Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Drama naţională a cărţii pentru copii

Drama naţională a cărţii pentru copii

Scoli fara carti

În prezent, cele 600, din cele circa 4.000 de edituri private existente, care tipăresc şi cărţi din bibliografia şcolară, oferă micilor cititori cam de două ori mai puţine cărţi de acest gen, în tiraje ultramodeste (300-1.000 de exemplare) şi la preţuri exorbitante, deoarece 80% dintre ele sunt traducerile unor cărţi străine. Se ştie că la astfel de cărţi accentul cade pe culoare şi aspect comercial şi mai puţin pe conţinutul lor instructiv-educative, de obicei evaziv, neconvingător şi adesea alterat de traduceri după ureche.

La ora actuală, România se găseşte în sondajele internaţionale şi în recentul test de evaluare PISA pe un eşantion de 400.000 de tineri din 57 de ţări membre ale OECD pe locul 39 din cele 42 de state europene în ceea ce priveşte cultura generală a elevilor, dar copiii români n-au avut la dispoziţie în ultimii ani nici tiraje suficiente din bibliografia fundamentală şi nici accesul mai generos la mijloace moderne de informare de care dispun elevii din ţările evoluate economic (computer, internet etc.). Procentul elevilor cu mici biblioteci personale a scăzut de la 85% în 1973 la 30% în 2005.

La ora actuală, computerul şi internetul concurează masiv industria de cărţi şi o strangulează.

Vom încerca să sistematizăm principalele cauze ale decăderii literaturii şcolare în România, fără o ierarhizare deliberată.

l) Haosul producţiei editoriale.

2) Lipsa prelungită a unei bibliografii fundamentale şi obligatorii, pe vârste şi specialităţi, care ar fi trebuit să însoţească programele analitice şi manualele şi să se afle la îndemâna oricărui cadru didactic şi director de editură din România.

3) Desfiinţarea totală sau reprofilarea radicală a fostelor edituri de stat cu profil şcolar în numele liberalizării pieţei.

4) Sacrificarea în proporţie de 80% a cărţilor fundamentale în favoarea literaturii oportuniste de agrement şi senzaţie, care a proliferat monstruos.

5) Deşi există o secţie specială a literaturii pentru copii şi tineret, conducerea Uniunii Scriitorilor refuză să acrediteze ideea că există o literatură pentru copii cu o problematică şi modalităţi estetice specifice. Cărţile pentru copii sunt înglobate în conceptul larg al literaturii fără vârstă, fiind supuse aceluiaşi criteriu al esteticii axiologice: scrieri bune, deci durabile; cărţi proaste, deci caduce. Din nenorocire, multe manuale de română, mai ales de liceu, la capitolul literatură contemporană sunt înţesate de analiza unor cărţi „caduce” şi a unor texte anodine şi vulgare, semnate de scriitori care n-au nicio şansă să fie clasicizaţi.

6) Lipsa de interes pentru informare culturală a unei părţi a cadrelor didactice obsedate de proasta salarizare şi preocupate de obţinerea unui venit suplimentar prin meditaţii. De aici poate şi lipsa de preocupare pentru recomandarea şi procurarea cărţilor auxiliare, care solicită un efort de documentare.

7) Lipsa totală de colaborare a MEN cu Ministerul Culturii, care a tăiat subvenţiile pentru cărţile didactice, invocându-se fondurile culturale acordate de Guvern învăţământului, „fonduri sublime, dar care lipsesc cu desăvârşire”. Nu pot uita cum Andrei Marga a fost „pedepsit” de Remeş prin „raderea” nemiloasă din buget a celor 11 miliarde de lei pe care şeful învăţământului le obţinuse iniţial pentru demararea proiectului „Biblioteci pentru toţi elevii” (Ordinul 3267 din 1999). Să nu uităm că dezastruoasele organigrame ale MEN din ultimii ani au castrat direcţia bibliotecilor, lăsând un simplu inspector să reglementeze activitatea a peste 25.000 de biblioteci şcolare şi universitare. Numărul librăriilor a scăzut cu 30% (în mediul rural, în unele localităţi ele au dispărut total) şi peste 3.000 de şcoli din ţară nu aveau în 2003 măcar un rudiment de bibliotecă.

Dezinteresul aproape total al MEN pentru educaţia cultural-estetică a elevilor, lipsa unei producţii de calitate şi a unei pieţe stabile, ferme şi bine orientate pedagogic a cărţii şcolare (care, repet, nu înseamnă doar culegeri, exerciţii, grile), în detrimentul cărţilor de bază, au contribuit din plin la ridicarea coeficientului de deculturaţie şcolară. Beletristica de calitate, originală, de informare ştiinţifică şi enciclopedică şcolară autohtonă este deficitară, editorii făcând apel la importuri masive şi nu totdeauna profitabile şi evitând autorii români.

