Socialize

Facebook
Home » Noutati » Dreptul de a te apăra în Ţara Mioriţei

Dreptul de a te apăra în Ţara Mioriţei

Tara MioriteiVictorie! Triumf! Întreaga societate românească e satisfăcută! De ce? Un dascăl a fost eliminat din sistemul de învăţământ! Am suprimat răul care necroza temelia Educaţiei! Am însănătoşit sistemul de învăţământ!

Direct sau din mass-media, am identificat multe cadre didactice extaziate la decizia demiterii învăţătoarei şpăgare de la Şcoala Nr. 10, din Bucureşti. La ora la care scriu, însuşi ministrul Educaţiei a salutat rezoluţia Consiliului de Administraţie al şcolii de a elimina din sistem respectiva învăţătoare, care se presupune că ar fi pretins bani părinţilor.

Depăşind emoţia unei înregistrări audio-video de sfârşit de decembrie 2013, dintr-o exprimare cu destule elemente bizare – dacă luăm în calcul doar faptul că receptăm o voce limpede, însă nu materializăm niciun chip! –, ne putem întreba de ce învăţătoarea în cauză a avut o reacţie atât de tardivă, în condiţiile în care mass-media a pus (din start) tunurile pe subiectul uriaşei şpăgi de la pomenita şcoală bucureşteană. Fireşte că nu e nevoie de un răspuns la orice nemulţumire ivită în aria largă a Educaţiei, însă dacă un anume aspect inflamează mass-media şi, de aici, se rosto­go­lesc bolovani reali spre statutul tău de dascăl, cred că ieşirea din letargie e o condiţie de necesară conservare întru asigurarea inte­grităţii socio-profesionale, ieşire care ar trebui să prevaleze în faţa perspectivei unui apropiat Crăciun, de la care avem paşnice aşteptări, ori a defensivei generate de un anume orgoliu rănit de părinţi şi comunitate în ansamblul său.

Prizonieri ai ideii că ce e rău e în altă parte, iar măsurile dure ale decidenţilor sunt pentru alţii şi nu ne afectează traiectoria activităţii, am devenit orbi în faţa problemei capitale a învăţământului: corpul profesoral e singura entitate nedecapitată din sistemul de stat românesc! Ca urmare, ţinând cont de ineficienţa de un sfert de veac a economiei ţării, reducerea numărului angajaţilor din Educaţie se impune ca o măsură imediată a corifeilor politicii dâmboviţene! Nu întâmplător, un caz banal, precum cel generat de aşa-zisa convorbire a învăţătoarei Dana Blându cu părinţii elevilor – fără îndoială, relevantă doar la o privire superficială –, a căpătat rezonanţe monumentale, depăşind cu mult cotaţia leului, debusolat de neurastenia lui ianuarie sau de drama unui fost prim-ministru, aşteptând sub gheţar un titanic surâzând încă ştrengăreşte într-o corabie de corsar…

Nu mă surprinde că întreaga mass-media i-a vrut capul învăţătoarei în speţă. Un subiect bun, cu rating garantat, care sensibilizează un public flămând de sânge, e mană cerească pentru toţi cei care trăiesc din presă, însă e dreptul fiecărei persoane de a se apăra. Învăţătoarea n-a făcut-o la timp! De ce? Nu ştiu! Şi Mioriţa şi-a avut raţiunea ei de a rezista prin milenii şi nu avem căderea să-i cerem socoteală!

Şi totuşi, îndrăznesc să cred că, indiferent de context, atunci când integritatea fizică, psihică sau, în cazul de faţă, profesională îţi este în joc, trebuie, fără întârziere, să te blindezi. Nu e vorba aici că încerc să apăr o persoană care, poate, a greşit ca atitudine, ci, dincolo de extrapolări, încerc să pledez pentru cauza unui om care şi-a pierdut orice susţinere printre colegii de breaslă, colegi pe care e posibil să-i fi susţinut în ascensiunea lor, inclusiv la ajungerea în consiliul de administraţie…

Probabil acei decidenţi locali şi, asemenea lor, destui oameni ai catedrei cred că, odată cu acest episod, învăţământul românesc se va vindeca, corupţia fiind frontal atacată. Scopul celor din spatele cortinei e însă altul şi, oricât ar părea de straniu, vizează plasarea în rol de acar Păun a învăţătoarei, întrucât prin cazul revelat s-a demon­strat că eliminarea din sistemul de învăţământ a cadrelor didactice titulare nu e deloc anevoioasă! Precedentul creându-se, vom vedea că, în următorii ani – pe fondul unei demografii în liber picaj –, titularii învăţământului vor fi executaţi fără mari ezitări. Primii vor cădea, desigur, cei fără protecţie politică, apoi cei fără susţinere din partea directorului de şcoală şi cei care au avut îndrăzneala de a privi critic anumite măsuri venite de sus.

Totuşi, în ciuda noilor provocări din Educaţie, ştiu că cele mai multe dintre cadrele didactice vor identifica soluţiile de supravieţuire şi, asemenea eroilor lui Orwell, vor descoperi strategiile de prelungire a vieţii aspidistrei, măcar că efortul căutării va presupune o plată care ar include, între altele, fidelizarea cu morala postmodernistă din năvodul unor vremuri care, deposedate de dramatismul legării de glie – din Evul Mediu al unui Mihai Viteazul, uitat între cronici cu aromă naţională –, au dobândit, în compensaţie, ca trofeu conştiinţa cultului individual…

 

Prof. Gruia COJOCARU