Socialize

Facebook
Home » Institutii » Inspectorate scolare » Educația ne unește. Abordări pedagogice și propuneri în contextul noii viziuni asupra educației din România

Educația ne unește. Abordări pedagogice și propuneri în contextul noii viziuni asupra educației din România

Întrebarea firească a acestui moment este: De ce este nevoie acum în România de o viziune de ansamblu asupra sistemului de educație? Și, mai ales, cum poate aceasta să garanteze succesul unui sistem de educație? Un răspuns imediat, simplu, cauzal nu se poate da. Cert este faptul că, într-adevăr, între succesul educațional și viziune există o determinare precisă.

Practic, studiile confirmă că mai toate reușitele sistemelor performante din lume s-au datorat a cel puțin cinci factori. Pe primul loc stau viziunea și leadershipul sistemului, apoi standardele ambițioase pentru toți beneficiarii, indiferent de mediul social, cultural, economic. Al treilea loc este ocupat de angajarea pentru echitate, fiecare copil fiind important. În mare măsură, decisive pentru eficiența unui sistem sunt profesionalismul, competența profesorilor și a directorilor. Coerența și convergența măsurilor de reformare sunt condiția sine qua non pentru o reformă de succes, întrucât, dacă există predictibilitate, conștientizare, informare pentru toate schimbările introduse, acestea vor fi mai ușor implementate și acceptate de către toți beneficiarii educației.

Ca profesor de pedagogie, știu bine că inovarea pedagogică trebuie adaptată zilelor noastre. Copiii secolului 21 se nasc în mijlocul schimbărilor aduse de globalizare, multiculturalism și de tehnologia digitală. În acest context, elementele-cheie ale reformei, concordante cu multe puncte ale prezentei viziuni, trebuie să aibă în vedere, în primul rând, dezvoltarea școlilor drept comunități de învățare, în care dominante trebuie să fie bucuria de a învăța și atmosfera de colaborare între elevi, dar și între elevi și cadrul didactic. Astfel, și metodele didactice trebuie să fie diversificate, translate de la învățarea individuală către învățarea colaborativă. Paradigma celor 4 C – communication, collaboration, creativity, critical thinking – poate fi un cadru pedagogic pentru alegerea celor mai inspirate strategii didactice și de interacțiune educațională din acest punct de vedere.

Prioritizarea procesului de autonomie instituțională, dar și a autonomiei profesorului în actul educațional, măsuri propuse de actuala viziune, trebuie obligatoriu completate cu o altă zonă de intervenție educațională: promovarea autonomiei elevilor în învățare și în școală, din perspectiva pregătirii lor pentru viața de dincolo de zidurile școlii.

Fără îndoială, reformarea profundă trebuie să se regăsească, în primul rând, în zona curriculară, astfel că se impune schimbarea conținutului materiilor de la o perspectivă locală către una globală și mai ales aducerea în curricula tuturor disciplinelor școlare a temelor de actualitate, în consonanță cu timpul în care trăim și cu descoperirile științifice, artistice, tehnologice ale secolului nostru.

Suntem în fața unei ere în care copiii – prin noile lor deprinderi acumulate foarte de timpuriu – dictează modul de învățare, în care lumea digitală a devenit un spațiu natural de învățare. În însemnată măsură, utilizarea mediilor digitale de învățare trebuie să coexiste cu mediile reale, generând mai multe experiențe autentice de învățare activă, inclusiv prin explorare în afara clasei.

Totodată, creșterea motivației elevilor de a face mai multă mișcare, de a-și petrece timpul liber practicând un sport preferat, un curriculum centrat și pe această dimensiune, ar conduce la acea armonie între minte-corp-suflet propusă de Rudolf Steiner și aclamată de antici prin dictonul latin Mens sana in corpore sano.

Învățarea transdisciplinară și colaborarea între profesori trebuie să producă trezirea interesului elevilor pentru cunoașterea holistică a lumii în care trăiesc. Proiecte precum România 100, Civilizație actuală, care includ mai multe materii, reprezintă tot atâtea punți spre revigorarea motivației pentru cunoaștere.