Nu ne mai miră rezultatele dezastruoase înregistrate în ultimii ani la simulările pentru capacitate şi bacalaureat la limba română, unde mai mult de 50% dintre candidaţi au obţinut note mici. La ultima simulare a bacalaureatului, la limba română s-a bătut un record: doar 28% dintre elevi au obţinut note de trecere, lucrările lor – ca un rezultat al crasei inculturi literare, cuprinzând improvizaţii şi confuzii, din care s-ar întocmi o masivă antologie a ignoranţei. Nici internetul şi nici rarisimele emisiuni literare de la televiziune, tendenţioase şi nedidactice, n-au putut suplini lipsa cărţilor şcolare impuse de programă şi cerute de profesori care-i bombardează pe elevi cu referate şi eseuri.

Mii de profesori, bibliotecari, editori au cerut după 1989 elaborarea – la fel ca în toate ţările civilizate ale lumii – a unei bibliografii care să cuprindă lista celor mai valoroase şi utile cărţi româneşti şi străine, recomandabile ca lectură auxiliară în cele trei mari etape ale şcolarităţii: copilăria (6-10 ani), preadolescenţa (11-15 ani), adolescenţa (16-19 ani).

Iniţial, proiectul părea utopic în anii 1990-1993, când au intervenit două fenomene tipice decomunizării şi apariţiei pieţei libere de carte: privatizarea editurilor şi, în privinţa învăţământului, reforma curriculară care a modificat frecvent şi uneori brutal programele.

Abia în 1993, după relativa liniştire a apelor, la sugestia ministrului Mihai Golu, se aproba şi înfiripa un colectiv redus de specialişti.

Timp de patru ani s-a lucrat intens, făcându-se apel la experienţa ţărilor cu o veche tradiţie de bibliografie şi biblioteconomie, consultându-se specialişti în domeniu, făcându-se apel la instituţii precum Academia Română, Uniunea Scriitorilor, catedra de română a facultăţilor de filologie, istorici literari, biblioteci naţionale (Biblioteca Pedagogică şi a Academiei Române) pentru întocmirea unei liste cât mai complete de lucrări, acoperind literatura clasică, modernă şi contemporană, precum şi câteva discipline ştiinţifice (matematică, biologie, geografie, fizică, chimie, ecologie etc.).

În pofida unor dispute teoretice ale criticilor s-a ajuns, după un şir lung de şedinţe, la un consens. În 2003, a fost tipărită şi difuzată în 3000 de exemplare „Bibliografia fundamentală a cărţilor recomandabile şcolarilor români în funcţie de ciclurile de vârstă”, prima din ţara noastră, dar pe care, din nenorocire, n-o consultă nici ministerul şi nici editurile, invocând legile capitaliste intangibile, care pun mai presus de cerinţele culturii naţionale legea cererii şi ofertei, cererea la nivelul actual de cultură a României îndreptându-se cu prioritate către sectorul cărţilor comerciale de un anumit tip, care nu coincid recomandărilor bibliografiei naţionale. De aceea se impun o serie de măsuri.

Pentru ca această bibliografie naţională a cărţii şcolare să devină funcţională şi eficientă şi să ridice calitatea învăţământului românesc, atât de scăzută la ora actuală, ar trebui avute în vedere: 1) subvenţionarea cu prioritate a cărţilor prevăzute în bibliografie; 2) 3reeditarea periodică a titlurilor; 3) să se realizeze „colecţii” populare, atractive şi ieftine; 4) coordonarea planurilor la editurile cu producţie de carte şcolară, sub îndrumarea asociaţiilor editoriale, pentru a nu apărea suprapuneri, suprasolicitări ale unor opere şi scriitori (40-50 de edituri publică sincron acelaşi titlu din acelaşi autor) şi a nu se ivi mari goluri (autori obligatorii, evitaţi din cele mai variate motive); 5) centre de anticariat de carte şcolară – inclusă în bibliografie, unde se vor vinde cărţi utile; 6) acţiuni ale MEN pentru ca bibliografia să fie cunoscută de profesori; 7) fiecare bibliotecă să fie înzestrată cu fonduri pentru achiziţionarea unui număr optim de exemplare din fiecare titlu. Orice manual şcolar din clasele V-XII să cuprindă bibliografia de specialitate indicată pentru vârsta respectivă; 8) apariţia pe piaţă a titlurilor din bibliografie să fie mediatizată. Avem pilda editurii engleze care, tipărind „Harry Potter”, a mobilizat mass-media şi a reuşit într-o săptămână să vândă 30 de milioane de exemplare şi în şase luni să stimuleze traducerea ei în peste 40 de limbi, inclusiv în limba română; 9) reluarea acordării premiilor naţionale ale Uniunii Scriitorilor şi Academiei Române pentru cele mai izbutite cărţi pentru copii şi adolescenţi, în domeniul literar şi ştiinţific, care ar stimula producţia naţională de carte şcolară.

Prof. dr. Tudor OPRIŞ

 

Arta predarii