Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Ultima ora » Doamna ministru, faţă cu „reacţiunea“

Doamna ministru, faţă cu „reacţiunea“

Aşa cum era de prevăzut, chiar şi în cel mai bun scenariu posibil, intenţiile actualului ministru al educaţiei de a rezolva multe dintre problemele şcolii preuniversitare încep să fie întâmpinate de critici. După un constant efort de informare cu privire la demersurile actualei conduceri a MEN, care ar urma să culmineze cu apariţia unei noi Legi a Educaţiei, apariţia primelor „soluţii“, generate de mai vechi sau mai noi probleme, au născut şi primele opinii critice, nedumeriri, reacţii de contestare. Probabil că întrebarea cea mai dificilă la care ar fi trebuit să răspundă doamna ministru, şi care e pusă de profesorii din sistem, este cea care solicită o motivaţie mult mai articulată a faptului că, de-abia încheiată o revizuire curriculară la gimnaziu, şi demarată continuarea ei la liceu, se cere ca totul să fie revăzut şi regândit în numele unei legi votate de parlament peste noapte, iniţiate de un fost ministru al educaţiei,  şi care prevede reducerea numărului de ore săptămânal pentru toate clasele de gimnaziu. De altfel, senzaţia că se lucrează din două centre de decizie, şi nu tocmai armonios, este dată şi de faptul că, în vreme ce MEN a lansat o nouă reglementare  a problemei manualelor,  fostul ministru Liviu Pop o „ţine pe-a lui“ şi încearcă să treacă prin parlament vechea Lege a manualului, după ce aceasta a fost declarată neconstituţională… Să nu ştie stânga ce face dreapta?! Sau asistăm la o competiţie surdă între preşedintele comisiei de învăţământ a Senatului şi ministrul educaţiei?!…

Dar cum arată „câmpul de luptă“?!

Două recente acte normative au fost sever criticate de unele sindicate din educaţie, deşi fondul problemei pare a fi destul de confuz. Este vorba de structura anului şcolar şi de intenţia de a lăsa orele de educaţie fizică din primele clase de gimnaziu (pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a) să fie predate de învăţătorul clasei şi nu de către profesorii de educaţie fizică ca până acum. Un calcul, nu ştim cât de precis al unui sindicat, indică faptul că această măsură ar presupune disponibilizarea a 1.500 de profesori de educaţie fizică şi că măsura ar fi motivată doar de factorul economii. În acelaşi timp însă, proiectul de ordin a fost însoţit şi de o motivare a ISE despre care nu discută nimeni şi care are totuşi o argumentare de luat în seamă: introducerea unui al doilea educator la clase atât de mici nu favorizează în niciun fel confortul  psihic al copilului de vârstă şcolară foarte mică şi mică. Ideea substituirii acestor ore cu ore de „joc şi mişcare“ pare a fi una realmente benefică, dar nimeni nu se oboseşte să ne spună că aici, în această măsură, ar putea fi vorba chiar de a împlini un ideal al educaţiei, adică a pune elevul în centrul actului educativ. Dimpotrivă, comportamentul ministrului a fost unul de derobare neaşteptată de proiectul anunţat şi de o rapidă repliere tactică sau/şi strategică. Înțelegem din asta că doamna ministru nu e pregătită să „rişte“ prea mult, chiar dacă ar fi convinsă că o anume măsură ar fi în favoarea elevilor, iar motivarea măsurii ar fi una coerentă şi articulată. Asta dacă nu cumva Proiectul a avut în vedere, într-adevăr, doar economii ale MEN, iar motivarea educaţionlă era doar formală, în vreme ce noi încercăm să-i subliniem una de profunzime.

Deloc curios este şi faptul că o altă măsură, cea a restructurării anului şcolar, a fost şi ea întâmpinată contradictoriu în sistem: sunt mulţi profesori care cred că eliminarea acelei săptămânii din iarna de vacanţă intersemesterială ar fi un lucru favorabil şcolii, evocându-se efectele negative şi de adaptare ale unor întreruperi repetate, şi într-o perioadă scurtă, ale şcolii, în vreme ce alţi profesori/sindicate susţin că măsura ar dezechilibra anul şcolar. Nici în acest caz motivarea nu e dusă până la capăt de actualul ministru într-o argumentaţie necesară şi convingătoare, evocându-se, de pildă, existenţa unei vacanţe de vară intersemestriale a elevilor de cel puţin două săptămâni.

