Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Programe si proiecte » Elevi băcăuani și israelieni vor participa la o nouă sesiune a Programului „Young Ambassadors – Twin Schools“

Elevi băcăuani și israelieni vor participa la o nouă sesiune a Programului „Young Ambassadors – Twin Schools“

Din inițiativa profesorului Gabriel Stan, consilier local, în ședința de vineri, 29 martie 2019, Consiliul Local al Municipiului Bacău a aprobat, în unanimitate, organizarea și cofinanțarea unei tabere internaționale pentru tineri, în perioada 8-14 aprilie 2019, la Bacău. Acțiunea reprezintă continuarea programului „Young Ambassadors – Twin Schools“ al Departamentului de Tineret al Municipitalității Petach Tikva, ca urmare a succesului pe care acesta l-a avut în anii trecuți.

Scopul proiectului urmărește promovarea diversității, coope­rării culturale și întemeierea unor relații, care presupun diferite activități în parteneriat, dialog despre multiculturalitate, dar și organizarea unor evenimente încrucișate între cele două orașe. Așadar, sunt create premisele pentru cunoașterea reciprocă a stilului de viață, a unei alte culturi, dar și pentru contacte personale și de grup. Succesul programului se datorează cooperării strânse dintre organizatori, pe de o parte, și liceeni, pe de altă parte. Astfel, o multitudine de idei și planuri au apărut ca urmare a schimburilor de mesaje și a interacționării pe Skype, Messenger, Facebook, pe Twitter etc.

Elevii români care vor participa la această sesiune a programului au intrat în legătură și au început să lucreze la proiecte, încă din luna octombrie a anului 2018, ei fiind selectați în funcție de următoarele criterii: cunoașterea limbii engleze, a unor noțiuni minime despre cultura și civilizația evreiescă/iudaică și israeliană, istoria Statului Israel etc.

În aceeași măsură, tinerii israelieni au studiat noțiuni elementare de limba română, intrând, totodată, și în posesia mai multor informații referitoare la cultura, civilizația și istoria românilor. Astfel, au fost create proiecte virtuale la care liceenii au participat, apelând la mijloacele de colaborare „open source“, precum wiki, blog și chiar la cele de conectare on-line, care permit întâlniri face-to-face, la distanță, prin: conferințe video, clipuri video etc. Deci, programul „Young Ambassadors – Twin Schools“ conectează comunitățile din întreaga lume, cu ajutorul mijloacelor de comunicare prin internet, fiind dedicat liceenilor care vor să lege prietenii cu tineri de alte naționalități, ajungându-se, astfel, la diferite schimburi de experiență.

Așadar, în cadrul programului „Young Ambassadors – Twin Schools“ se: stabilesc legături de înfrățire între rețelele școlare din întreaga lume; încurajează schimbul profesional dintre profesori;  inițiază proiecte comune; experimenteză modele inovatoare de educație, urmărindu-se obiective noi, mai generoase; explorează aspecte ale identității celor două culturi/civilizații; oferă accesul nelimitat la noi materiale curriculare; planifică un calendar anual de activități comune; încurajează utilizarea instrumentelor on-line, pentru învățarea mixtă și schimbul de bune practici și, de asemenea, se folosesc platforme care facilitează, între participanții la proiect, relații semnificative pe termen lung.

Programul care se va derula în următoarele zile presupune crearea unor conexiuni între grupuri de elevi de liceu din clasele a X-a și a XI-a din orașul Petach Tikva cu liceeni băcăuani. Limbile de comunicare vor fi engleza, ebraica și, bineînțeles, limba română. Anul acesta, invitația este pentru 15 elevi de liceu din orașul Petach Tikva – Israel și doi profesori coordonatori, ca însoțitori ai acestei delegații. La aceștia se adaugă 15 liceeni băcăuani și trei profesori români. În cadrul proiectului au avut loc, până acum, mai multe schimburi de experiență între adolescenții din cele două orașe.

Copiii din Petach Tikva care vor fi prezenți în municipiul nostru în perioada 8-14 aprilie 2019 vor avea ocazia să viziteze Muzeul Județean de Istorie „Iulian Antonescu“, Complexul Arheologic și Bisericesc „Precista“, sediul Comunității Evreilor din Bacău, Sinagoga Cerealiștilor, Parcul Trandafirilor, Parcul Catedralei, Universitățile Vasile Alecsandri și George Bacovia, din Bacău.

Un moment aparte va fi constituit de activitățile educaționale demonstrative, care se vor desfășura la Colegiul Economic Ion Ghica, Bacău, și la Liceul Tehnologic Grigore Antipa, Bacău, fiind susținute atât de elevii israelieni, cât și de elevii români.

De asemenea, întreaga delegație va fi primită, într-un cadru festiv, de primarul municipiului Bacău, domnul Cosmin Necula, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov“, Bacău, marți, 9 aprilie a.c., începând cu ora 13.00.

Cu această ocazie, organizatorii și participanții vor primi diplome din partea edilului băcăuan. Totodată, oaspeții israelieni vor beneficia și de o excursie tematică în stațiunile turistice Târgu Ocna, unde vor vizita salina Slănic Moldova, unde vor asista la un exercițiu demostrativ de salvare oferit de Salvamont Bacău, iar la Comănești vor avea ocazia să vizioneze o expoziție de costume populare.

În zilele următoare, participanții la tabără vor vizita situri istorice reprezentative din județele Iași, Neamț și din orașul Brașov. Orașul nostru a dezvoltat de-a lungul anilor raporturi excelente de colaborare cu orașul israelian. Astfel, au avut loc mai multe schimburi de experiență, inclusiv în cadrul acestui program, elevi de acolo întâlnindu-se cu elevi de la noi. Așadar, considerăm că acest proiect educațional poate crea noi punți de colaborare și comuniune între orașele Bacău și Petach Tikva, localități înfrățite în anul 1999.

Prof. Gabriel STAN