Socialize

Facebook
Home » Univers editorial » Noutati editoriale » Eclectismul creator

Eclectismul creator

Peisajul literaturii de azi poate să ne tulbure uneori prin eclectism, fără însă ca termenul să aibă neapărat un conţinut negativ. E şi cazul ultimei cărţi a profesorului (pensionar acum) Romulus Sălăjean, retras
să-şi trăiască anii de pensie la Vultureşti de Arges. Intitulat „Fructele tranziţiei“, volumul e un amestec destul de ciudat de memorialistică, menită să ne amintească de celebrul… Sic tranzit (tranziţia) gloria mundi, de publicistică, în care se amestecă emblematice fixări ale unor momente din primul deceniu de libertate (Navetiştii „Golaniadei“ I, II, Vedi Papa, E poi muri, Modelul ludic în predarea limbii şi literaturii române la clasa a

IX-a, Nu participăm la vot, Primul congres al PAC),  de „Cronici literare. Eseuri“ (Marele risipitor, Eminescu şi Blaga în viziunea lui St. Vida MarinescuValeriu Anghel – „Dincolo de toate“ etc).

Alte secţiuni ale volumului cuprind „Proză scurtă“ –  cele mai multe schiţe, câteva cu o reuşită tentă  satirică, creând convingător tipologii ale vremii (Director fără voie, Consultaţia, Amanta), Pamflete – remarcabile părându-mi-se a fi Florea Calotă e cam la-bilă, Sfinţii părinţi, Măi, dragă animalule – inspirate, primele două, din viaţa parlamentară la români, apoi Parodii, Satire, cele mai multe politice, valorificaţi parodic  şi satiric fiind M. Eminescu (La roza (La steaua)…), Alecsandri (Sfârşitul iernii), Minulescu (Celei care pleacă… în vest),  din care şi citez: „Tu crezi c-a fost schimbare-adevărată…/Eu cred c-a fost mai mult demagogie/Căci între ce a fost/Şi ce am vrut să fie/E o prăpastie măreaţă… Mascaradă“, sau  din Macedonski, din care citez din nou:Ce se bucură Satana/Că fierbe-n suc propriu ţara,/Că a exilat coroana/Că am ratat Primăvara!“; ultimul fiind un fel pamflet-parodie  provocat de interzicerea impusă regelui de a veni în ţară în 1990. Şi, în sfârşit, cea mai spectaculoasă secţiune a cărţii,  Joaca de-a Urmuz, în cuprinsul căreia, pornindu-se de la fabula absurdă a lui Urmuz (Cică nişte cronicari), Romulus Sălăjean glosează (din nou) cu o libertate de asociere uimitoare şi cu efecte eufonice ce pot stârni hohotul de râs, pe marginea politicului şi a unor defecte umane „la zi“.

 De altfel, aproape toate textele care păstrează tiparul Fabulei urmuziene pot fi citate ca nişte reuşite ale umorului absurd şi satiric: Puşlamale (aluzie la un om politic al Ardealului), Văcăroi (nu necesită explicaţii!), Mitici, Moftangii (ultimul – o aluzie subtilă la modul în care un preşedinte şi-a motivat eşecul – (parţial/total/? – al guvernării),  la care putem adăuga Bădica Traian şi Condeieri. Un exemplu, luat absolut la întâmplare, dă seamă despre mecanismul „jocului de-a Urmuz“ al autorului: „Un iubit conducător/Angaja cozi de topor./Şi-a delegat pe Ilie/Să le dea câte-o simbrie./Ilie cel făr-o doagă/A pus ferm osu la trabă/Necunoscând că Tomasso/Se certase rău cu «Tasso»./«Secătură» Secătură!/Strigă el ieşind din tură – Nu-l mi bîga ţuhaus/Că te spun lui Mickey-Mouse!/Secu scoase de sub pat/Un dosar deratizat,/Şi a zis: „L etat c este moi!“/Restul e o cacialma!“. Morala: Comandat vs Condamnat (Iubit conducător)

Ce dezvăluie acest volum semnat Quirinus, alias Romulus Sălăjean? Este vorba despre imaginea unui spirit viu, a unei personalităţi, marcate prin biografie (tatăl – persecutat de regimul comunist), de istorie şi destin. Dar mai ales un om interesat, la modul dramatic, de soarta cetăţii sale.

Dincolo de asta, Romulus Sălăjan este însă şi un scriitor subtil, cu un special simţ al cuvintului, cu aplecare către eufonia aparent absurdă, dar semnificativă, un scriitor ezitând aparent în privinţa genului potrivit, dar abordând, în cele din urmă, cu succes, genuri şi specii literare diferite şi dificile.
: