Educație pentru valorile naționale școala trebuie să cultive intens conștiința și identitatea românească

3-1Pentru prima dată după 1947, anul abdicării Regelui Mihai I, ziua de 10 mai s-a bucurat de toată atenția din partea autorităților statului, fiind declarată în 2015 sărbătoare națională. De ce este însă atât de importantă această dată pentru România? 10 Mai marchează trei momente istorice cruciale pentru devenirea statului român, toate trei smulgând pentru totdeauna țara noastră de sub influența Imperiului Otoman și trasând în același timp coordonatele „europenizării” țării noastre: începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege al țării. 10 Mai este, de aceea, nu doar sărbătoarea Regalității în România. Ea este sau ar trebui să fie sărbătoarea României moderne, independente, europene. Anul acesta, primul în care 10 Mai este marcată ca sărbătoare națională, se împlinesc, coincidență fericită, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României. Gestul autorităților este de aceea firesc și reprezintă o minimă formă de recunoștință pentru cei care au clădit cea mai fastă perioadă din istoria poporului român.
A fost perioada în care România s-a putut mândri cu cei mai mari oameni de cultură, cu cei mai mari politicieni, cu cei mai mari filosofi, literați ș.a.m.d., în care țara noastră s-a dezvoltat economic, a pus bazele industrializării, a forțat acest popor să se emancipeze și să se desprindă de modelul balcanic-fanariot. Pe parcursul celor 66 de ani de monarhie, România a învățat să privească plină de încredere spre Occident, însușindu-și valorile acestuia. 66 de ani a fost respectată și primită cu considerație în toate cancelariile europene și mondiale.
 „Coroana a dat românilor încredere și mândrie, exemplu și însuflețire, arătând mereu drumul înainte”
Așadar, Casa Regală a adus României vântul în vele, pe care îl aștepta de secole. „Sărbătorim împreună 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credință față de țară. În același an, Suveranul promulga constituția care definea țara noastră drept un singur stat indivizibil, sub denumirea de România. Au fost cei mai grei și cei mai binecuvântați ani din istoria noastră. Niciodată nu am avut mai multe sacrificii și suferință, dar niciodată nu am avut parte de mai multă dezvoltare și libertate. În acest secol și jumătate, Coroana a dat românilor încredere și mândrie, exemplu și însuflețire, arătând mereu drumul înainte. Influența ei benefică asupra societății s-a adăugat de la o generație la alta.” Așa sună un fragment din mesajul pe care l-a transmis Principesa Margareta de Ziua Regalității.
Recuperarea valorilor naționale este condiția esențială a supraviețuirii noastre ca nație!
În ultimii douăzeci și șase de ani, românii s-au deprins să nu mai prețuiască nimic din trecut, tinerele generații sunt din ce în ce mai puțin interesate ori pătrunse de vreun fior patriotic la adresa cutărui sau cutărui eveniment din trecutul nostru comun. În școli, istoria a fost din ce în ce mai urgisită, mai restrânsă, mai înghesuită, în numele unui principiu extrem de periculos, acela al demistificării. Același principiu a fost aplicat și pentru literatura română ca disciplină, un exemplu, poate cel mai trist, fiind cel al loviturilor încrucișate la care a fost supus Mihai Eminescu. Loviturile au fost atât de pervers aplicate, încât ani de zile poetul național a fost considerat desuet, consumat. Și nici astăzi imaginea nu i-a fost pe deplin spălată.
Nu trebuie să ne mire, în consecință, că generațiile tinere, victimele directe ale „îndoctrinării” prin demistificare practicată 20 de ani de Ministerul Educației și alte foruri, par atât de străine de rădăcini. Tinerii trăiesc astăzi după principiul că tot ceea ce s-a întâmplat înaintea datei lor de naștere este istorie, deci nu are nicio relevanță pen­tru ei, fără ca acest lucru să le creeze vreun disconfort. Poate de aceea, în discursul din 2011, din Parlamentul României, Regele Mihai a ne-a îndemnat: „Prima noastră datorie este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre”.
Datorie, conștiință civică, patriotism, respect – patru concepte „eradicate”
Aceste calități care au susținut aproape șapte decenii, din 1881 și până în 1947, schelăria României au pălit încet, încet, fiind aruncate undeva la marginea interesului public, dar mai ales a celui educațional. Au fost înlocuite cu alte concepte: oportunism, egoism, obrăznicie, dispreț. Datoria față de țară și respectul datorat valorilor ei s-au diluat, pe alocuri până la dispariție, de-a lungul a două decenii și jumătate de democrație înțeleasă cu totul anapoda (perioadă care a venit, din păcate, în continuarea „operei” săvârșite de regimul comunist, primul care a început demolarea valorilor naționale autentice). La nivelul sistemului de învățământ, șirul jalnicelor reforme a sfârșit prin a crea premisele optime pentru apariția unui popor fără memorie, fără identitate și fără demnitate.
Recuperarea valorilor autentice ale acestui neam este, de aceea, vitală pentru supraviețuirea noastră, iar marcarea zilei de 10 Mai este unul dintre cele mai importante acte reparatorii pe care le putem face noi și contemporanii noștri după 45 de ani de comunism și
26 de ani de democrație puși în slujba unui cinism politic distrugător. Nu este vorba despre nicio campanie promonarhică aici, este vorba pur și simplu despre gestul simplu de a face dreptate, de a spune lucrurilor pe nume, de a da cezarului ce-i al cezarului, că această casă regală străină a adus României o dezvoltare fără precedent sub toate aspectele și la toate nivelurile. De aceea, în mesajul ei, Principesa Margareta a ținut să sublinieze rolul regilor noștri în dăltuirea statului român modern: „Regii și Reginele au contribuit la crearea României moderne, la construcția societății civile, politicii, economiei, educației și culturii noastre. Ei au servit interesele națiunii cu loialitate, iubire și credință. Coroana este o parte a identității naționale, iar Regele nostru și țara se găsesc astăzi uniți prin încredere și respect”.
Privind spre 10 Mai cu vinovăția „fiului risipitor“ față de ceea ce am devenit
În mizerabilul vacarm întreținut până la demență de corifeii politicii românești postdecembriste, indivizi lipsiți de valori și de repere morale în marea lor majoritate, o zi ca 10 Mai descumpănește, ea este ecoul unei societăți demne și amintește fără să vrea de concepte ca identitate, demnitate, datorie, respect, credință, valori astăzi îngropate.
Privind spre 10 Mai, încercăm un sentiment de vinovăție. Trăim într-o lume marcată de disoluții, de demolare a miturilor, într-o lume în care sentimentul datoriei față de țară și față de Dumnezeu a ajuns să lipsească cu desăvârșire.
Bântuiți de angoase, de nesiguranță și de complexul inferiorității, românii sunt din ce în ce mai nesiguri pe ei și pe ziua de mâine aici. Mulți aleg să părăsească țara, dezrădăcinându-se dureros. Această forță centripetă îi aruncă în toate colțurile lumii și, în vârtejul acesta, nenorocul țării este că sunt implicați cei mai buni tineri ai ei, absolvenții de aur ai învățământului liceal și universitar. În fața acestei triste realități, clasa noastră politică ridică din umeri, incapabilă să stopeze „hemoragia”. În toată această atmosferă sufocată de erori și incertitudini, poate că ar trebui să privim spre 10 Mai și să încercăm să recuperăm marile și adevăratele valori naționale la care, după 1989, am renunțat cu atâta ușurință.
Marcela GHEORGHIU