spaţiul educaţional românesc.

Actualul ministru al educaţiei a reuşit, într-un timp extrem de scurt, să ia mai multe măsuri, cel puţin derutante. Trasează aceste măsuri coordonatele unei reforme reale în sistem sau bulversează şi mai mult un sistem cârpit şi răscârpit?

Repetabila reformă, ca să parafrazez titlul unei excepţionale poezii a unui mare poet al românilor, rămâne un refren al fiecărui ministru care a trecut prin sediul MEN, din str. G-ral Berthelot, şi nu văd niciun motiv ca actualul ministru să nu încerce să rezolve disfuncţiile ce se manifestă în acest moment în sistemul naţional de învăţământ. Că uneori o face mai bine, iar alteori mai rău, este o altă poveste ce ţine de mulţi factori, inclusiv cel numit al dialogului social. Mai mult decât atât, putem constata că şi alte instituţii ale statului, respectiv instituţia Preşedinţiei României, şi-a propus să reformeze educaţia din România, nouă nerămânându-ne decât speranţa că puterile respective îşi vor pune cap la cap eforturile, iar din această uniune de voinţă şi de cuget va rezulta o reformă cu adevărat reală.

Înainte însă de a se realiza această uniune de voinţă şi cuget mai trebuie făcut un mic lucruşor. Şi anume acela de a se stabili cât mai exact cu putinţă cum traducem în limba română expresia „reforma reală“. Iar acest lucru este foarte necesar pentru a exclude posibilitatea unor controverse inutile şi sterile ce pot avea loc între persoane, puteri ale statului, partide politice etc., în legătură cu semantica acestei sintagme, mai apoi procesul reformator fiind mai lesne de desfăşurat, iar, ulterior acestuia, profesorii, elevii, părinţii putând să-şi facă treaba cu mult mai multă exactitate decât în prezent.

Proiectul Legii Manualului, spre exemplu, şi perspectiva monopolului de stat pe cartea şcolară, prin reorganizarea Editurii Didactice şi Pedagogice cu capital integral de stat, sunt două dintre aceste măsuri controversate. Dvs. ce părere aveţi referitor la aceste două aspecte?

Întrebarea dumneavoastră îmi solicită un răspuns extins deoarece, pornind de la situaţia manualului şcolar, faceţi referire, mai apoi, la cartea şcolară, chestiune care, în accepţiunea mea, trebuie separată şi tratată individualizat. Căci una este să vorbim despre manualul şcolar, document pe care unii specialişti îl includ în curriculumul naţional, alţii îl consideră produs al acestuia şi, în sfârşit, o ultimă categorie îl defineşte drept document oficial de politică a educaţiei, şi alta este să vorbim despre cartea şcolară, categorie care poate include o infinitate de variante, pornind de la auxiliarele didactice, care trebuie să fie în armonie perfectă cu manualul, implicit cu programa şcolară, şi terminând cu lecturile despre propuneri inovative sau aspecte prozaice ale domeniului despre care vorbim. Că manualele pot fi „alternative“, unice sau altcumva, este altă poveste, dar, tratând problema manualului şcolar la modul cel mai serios cu putinţă, este foarte clar că acesta, ca document şcolar, trebuie construit în consonanţă cu politicile educaţionale ale statului, căci istoria românilor sau geografia României de exemplu nu poate fi „tratată“ ca istoria sau geografia vreunei minorităţi, indiferent care ar fi aceasta. În concluzie, pot afirma că manualul şcolar îl poate face numai statul, iar cartea şcolară o poate face oricine poate şi vrea să facă acest lucru.

Tratând problematica manualului şcolar şi din altă perspectivă, este din nou foarte clar că acesta trebuie neapărat să se afle la dispoziţia elevului începând cu un anume moment al anului şcolar, iar actuala situaţie este generată tocmai de faptul că, ani la rând, elevii învăţământului românesc nu au putut beneficia de acest document de lucru extrem de important pentru elev, profesor şi pentru actul didactic, în general, nici la momentul propice şi nici mai apoi. Mai trebuie neapărat precizat că manualul şcolar se elaborează, sau ar trebui elaborat, în baza unor principii şi criterii ştiinţifice, didactice şi metodice şi, mai apoi, în temeiul acestora fiind posibilă manifestarea funcţiilor specifice, toate acestea definite şi statuate ca atare de literatura de specialitate.