Sunt şi alte măsuri care par a nu convinge sindicatele, în măsura în care ele nu mai sunt atât de prezente ca odinioară în strada Bertholet. Dar, dincolo de reacţia previziblă a sistemului, reprezentată de profesori sau de sindicate cu nume şi prenume, un lucru este limpede: încercarea ministrului Ecaterina Andronescu de a „comprima“ timpul şi de a scoate o Lege a Educaţiei în câteva luni tulbură sistemul şi pare a fi însoţită de un halou al unor posibile şi repetabile erori. Vom şti însă mai bine acest lucru în momentul în care Proiectul, care există deja în parlament, va fi adus la cunoştinţa opiniei publice.

Ce se poate spune până în acest moment este că avem, pentru prima oară, o mai bună diagnoză şi motivarea unor posibile măsuri de ameliorare a sistemului preuniversitar. Există în intervenţiile Ecaterinei Andronescu, formulate cu destulă claritate, hibele de bază, unele apărute prin acumulare, altele de ordin primar, ale preuniversitarului. Ele vizează toate cele trei elemente ale curriculumului: structura sistemului, planul-cadru, programe. La care se adaugă resursa umană. Ceea ce ne stârneşte însă serioase îndoieli în legătură cu reuşita regândirii ansamblului este faptul că actualul ministru, presat nevoie-mare de apariţia unei noi Legi a Educaţiei, de care eventual să-şi lege numele, nu procedează într-o manieră logică şi conformă cu metodologia oricăror ameliorări sau măsuri de reformare. Astfel, este clar că, în primul rând, structurarea sistemului trebuie să suporte ameliorări, pentru ca, în sfârşit, învăţământul de bază (de 10-11 ani!), ca şi liceul, să (re)dobândească un profil propriu cu finalităţi proprii. Pornind de la această primă observaţie, demersul ar putea continua într-o logică suportabilă pentru sistem cu alte măsuri care privesc planul-cadru şi apoi programele. Din păcate, neexistând o listă de priorităţi, şi încerând să „facă totul“ (mai recunoaştem oare formula?!…), actualul ministru al educaţiei riscă să-şi consume energia în măsuri adiacente, unele puţin relevante  şi, în cele din urmă, în dispute sterile. Ce alt rost a avut, de pildă, declaraţia Ecaterinei Andronescu în legătură cu prezenţa telefonului mobil în şcoli (acceptarea de către Domnia Sa a prezenţei şi punerea sub semnul întrebării a unui ordin care interzice acest lucru!), ce alt rost a avut decât manifestarea unui populism ieftin? Ar fi fost cu totul altceva dacă opinia pe această temă era însoţită de o eventuală motivare „didactică“ care să presupună ca, în anume momente ale procesului instructiv-educativ, profesorul poate decide folosirea telefonului mobil cu scop  didactic. Doamna ministru însă a rezolvat totul cu ideea că… fiecare elev va avea tableta lui!!!

În sfârşit, dintr-o altă paletă a ameliorării sistemului preuniversitar face parte formarea profesorilor. Este salutar faptul că se promite şi o bugetare consistentă a perfecţionării profesionale a corpului profesoral din partea ministerului, dincolo de programul ştiut din bani europeni. Dar aceasta nu e deloc singura problemă de rezolvat în sistemul românesc de învăţământ care priveşte fix profesorul. Formarea iniţială însăşi este la pământ. Multe dintre problemele de eșec şcolar sunt cauzate de profesori şi slaba pregătire didactică şi psihopedagogică a acestora. Inspecţia şcolară, care ar putea corecta parţial eventuale deficienţe, a ajuns la un grad de formalism fără precedent. Dar şi dacă această inspecţie şi-ar schimba profilul şi s-ar concentra pe esenţa procesului, ea n-ar mai putea rezolva mare lucru. Este necesară, aşa cum am mai scris, recuperarea din Legea Educaţiei 1/2011 a prevederii care cere celui care vrea să intre în sistemul de învăţământ să parcurgă obligatoriu un masterat didactic, dacă nu înainte de intrarea în sistem, atunci cel puţin înainte de obţinerea definitivării. Mi se pare absolut clar că orice altă idee privind perfecţionarea didactică, precum repunerea în discuţie a titularizării după un număr de ani, nu are cum „rodi“ deocamdată în mentalul actual al corpului profesoral, fiind întâmpinat cu o ostilitate uşor de înţeles.

Una peste alta, intrăm într-o  fază în care doamna ministru are de înfruntat… „reacţiunea“!

Adrian COSTACHE ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������v