Doar persoanele care iubesc copiii mai aleg să intre în învățământ

Doar persoanele care iubesc copiii mai aleg sa intre in invatamant
Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret consideră că examenul de titularizare din acest an a fost unul riguros, iar concurenții au avut rezultate bune, în condițiile în care învățământul nu mai este de mult atractiv pentru absolvenți. „Este bine că încă mai avem atâtea persoane care doresc să intre în învățământ, unde salariile sunt mici, iar beneficiile financiare sunt aproape inexistente. Trebuie să ținem cont că doar unul din doi candidați care au obținut peste nota 7 la concurs vor putea să se și titularizeze. În aceste condiții, vor fi peste 6.000 de candidați care au promovat examenul, dar care nu vor avea post titularizabil. Este greu de crezut că, pe lângă cei care aleg să devină cadre didactice din dragoste pentru copii, mai sunt alții care mai văd învăță­mântul ca un sector atractiv. Atâta timp cât salariile sunt foarte mici, guvernele ­post­decembriste preferând să investească în infrastructură în loc să motiveze corpul profesoral, este normal ca absolvenții foarte buni să aleagă alte domenii de activitate. FSE Spiru Haret a cerut în mai multe rânduri o nouă lege de salarizare pentru perso­nalul din învățământ. Însă, dacă acest act normativ nu va fi aprobat cât mai repede, sistemul va continua să fie neatractiv”, a declarat Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret.
Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret apără interesele economice, sociale și profesionale ale personalului din sistemul educa­țional, militează pentru un învățământ bazat pe calitate și performanță, susținut financiar corespun­zător importanței sale strategice și recunoașterii importanței sociale a meseriei de dascăl. FSE Spiru Haret reprezintă interesele a peste 90.000 de membri de sindicat.
 
Dragoș NEACȘU, Departamentul Comunicare și Imagine al FSE Spiru Haret