O altă intenţie ministerială este introducerea unei sesiuni de bacalaureat în iarnă. Cum comentaţi acest lucru atât din perspectiva dascălului, cât şi din cea a liderului de sindicat?

Cred că introducerea unei a treia sesiuni de bacalaureat în interiorul anului şcolar nu este o idee rea. În măsura în care structura anului şcolar şi procesul didactic nu se distorsionează, acest lucru se poate face, dar cu multă înţelepciune şi discernământ, pentru că este necesar să medităm asupra unor aspecte cum ar fi încărcătura elevului, a profesorului sau momentul desfăşurării, o sesiune de iarnă fiind clar influenţată de multitudinea şi importanţa evenimentelor prilejuite de sărbătorile specifice acestei perioade, atât cele religioase, cât şi cele cu caracter aniversar. Important este ca această sesiune să fie cu adevărat în folosul elevului şi să vină în întâmpinarea unei necesităţi a acestuia. Cred că acest lucru se poate realiza prin intermediul procedurilor dialogului social, cu participarea reprezentanţilor tuturor părţilor implicate în proces.

Începutul lui 2018 va aduce cu el diminuarea salariilor? Ce ar însemna asta pentru angajaţii din sistem, pentru şcoală?

Din toate estimările noastre, anul 2018 nu va avea drept caracteristică diminuarea salariilor, ci dimpotrivă. Fac precizarea expresă că aici nu mă refer doar la majorarea salarială din luna ianuarie, ci la aplicarea tuturor dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 de majorare etapizată a salariilor. Vorbind strict de anul 2018, trebuie arătat că o primă majorare de 25% va avea loc începând cu 01.01.2018. Este vorba, evident, de acea majorare mult criticată, diminuată de introducerea noilor prevederi ale Codului fiscal, din care mai rămân la dispoziţia noastră doar 3-4 procente. Precizez însă că tot de la 01.01.2018, în baza noilor prevederi ale Codului fiscal, impozitul pe venit scade de la 16% la 10%, iar contribuţiile la CASS şi CAS se reduc de la 29,5% la 27%.

Merg mai departe şi precizez că la 01.03.2018, după cum se vede o dată specială, în învăţământul românesc se va aplica o nouă majorare salarială de 20%. Apoi, începând cu 01.12.2018, personalul didactic va primi lunar un spor de uzură neuro-psihică de 10% şi anual un voucher de vacanţă în cuantum de un salariu minim brut pe economie garantat în plată (1.900 lei) şi două norme de hrană, fiecare dintre ele având valoarea egală cu aceea a salariului minim brut pe economie garantat în plată, adică 2 x 1.900 lei.

Începând cu anul 2019 se introduc în salarizarea educaţiei româneşti celelalte elemente ale drepturilor salariale dispuse de lege şi care se vor calcula ca produs al coeficienţilor indicaţi de grilele de salarizare cu valoarea salariului minim brut pe economie garantat în plată, atât cât va fi el la acea dată.

Având în vedere însă dispoziţiile legii şi privind şi judecând lucrurile din această perspectivă, trebuie să arătăm că ea este net superioară celei actuale.

Cu toate acestea, nu putem afirma că o dată cu încheierea aplicării etapizate a acestei legi salarizarea din educaţia românească poate fi privită ca o adevărată investiţie în resursa umană, de natură a motiva şi a menţine personalul didactic înalt calificat în sistemul nostru educaţional. Fac această afirmaţie având în vedere şi unele informaţii privitoare la intensificarea accentuată a fenomenului migraţionist al specialiştilor din acest domeniu, ţări mari, ca Franţa, bunăoară, oferind bonusuri salariale substanţiale tuturor acelora care acceptă să predea în şcolile din localităţile sale rurale.

În încheiere: vor mai ieşi la proteste angajaţii din Educaţie?

Da. Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul afirmativ dacă dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea per­sona­lului plătit din fonduri publice vor fi ignorate şi nu se vor aplica şi dacă nu se vor deconta cuantumurile dispuse de hotărârile judecătoreşti restante şi cele referitoare la dobânzi, drepturi câşti­gate de noi în instanţele de judecată.

Aceasta este hotărârea Consiliului Liderilor şi a Biroului Executiv al FSE „SPIRU HARET“.

 Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU