Socialize

Facebook
Home » Societate » Educatie pentru societate » Educatie in Uniunea Europeana » Dreptul la educaţie, în documente de drept internaţional şi drept românesc

Dreptul la educaţie, în documente de drept internaţional şi drept românesc

Organizaţia Naţiunilor Unite, organismele europene şi neeuropene, prin toate documentele adoptate cu privire la drepturile omului, prevăd dreptul la educaţie prioritar, deoarece de exercitarea lui depind maturizarea socială a individului şi exercitarea celorlalte drepturi. Ziua de 5 octombrie este declarată Ziua Mondială a Educaţiei.

Documentele de drept internaţional recomandă tuturor statelor să asigure accesul la toate nivelurile de învăţământ, accesul la educaţia formală – instituţionalizată, nonformală – complementară instituţiilor de învăţământ, informală – prin instituţiile de cultură, accesul la informare, la pregătire şi perfecţionare profesională, accesul la cultură.               

Dreptul la educaţie al copilului. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală ONU adoptă Declaraţia Drepturilor Copilului, care prevede: ,,Copilul are dreptul la educaţie gratuită şi obligatorie la un nivel elementar care să contribuie la cultura generală şi să-i permită, în condiţii de egalitate a şanselor, să-şi dezvolte capacităţile, judecata, responsabilitatea morală şi socială, pentru a deveni util societăţii; această responsabilitate o au în primul rând părinţii, este necesar a se acorda toate înlesnirile pentru joc şi activităţi recreative orientate spre atingerea scopurilor educative“.

Convenţia privitoare la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală ONU, la 20 noiembrie 1989, ratificată de România în anul 1990, prevede în articolele 28 şi 29, dreptul la educaţie al copilului. Articolul 28 precizează: ,,Statele-părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi… vor urmări în special:

– să facă învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;

– să încurajeze diferite forme de învăţământ secundar, atât general cât şi profesional, să le facă deschise şi accesibile oricărui copil şi să ia măsuri corespunzătoare, cum sunt instituirea gratuităţii învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;

– să asigure tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia, prin toate mijloacele adecvate;  

– să facă deschise şi accesibile tuturor copiilor informarea şi orientarea şcolară şi profesională;

– să ia măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi reducerea ratei de abandonare a şcolii;

– se vor lua măsuri pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană;

– vor fi promovate şi încurajate cooperarea internaţională în domeniul învăţământului şi educaţiei, mai ales pentru a contribui la eliminarea ignoranţei şi analfabetismului în lume şi a facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, la metode de învăţământ moderne.

Articolul 29 precizează scopurile educaţiei copilului:

– dezvoltarea personalităţii copilului, a aptitudinilor şi capacităţilor mentale şi fizice la nivelul potenţialului lor maxim;

– dezvoltarea respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi pentru principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite;                                                                                    – dezvoltarea respectului faţă de părinţii copilului, faţă de identitatea sa culturală, de limba proprie şi valorile sale, precum şi faţă de valorile naţionale ale ţării în care trăieşte, ale ţării din care eventual este originar şi ale civilizaţiilor diferite de a sa;

– pregătirea copilului pentru a-şi asuma responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, în spiritul înţelegerii, păcii, toleranţei, egalităţii între sexe şi prieteniei între toate popoarele şi grupurile etnice, naţionale şi religioase şi cu persoanele de origine autohtonă;

– dezvoltarea respectului faţă de mediul natural.

În România, dreptul la educaţie este un drept constituţional –
articolul 32 din Constituţie consfinţeşte dreptul la învăţătură: ,,Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.                                                   

Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate  şi celor instituţionalizaţi, potrivit legii. Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. Autonomia universitară este garantată. Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit credinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege“.

Temeiul juridic de exercitare a dreptului la educaţie este creat de Legea învăţământului,  adoptată în 24 iulie 1995 şi republicată cu modificări, în anul 1997, 1999, 2005, 2011, care reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ.

Titlul I al Legii educaţiei naţionale nr. 1 din 2011 cuprinde reglementări referitoare la idealul întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei, pe aspiraţiile societăţii româneşti.  

Art. 1 – ,,Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional“. Art. 2 – ,,(1) Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate“. (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare. (3) Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţă. (4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare. (5) Aceleaşi drepturi se asigură şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene. (6) Drepturile prevăzute la alin. (4) sunt recunoscute în mod egal minorilor care solicită sau au o formă de protecţie în România, minorilor străini şi minorilor apatrizi a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii. (7) În România, învăţământul constituie prioritate naţională“.

Statul promovează principiile învăţământului democratic şi garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului educaţional. De asemenea promovează principiile educaţiei permanente – art. 3.

Finalitatea învăţământului este formarea personalităţii umane şi este formulată în articolul 4 – ,,Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform  intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;

b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;

c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economi durabile;

d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;

e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural“.

Statul promovează principiile învăţământului democratic în beneficiul individului şi al întregii societăţi.

Constituţia României

Legea educaţiei naţionale nr.1 din 2011

Convenţia privitoare la Drepturile Copilului

Prof. înv. primar Oniţa BURDEȚI,
Şcoala Gimnazială Cepari, județul Bistriţa-Năsăud