Dreptul la instruire, un drept fundamental al fiecărui individ, în viziunea reglementărilor internaţionale, europene şi naţionale

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948) reglementează „dreptul la învăţătură” în articolul 26, structurat în trei puncte: „1. Orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior trebuie să fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe bază de merit. 2. Învăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. El trebuie să promoveze înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii. 3. Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori.”
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează prin Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, articolul 2, „dreptul la instruire”: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în executarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice.”
Constituţia României, în Titlul II, „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, reglementează prin  articolul 32 „Dreptul la învăţătură”: „(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. (2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. (5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. (6) Autonomia universitară este garantată. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”
Legea Educaţiei Naţionale, Nr. 1/2011, în Titlul I (Dispoziţii generale), articolul 2.(4), prevede: „Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.” Articolul 3, din acelaşi Titlu, între „Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, cât şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România”, enumeră: „a) principiul echităţii – în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare”; „j) principiul asigurării egalităţii de şanse”; „o) principiul incluziunii sociale”.
La nivel internaţional, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la învăţătură sau la instruire al fiecărui individ şi conturează cadrul de manifestare a acestuia. Articolul 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului reglementează în cele trei puncte dreptul la învăţătură din mai multe perspective: dreptul fiecărei persoane de a învăţa; accesibilitatea învăţământului elementar şi general prin gratuitate; scopurile învăţământului, subsumate idealului de dezvoltare a personalităţii umane şi unor valori de esenţă umanistă: „respectul faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale”, înţelegerea, toleranţa, prietenia, respectarea diversităţii, pacea, dreptul părinţilor de a alege pentru copiii lor minori. La nivel european, articolul 2 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale este mai lapidar şi vizează doar afirmarea dreptului oricărei persoane la instruire printr-o negaţie, care exprimă interdicţia explicită şi categorică a refuzului. Protocolul mai reglementează doar obligaţia statului de a respecta dreptul de opţiune al părinţilor cu privire la tipul de educaţie pe care vor să-l ofere copiilor lor şi de a asigura acest tip de educaţie. De remarcat că reglementarea Protocolului se referă la „educaţie şi învăţământ” nu numai la „învăţătură” sau „învăţământ” (v. Declaraţia, supra), ceea ce înseamnă că face o distincţie explicită între „educaţie” ca proces de formare a personalităţii în baza unor valori morale, spirituale, sociale şi religioase şi „învăţământ” ca proces de instruire.
La nivel naţional, în România, dreptul la învăţătură este prevăzut în Constituţie şi în Legea Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011. Reglementarea din Legea fundamentală este una complexă şi priveşte dreptul la învăţătură sub mai multe aspecte esenţiale: asigurarea dreptului la învăţătură şi formele în care această obligaţie a statului este realizată; limba sau limbile în care se desfăşoară procesul de învăţământ; gratuitatea învăţământului de stat şi sprijinirea copiilor în situaţii vulnerabile (familii defavorizate, copii instituţionalizaţi) prin burse sociale; formele juridice de desfăşurare a învăţământului; autonomia universitară; asigurarea libertăţii învăţământului religios. Prevederile constituţionale formează cadrul conceptual şi juridic de desfăşurare a învăţământului în România. În acest cadru constituţional, Legea Educaţiei Naţionale, Nr. 1/2011 stipulează principiul drepturilor egale de acces la formele de învăţământ, principiul nediscriminării în accesul la educaţie, principiul echităţii, principiul asigurării egalităţii de şanse, principiul incluziunii sociale şi alte principii care guvernează domeniul.
În România, prevederile constituţionale şi cele ale legii organice cu privire la asigurarea dreptului la educaţie şi a condiţiilor de exercitare a acestuia în acord cu principiile şi valorile umanismului contemporan se află în deplină sincronie cu prevederile documentelor internaţionale. Declaraţia Universală şi Convenţia Europeană formează, de altfel, cadrul de concepţie şi dezvoltare al reglementărilor naţionale în materie. Din punct de vedere juridic şi normativ, legislaţia românească a educaţiei se încadrează în prevederile consacrate la nivel universal şi european prin Declaraţie şi Convenţie. În planul realităţii sociale însă, există o serie de dificultăţi cu privire la exercitarea dreptului de acces la învăţământ şi referitor la unele principii, precum cele citate (v. supra): „principiul echităţii”; „principiul asigurării egalităţii de şanse”; „principiul incluziunii sociale”. Problemele economice cu care se confruntă România, nivelul scăzut al veniturilor (cele mai mici salarii din Uniunea Europeană) şi al vieţii, sărăcia şi problemele sociale care afectează, în special, mediul rural, fenomenul migraţiei, asociat cu abandonarea copiilor, problemele care ţin de mentalitate, gradul scăzut de civilizaţie, delincvenţa şi infracţionalitatea, infrastructura precară şi altele afectează în mod dramatic domeniul educaţiei şi accesul la învăţământ. Abandonul şcolar este cel mai grav fenomen cu care se confruntă învăţământul românesc şi care implică încă un număr important de şcolari şi elevi, în special din mediul rural. Conform statisticilor, România ocupă, în continuare, primul loc la abandon şcolar în Uniunea Europeană. Condiţiile precare în care trăiesc copiii din comunităţile rurale devastate de sărăcie, din care forţa de muncă a migrat în străinătate, abandonarea copiilor de către părinţii migranţi, lipsa măsurilor de protecţie socială sunt cauze care subminează accesul la educaţie în termenii prevăzuţi de legislaţia educaţiei. Marile discrepanţe sociale, economice şi materiale, lipsurile cronice, care obligă familii şi comunităţi rurale să trăiască la limita subzistenţei, conduc la situaţia în care obiectivele formulate prin principiile specificate în lege – echitate, nediscriminare, egalitate de şanse, incluziune socială etc. – să nu fie îndeplinite. Distanţele mari, drumurile dificile creează mari probleme, agravate în timpul iernii, în accesul zilnic al copiilor din localităţile rurale la şcoală. Sunt situaţii în care procesul de învăţământ se suspendă din cauza imposibilităţii accesului la unităţile şcolare. Unele comunităţi din mediul rural, dar şi din cel urban, în special din zonele periferice, grav afectate de sărăcie şi infracţionalitate, dau curs încă unor mentalităţi anacronice care nu încurajează frecventarea şcolii, care refuză să înţeleagă utilitatea educaţiei şi a instrucţiei în dezvoltarea individului. Există încă mentalităţi rezistente la educaţie, care abordează fenomenul educaţional exclusiv ca pe o obligaţie şi favorizează abordările pragmatice ale existenţei, sub egida conceptului „şcoala vieţii”.
Deşi, în România, dreptul la educaţie şi instrucţie al fiecărei persoane este reglementat în spiritul documentelor internaţionale şi europene, într-un cadru conceptual şi juridic care face apel la principii de înaltă valoare juridică, morală, socială şi umană, accesul propriu-zis la învăţătură, echitatea, egalitatea de şanse, incluziunea socială şi alte obiective sunt subminate de sărăcie, de lipsurile materiale şi de problemele de mentalitate. Rezolvarea, în sensul prevederilor legislative, a dificultăţilor legate de educaţie şi de asigurarea dreptului la instrucţie, a aspectelor referitoare la echitate şi egalitate de şanse ar trebui să devină o prioritate a statului şi a politicilor guvernamentale, pusă sub autoritatea unui articol-cheie din Legea Educaţiei Naţionale, Nr. 1/2011, din Titlul I, art. 2 (7): „În România, învăţământul constituie prioritate naţională.”
Sorin IVAN