Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Drogul examenelor

Drogul examenelor

Elevi, cadre didactice, părinţi şi atâţia alţii care roiesc în jurul şcolii par să fi făcut o adevărată dependenţă de examene. Mersul şcolii, cu parcurgerea claselor şi a ciclurilor, s-ar zice că nu este definit altfel decât ca o goană spre un examen iminent. În sine, examenul este perceput ca o ameninţare, ca o pacoste şi ca o fatalitate. Din perspectiva aceasta, sigur că examenul înspăimântă. Chiar se vorbeşte despre (chipurile) necesara frică de examene şi chiar se cultivă o anume „educaţie” pentru asta, în ideea că altfel nu eşti „elev conştient”, respectiv „părinte responsabil”. În acelaşi timp, examenul atrage irezistibil. Scurt şi (pseudo)aforistic spus, la şcoală te duci ca să înveţi pentru examene. Corolarul ar fi că, dacă nu te ţii de şcoală, nu treci examenele.

Nu altfel a fost percepută, de foarte multă lume, simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a. S-a spus, chiar insistent, că este – aşa cum o arată şi numele – doar o simulare, deci o pregătire, o încercare, o repetiţie „cu costume şi decor”, un antrenament „în condiţii de joc”; la urma urmei, chiar o mimare, o prefăcătorie, în sens bun, ca să vadă toată lumea implicată cum va fi când… S-a repetat mult că notele nu contează, că nu vor fi trecute în catalog, frica de note fiind o altă obsesie largă a mediului nostru şcolar. Toate s-au dovedit cam degeaba. Prima grijă după încheierea fiecăreia dintre cele două simulări (la limba şi literatura română şi la matematică) a fost, pentru cvasitotalitatea elevilor, profesorilor şi părinţilor implicaţi, aceea de evaluare din ochi şi din mers a „cât ai făcut”, cu amestecul de aşteptare ba resemnată, ba cu sufletul la gură „să vedem notele”. De aici până la a identifica de pe acum aceste note de la simulare cu notele de la testarea naţională nu mai este nici măcar un pas. Eventuala lipsă a notei nelinişteşte. Câte cineva rămâne cu părerea de rău că notele de la simulări nu se trec în catalog, cu „motivaţia” (la ce şcoală o fi învăţat-o?!) că o notă în plus nu are ce să strice. În sens larg, a face în şcoală ceva fără perspectiva notei, a examenului care pândeşte nu are rost, nu este eficient şi mai bine nu ai face.

Conform părţii proaste din stereotipurile examenelor, şi la actuala simulare s-a reactivat citarea de „perle” din lucrările elevilor, chit că scoaterea în afara zonei de lucru a comisiilor de corectură a unor lucrări sau părţi din acestea se pedepseşte. Tot ca pentru examene se face pregătire în vederea evaluării, iar pe piaţă se construieşte chiar o biblio­grafie în acest scop, ajungându-se astfel la simularea simulării, la pregătirea a ceea ce este conceput să aibă caracter pregătitor.

Spectrul examenului pândeşte de peste tot, nu numai din şcoală şi din multe familii. În spaţiul public, ofertanţi ai unor servicii către populaţie îşi recomandă acele servicii etalând mare de tot informaţia potrivit căreia, uzând de ele, candidaţii la bacalaureat vor fi scutiţi ba de una, ba de alta dintre probele de evaluare a competenţelor la examen. Nu se vede în schimb vreo reclamă la ceva necesar de învăţat pentru viaţa de zi cu zi, pentru a şti pur şi simplu mai mult decât ştii la un moment dat.

De fapt, nici la orele curente de clasă nu reiese că se mai învaţă şi pentru altceva decât pentru examene. Ce „nu se cere” este sărit. Despre cerinţa elementară de a şi înţelege ceea ce, totuşi, „se face” pentru că „se cere” nici nu mai poate fi vorba; atât: se rezolvă teste pentru examene. În aceste condiţii, nu este de mirare că învăţătura nu se prinde şi că orice presupune redare, aplicare, folosire a ceva făcut la şcoală sună fals, inutil şi este întâmpinat cu vorbe de felul „Asta-i bună! Unde scrie?! Unde se-nvaţă?!” sau, politicos, „dar se foloseşte (şi aşa), dar se zice, dar eu fac aşa”. Se pregăteşte astfel ieşirea în viaţă a unor cetăţeni care nu numai că „nu mai învaţă” sau „nu mai vor să înveţe” (cum se spune de obicei), ci nici nu mai ştiu că pe lume există lucruri care se învaţă. În mod corespunzător, le devine cu totul străină existenţa regulilor, a termenelor, a limitelor, a condiţiilor, a cauzelor. De aici, confuzia între planuri vine de la sine; de fapt, perceperea a tot şi a toate într-un singur plan, al realului şi al prezentului realităţii din jur.

După simularea testării naţionale de la clasa a VIII-a vor urma, tot în actualul semestru şcolar, chiar în această lună, simulările examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XII-a şi, în premieră, pentru elevii clasei a XI-a. În aceeaşi notă a dorinţei de cunoaştere din timp a unor evoluţii, cu gândul unei perspective dincolo de ocazional, în luna mai se va desfăşura evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, tot ca noutate la scară naţională şi tot fără note puse în catalog. „Aceste simulări şi evaluări pe parcurs, desfăşurate pe baza unor proceduri standard la nivel naţional, sunt extrem de importante şi de necesare”, spune ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi argumentează: „Ele reprezintă o radiografie a sistemului de învăţământ, oferă rezultate compa­rabile şi permit acţiunea pe două paliere. Pe de o parte, profesorii vor avea posibilitatea să intervină din timp, prin mijloace specifice, pentru a remedia problemele punctuale şi a îmbunătăţi rezultatele finale. Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale va dispune de un tip de feedback care îi va permite să introducă mai multă coerenţă în politicile educaţionale şi să crească performanţa şi calitatea sistemului de învăţământ”.

Florin ANTONESCU