Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Educarea, formarea, ocrotirea viitorului, priorităţi ale statelor Uniunii Europene

Educarea, formarea, ocrotirea viitorului, priorităţi ale statelor Uniunii Europene

Comisia Europeană a lansat „Monitorul educaţiei şi formării 2017“, definit ca „publicaţia anuală de referinţă a Comisiei în domeniul educaţiei şi formării în UE“, care cuprinde rapoartele ţărilor membre în parte, bazate „pe cele mai actuale probe cantitative şi calitative“ prin care fiecare stat îşi prezintă şi îşi evaluează „principalele măsuri politice recente şi în curs de desfăşurare (…) cu accent pe evoluţiile de la jumătatea anului 2016“. Toată lumea interesată de problemele şcolii (şi cine nu e la noi înteresat?!) are, astfel, la dispoziţie o caracterizare obiectivă, comprehensivă şi comparată la scară comunitară a învăţăturii de carte din România momentului actual, cu tot ce presupue aceasta: frecventarea formelor de educaţie, beneficiul rezultat, condiţiile de instruire şi, echivalent, cele de predare, costurile, investiţiile, dotările şi multe altele. Sunt informaţii diverse şi în acelaşi timp convergente, care ar trebui să intereseze în cel mai înalt grad autorităţile răspunzătoare de educarea, formarea, ocrotirea viitorului ţării; iar interesul ar trebui să fie nici pe departe numai la modul constatativ, ci şi pentru intervenţie şi susţinere.

Contrar tendinţei europene, la noi, rata de părăsire timpurie a şcolii creşte

Printre numeroasele date oferite, pe primul plan al Monitorului 2017 se situează ceea ce generic se poate numi „mersul la şcoală“. În România, scade: rata de părăsire timpurie a şcolii în ţara noastră a ajuns în 2016 la 18,5% din populaţia de 18-24 ani, faţă de 17,3% cât reprezenta în 2013; altfel spus, renunţarea la şcoală aproape s-a dublat faţă de media europeană, care este de 10,7% (în scădere în 2016 faţă de 2013).

Dintre cei care merg la şcoală, proporţia celor cu vârsta de 15 ani cu nivel scăzut de cunoştinţe în domeniile de bază este aproape dublă faţă de media Uniunii Europene: 38,7% – la citit (faţă de 19,7%), 39,9% – la matematică (faţă de 22,2%), 38,5% – la ştiinţe (faţă de 20,6%). Reprezentantul Direcţiei Generale de Educaţie, Tineret, Sport şi Cultură din Comisia Europeană, Alexandra Tămăşan, semnalează că „părăsirea timpurie a şcolii are un impact major asupra pieţei forţei de muncă, creează excluziune socială şi sărăcie“.

Prea puţini absolvenţi de studii superioare

Absolvenţii în vârstă de 20-34 ani cu nivelul 3-4 de calificare erau în 2016 angajaţi în proporţie de 59,6%, în creştere faţă de 2013 (55,0%), dar încă sub media europeană (72,6%); cei cu nivel de calificare 5-8 au avut o rată de angajare de 80,7%, mai apropiată de cea europeană (82,8%). Contrar aparenţei cum că „numai cine nu vrea nu face facultate la noi“, ponderea absolvenţilor de studii superioare (oameni de 30-34 ani) era anul trecut cea mai scăzută din UE: 25,6%, faţă de media europeană de 39,1%. Participarea adulţilor (25-64 ani) la procesul de învăţare continuă se menţine foarte departe de nivelul celorlalte ţări cu care ne comparăm: 1,2% în 2016, faţă de 10,8%.

Cheltuielile publice pentru educaţie în România, cele mai mici din UE

Monitorul european spune clar că „cheltuielile publice generale pentru educaţie ale României ca procent din PIB rămân cele mai scăzute din UE: 3,1% în 2015 în comparaţie cu media UE de 4,9%“ şi detaliază că „în anul 2015, cheltuielile pentru educaţie au crescut în termeni reali (+5,6%), dar reprezintă doar 8,6% din totalul cheltuielilor publice (media UE fiind de 10,3%), sub nivelurile anterioare crizei. În februarie 2017, costul standard pentru fiecare elev a crescut. Cu toate acestea, subfinanţarea este evidenţiată de povara financiară neobişnuit de mare asupra gospodăriilor româneşti, care cheltuiesc 39% din ceea ce cheltuieşte guvernul pentru educaţie: aceasta este cea mai ridicată proporţie din UE“.

Formarea practică iniţială a profesorilor este insuficientă

Referitor la cei care-i învaţă carte pe elevi, pregătind absolvenţii, constatarea este că „formarea iniţială a cadrelor didactice în România oferă mai puţină pregătire decât în alte ţări europene, în special în domenii practice (OCDE 2017), în timp ce subiectele legate de nevoi educaţionale speciale şi lucrul cu studenţii din medii defavorizate nu sunt acoperite în mod suficient“, iar „atragerea cadrelor didactice de înaltă calitate în şcolile dezavantajate rămâne dificilă“. În ceea ce priveşte cointeresarea în exercitarea profesiei didactice, aprecierile analizei la nivel european se regăsesc în afirmaţia că „salariile cadrelor didactice sunt în creştere, dar rămân scăzute (OCDE 2017), iar progresul salarial este lent“.

2018 – cel mai mare buget al Educaţiei din ultimii 27 de ani

Pe marginea datelor sintetizate la nivelul Uniunii Europene, ministrul educaţiei naţionale, Liviu Marian Pop, subliniază că „anul viitor, educaţia, sănătatea şi infrastructura transporturilor sunt bazele bugetului“. Ca elemente de referinţă, ministrul explică: „Anul viitor cred că avem cel mai mare buget al Ministerului Educaţiei din ultimii 27 de ani. Cert e că este cu 20% mai mare ca anul trecut. Cred că şi valoric este cel mai mare buget din ultimii 27 de ani, iar procentual, sigur este cel mai mare buget din ultimii zece ani. Evident, mai avem nevoie de şi mai mulţi bani. Eu sper ca în următorii trei ani de zile, fiecare ministru al educaţiei şi fiecare guvern să majoreze cu 20% bugetul Educaţiei şi atunci sigur în următorii trei ani vom ajunge cu bugetul alocat din PIB la media europeană“.

Susţinere pentru profesorii din zone defavorizate

În calitate de consilier de stat la Departamentul educaţie şi cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, Ligia Deca reliefează necesitatea alocării de fonduri în beneficiul copiilor care urmează şcoala în medii defavorizate, odată cu susţinerea şi aprecierea muncii cadrelor didactice care lucrează în astfel de condiţii: „Ne mândrim cu olimpicii pe care îi avem, însă, în egală măsură, ar trebui să ne mândrim cu performanţele medii ale elevilor din România şi ar trebui să răsplătim profesorii care reuşesc să facă acest lucru posibil, adică să ridice, să aducă valoare adăugată, pentru toţi copiii din clasă, nu numai pentru aceia din prima bancă, despre care ştim cu toţii că au parte şi de sprijin din familie, şi probabil şi de nişte premise favorabile. Profesorii buni cred eu că nu sunt doar aceia care reuşesc să ridice performanţa copiilor olimpici, ci sunt şi cei care merg în zonele în care se ajunge greu, în care autoritatea publică locală nu are atâtea resurse pentru educaţie“.

F. IONESCU