Socialize

Facebook
Home » Examene » Bacalaureat » Drumul invers

Drumul invers

Analizând cu atenţie tezele de limba şi literatura română primite spre corectare în sesiunea de vară a bacalaureatului 2017 (provenite din alt judeţ, conform metodologiei în vigoare), am încercat să străbat mental drumul invers: dinspre examen, care este capătul liniei preuniversitare, către etapele pregătitoare de pe axa temporală liceală. Este greu de presupus că adolescenţii claselor a IX-a îşi vor bate capul vreodată cu tema bacalaureatului de peste patru ani; pentru cei mai mulţi, acest examen este o nebuloasă, „un pod prea îndepărtat” ce nu-i tulbură şi nu le provoacă nelinişti. Alerta se naşte abia prin clasa a XI-a şi se accentuează în anul terminal, când liceenii sunt asediaţi de mai multe urgenţe: absolvirea, atestatul, banchetul, defilarea, cursul festiv şi, desigur, piatra de încercare, probele propriu-zise.

Trebuie să spunem din capul locului – stabilim, implicit, şi ipoteza de lucru – că în tezele candidaţilor se află toate elementele esenţiale pentru a stabili o diagnoză şi a extrage câteva învăţăminte. Sintetizând impresiile de lectură şi grupându-le pe categorii specifice, am tras concluzia că absolvenţii anului 2017 au apelat, ca şi confraţii dinainte, la tehnici oneste de lucru şi, corelativ, la tehnici discutabile, neortodoxe, apocrife. Această constatare la rece ne arată că nu este nimic nou sub soare. Tezele bune, cu un timbru personal la S2 şi S3, articulate, coerente, expresive ca semnificat şi semnificant (formă şi sens), atestă, pe de o parte, studiul atent al literaturii române circumscrise programei liceale, pe de alta, capacităţile de argumentare ale adolescenţilor pornind de la teme ce transcend canonul şcolar. Devine evident faptul că elevii respectivi au citit operele literare fundamentale, au corelat judicios impresiile de lectură cu explicaţiile de la clasă, au recurs la opinii critice de autoritate şi au reflectat la cele asimilate. Cu siguranţă că unii nu s-au oprit la două-trei poezii ale autorilor canonici, ci au străbătut volumul/volumele în întregime şi au căpătat o perspectivă mai cuprinzătoare şi mai exactă. Poate că au procedat la fel în cazul prozei şi dramaturgiei. Aceasta ar fi calea regală a studiului literaturii în liceu, pe care – să nu ne facem iluzii – puţini o aleg. Eseurile argumentative cu adevărat meritorii au etalat calităţi indiscutabile de construcţie, oferind şi exemple concludente din viaţa reală, din experienţa socială şi culturală a elevilor.

Reversul medaliei a putut fi identificat destul de uşor în categoria a doua de lucrări, ale căror slăbiciuni şi carenţe trădează experienţe şi practici discutabile. Unii candidaţi, în criză de timp, au ales calea scurtă şi au încercat să memoreze comentarii din culegerile ce parazitează „piaţa” şcolară. Aşa se explică formulele standardizate, stereotipiile stilistice, ideile curente, sintagmele des uzitate în aceste opuri ce oferă produse literare gata mestecate, pentru uzul celor interesaţi. Manufactura comentariilor este fecundă şi – după toate semnele – lucrativă. Cine n-are la îndemână „preţioasele auxiliare” pe suport de hârtie regurge la internet, care oferă generos oportunităţi nelimitate de informare şi studiu rapid. Nu sunt dispreţuite (ştiu din mărturisirile unor elevi) comentariile deţinute de colegii mai mari, trecuţi deja prin experienţa examenului. Este neîndoielnic faptul că mulţi candidaţi vulnerabili au recurs la soluţia – de mult brevetată – a meditaţiilor în particular, contra cost, o modalitate profitabilă şi pentru meditatori, şi pentru meditaţi. Cea mai tristă dintre toate soluţiile este memorarea mecanică a textelor prefabricate, care echivalează cu un dublu „asasinat” al operei literare: elevul nu simte vibraţia inefabilă, pulsaţia unică a creaţiei ficţionale şi o ucide a doua oară recurgând la surogatul învăţatului pe de rost al unor comentarii străine de orizontul său de gândire şi simţire. Mi-au căzut sub ochi, accidental, comentarii care circulau pe sub mână printre elevi. Se vorbea doct despre pactul faustic, atitudinea apolinică, respectiv, dionisiacă, ermetismul canonic, intra-digetic şi extra-digetic, lirism pur şi cronotop, sinestezie şi grotesc, contingent şi transcendent ş.a. – concepte pretenţioase şi epatante, care ar fi avut nevoie de explicitări minuţioase pentru a fi înţelese pe deplin. Cititorul poemului dramatic Faust de Goethe va pricepe le ce se referă pactul faustic (pactul lui Faust cu Mefisto-Satana), dar este greu de crezut că un adolescent timorat de la un liceu tehnologic va fi făcut asemenea lectură.

Morala fabulei implică mai multe aspecte. 1. Este datoria sacră a cadrelor didactice să convingă elevii, prin orice mijloace îngăduite de legi şi regulamente, să aibă un contact direct cu opera literară. „Mijlocitorii” (auxiliare, comentarii, memorizarea) ucid farmecul inefabil al creaţiei şi nasc nişte „roboţi” ai gândirii altora; 2. Meditaţiile în particular pot fi contracarate, fie şi parţial, de meditaţiile colective, în licee, în weekend, fără nicio obligaţie pecuniară; 3. Să descurajăm pe orice cale tendinţa elevilor de a memora „prefabricatele” de pe piaţă, arătându-le foloasele imprescriptibile ale unor lecturi proprii, dătătoare de mari satisfacţii estetice; 4. Este de preferat oricând un comentariu mai stângaci, dar personal unuia „însuşit” neortodox din spaţiul comerţului liber, mercantil.

Un bacalaureat se poate „însănătoşi” de la rădăcină dacă vor exista voinţa şi disponibilitatea de a face bine.

Teodor PRACSIU