Regândirea procesului de evaluare trebuie să se facă și din perspectiva învățării, nu doar a ierarhizării elevilor prin examene. Mai bine spus, evaluarea trebuie să facă parte din învățare, nu să fie scopul învățării.

În calitate de reprezentant al unei instituții de anvergură în planul implementării politicilor educaționale naționale la nivel local, Inspectoratul Școlar Județean Iași, de altfel o instituţie similară organismelor din alte țări europene, precum Portugalia, Franţa, Germania, Grecia, consider că translarea elementelor de viziune în plan local are în vedere formarea prin toate demersurile noastre de elevi motivați, care au în comun pasiunea pentru studiu, perseverența, curiozitatea, voința, dar și mentori pe măsură, profesori competenți, cu vocație, cu generozitatea dăruirii de sine, manageri vizionari, comunitate care apreciază și susține reușitele elevilor noștri.

Dintr-o altă perspectivă, proiectarea unei viziuni educaționale pe termen lung trebuie să țină cont de doi indicatori esențiali: cererea de pe piața muncii și descreșterea vertiginoasă a populației, inclusiv a populației școlare, confirmată nu doar la nivelul țării noastre, ci și la nivelul altor țări europene, precum Germania, Bulgaria sau Polonia. Astfel, politicile educaționale trebuie corelate cu politici care să vizeze o creștere a natalității, pe lângă implementarea unor măsuri care să-i atragă pe românii din diaspora în țară.

Evoluțiile de pe piața muncii sunt un reper esențial pentru sistemul educațional, care trebuie să se adapteze în permanență, deschizându-se unor colaborări noi cu mediul economic, cu mediul de afaceri.

Orice viziune realistă asupra educației dintr-o țară trebuie să aibă în vedere și tendințele, disfuncționalitățile constatate: colectivele de elevi din mediul rural sunt în scădere, există dificultăți în identificarea cadrelor didactice calificate care să ocupe posturile din școli aflate la distanțe considerabile față de aglomerările urbane, dificultăți în realizarea unui învățământ de calitate legate de lipsa unei infrastructuri moderne, adecvate. Astfel, o viziune pe termen lung în educație trebuie să remedieze și să propună soluții personalizate pentru depășirea acestor impedimente.

Ca părinte, îmi exprim deplina încredere în forța educației, în oamenii școlii, dorind, totodată, ca școala să-i formeze cetățeni proactivi, implicați, să fie formați astfel încât să evite violența și să cultive dialogul, pentru o lume mai bună. Astfel, educația nu trebuie privită doar un set de activități pentru a dezvolta cunoștințe, ci este efortul susținut de a cultiva valori morale, intelectuale și științifice. Cred cu tărie că singura noastră șansă pentru o lume mai bună este aceea de a transmite tinerilor valorile umanității.

Desigur, îmi doresc școli prietenoase pentru copiii mei, cu profesori care să faciliteze învățarea și să coboare de pe tronul magistrocentrismului. O școală cu spații securizate, dotări și amenajări pe măsura zilelor în care trăim, cu programe complementare celor obligatorii pe tot parcursul zilei.

Aceste câteva provocări pentru educația românească, unele regăsite și în abordarea vizionară Educația ne unește, ne obligă spre un demers colaborativ, în care educația este văzută ca un proces ce transcende școala și merge către parteneriatele instituționale cu familia, autoritățile locale, ONG-urile, mediul economic etc.

Educația ca prioritate națională care unește nu este o opțiune, ci o condiție pentru relansarea noastră. Așadar, viitorul școlii este plin de oportunități și de provocări. Depinde de noi cum le vedem.

Pesimiștii vor șopti: Inovațiile educaționale vin și se duc aproape la fel de repede ca anotimpurile…

Optimiștii incurabili vor declara: Viziunea sistemică Educația ne unește va rezolva toate problemele sistemului de educație!

Realiștii vor spune cu fermitate: Merită să încercăm!

Prof. dr. Genoveva FARCAȘ, inspector școlar general, ISJ Iași