Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Dreptul la copilărie

Dreptul la copilărie

Atunci când vine vacanţa şcolară, ne gândim, într-un fel sau altul, la copilărie. Ne amintim cum ne petreceam noi vacanţele pe vremea când eram copii, suntem atenţi la ce fac în prezent, în timpul liber, copiii noştri. Nu ne putem imagina copiii fără copilărie. Şi totuşi, am aflat despre existenţa unei crize globale a copilăriei, idee prin care este atrasă atenţia asupra dificultăţilor pe care le întâmpină copiii la nivel general, indiferent de ţara unde trăiesc. Privarea copiilor de copilărie este una dintre cele mai grave situaţii de viaţă pe care le înfruntă societatea contemporană.

Într-un studiu numit Copilării furate, dat publicităţii cu ocazia Zilei copilului, Organizaţia Salvaţi Copiii! atrăgea atenţia: „Pentru cel puţin 700 de milioane de copii din lumea întreagă – şi poate pentru multe alte sute de milioane –, copilăria s-a încheiat prea devreme. Principalele motive includ sănătatea precară, conflictele, violenţa extremă, căsătoriile timpurii, sarcinile timpurii, malnutriţia, excluderea de la educaţie şi exploatarea prin muncă.“ (Copilării furate, Raport global, 2017, p. 1, http://www.salvaticopiii.rol/). Atunci când copiii sunt neglijaţi, subnutriţi, când trăiesc în zone de conflict, în care viaţa le este pusă oricând în pericol, atunci când sunt, fără măcar să îşi dea seama ce fac, transformaţi în copii-soldat, când sunt supuşi violenţelor, când muncesc din greu de la vârste fragede, când sunt obligaţi să se căsătorească şi chiar să devină părinţi de timpuriu – deşi sunt încă, din punctul de vedere al vârstei, copii –, în fapt, putem considera că ceea ce trăiesc nu mai este copilărie.

Dintre cauzele care duc la sfârşitul timpuriu al copilăriei, unele trimit la prejudecăţi şi de aici la discriminare. „Mulţi suferă de un amestec toxic de sărăcie şi discriminare – fiind excluşi din cauza a ceea ce sunt: fată, refugiat, copil provenit dintr-o minoritate etnică sau copil cu dizabilităţi.“ (p. 1).

În studiul menţionat se urmăreşte o identificare a unor repere care, prin analiză comparativă, să evidenţieze starea în care se află copiii în comunitatea unde trăiesc. Astfel, indicatorii care măsoară sfârşitul copilăriei sunt: mortalitatea sub cinci ani, malnutriţia care stopează creşterea, neşcolarizarea, exploatarea copiilor prin muncă, căsătoriile timpurii, sarcina în adolescenţă, strămutarea cauzată de conflicte şi omuciderea copiilor.

În urma cercetărilor, a rezultat că ţările în care copilăria este ocrotită în mod adecvat sunt: Norvegia, Slovenia, Finlanda, Olanda, Suedia, Portugalia, Irlanda, Islanda, Italia, Belgia, Cipru, Germania. Cele mai mari ameninţări la adresa copilăriei sunt întâlnite în Africa Centrală şi de Vest, în ţări precum Guineea, Sierra Leone, Burkina Faso, Sudanul de Sud, Ciad, Somalia. Copilăria este cel mai grav afectată în ultimele trei ţări din lista celor analizate, care sunt Mali, Angola, Niger.

În studiul amintit se subliniază necesitatea de a înţelege faptul că prin copilărie nu este vizată doar o perioadă de început în viaţa unui om, ci calitatea pe care o are viaţa trăită în acea perioadă. Ori, fiecărui copil trebuie să îi fie garantat dreptul la copilărie, adică la o viaţă demnă în care să poată dezvolta cât mai adecvat potenţialul de care dispune.

Viziunea comună asupra copilăriei este: „Copii sănătoşi, care merg la şcoală şi se joacă, care cresc puternici şi încrezători, înconjuraţi de dragostea şi sprijinul familiei lor şi al unei comunităţi extinse de adulţi preocupaţi de bunăstarea lor, care preiau treptat responsabilităţile maturităţii, fără frică, fără teama de violenţă, protejaţi de abuz şi exploatarea.“ (p. 38).

România este plasată pe locul 52, din totalul de 172 de ţări analizate. Care sunt aspectele negative care umbresc copilăria trăită în ţara noastră?

În primul rând, ştim despre sărăcia în care îşi duc viaţa mulţi, foarte mulţi dintre copii (51% se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, conform datelor Salvaţi copiii!). Apoi, unii dintre copii fie nu au mers niciodată la şcoală, fie au abandonat studiile înainte de a le finaliza (27,8% din copiii de vârstă şcolară nu merg în mod semnificativ la şcoală, conform datelor furnizate în 2017 de către Institutul Naţional de Statistică). Ne mai putem gândi la căsătoriile timpurii, care încă mai au loc în comunităţile etnice rome tradiţionale. O situaţie alarmantă este şi aceea a adolescentelor care au devenit mame (România înregistrează cel mai mare număr de naşteri cu mame adolescente din Uniunea Europeană, conform datelor Eurostat).

Cu o incidenţă mai restrânsă ne gândim la orientarea înainte de vreme către muncă a adolescenţilor, mai cu seamă a celor din mediul rural, în detrimentul continuării studiilor.

Forme mai vizibile sau mai subtile de discriminare sunt întâlnite şi la adresa copiilor. De pildă, aşa cum reies din studiile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: a copiilor cu HIV/SIDA, a celor cu dizabilităţi psihice sau fizice, a copiilor de etnie romă, precum şi a copiilor instituţionalizaţi (Percepţii şi atitudini ale populaţiei României faţă de Strategia naţională de prevenire şi combatere a discriminării, http://nediscriminare.ro/uploads ro/112/106/Sondaj TNS CNCD 2015.pdf).

În concluzie, realitatea privind modul în care se petrece în mod concret copilăria este foarte diversă. În mod ideal însă, nu vom înceta să ne gândim la posibilitatea unei copilării fericite. Ca în şirul arhetipurilor de tipul mama este bună, bătrânul este înţelept, copilăria este fericită…

Prof. dr. Cristina ŞTEFAN, Colegiul Naţional Spiru Haret – Bucureşti