Socialize

Facebook
Home » Conexiuni » Cultura » Eminescu – pedagog

Eminescu – pedagog

4 pag  9Îl sărbătorim în fiecare an, de două ori pe an chiar, dar „continuăm să fim vinovați în două privințe în ce-l privește: întâi nu-l cunoaștem încă în întregime, apoi nu-l facem cunoscut altora în întregime, așa cum a fost”, remarca Noica într-un comentariu din Eminescu – Opera esențială, 1992.

 Printre numeroasele fațete ale complexei sale personalități, Eminescu numără și pe aceea de pedagog, în sensul înalt, liber și genial al acestui cuvânt. A cugetat, a cercetat, dar mai ales a intuit adânc în ființa adevăratei educații și școli.

„A lucrat – în scurtul timp – cu atâta entuziasm, pricepere și viziune clară asupra metodelor și idealurilor educației și școlii, încât putem să-l așezăm printre ctitorii sufletești ai școalei noastre româ­nești”, afirmă cu tărie preotul Toma Chiricuță, într-un extras din anuarul Școlii Normale de Învățători „Mihai Eminescu”, Botoșani, 1927.

Desprindem trei noțiuni importante ale scrisului lui Eminescu: cultură, știință, educație, și ne pu­nem întrebarea: Cum definește poetul raportul între cultură și știință?

„Ca spectatorul în fața artei, ca credinciosul cu biserica, astfel e raportul dintre cei culți și știință. Cugetătorii și învățații lucrează, cei culți consumă știință; învățații sunt poeții științei, cei culți sunt obștea credincioșilor, ceea ce nu exclude ca un laic să priceapă adesea mai mult din teologie decât duhov­nicul său.”

Școala, educația în general, este personalizarea individului, ceea ce Eminescu mai numește și caracterul lui în primul rând, iar în al doilea rând personalizarea nației. Un rol important îl joacă cultura, știința.

Cultura își îndeplinește funcția ei unică „înlăuntrul individului”, transmițându-se dincolo de marginile lui. Știința, prin omul de știință, lucrează la crearea „alimentului spiritual al culturii”, pe care îl vor consuma cei culți. Din colaborarea tuturor celor culți, sub îndrumarea obiectivă a „învățatului” se va clădi acea „muncă de personalizare a individului și a nației” numită educație. Aceasta este teoria pedagogică a lui Eminescu, gânditorul.

În munca de revizor, Eminescu a văzut un minu­nat prilej de a-și verifica ideile pedagogice, colabo­rând și el, cel cult, la „opera grandioasă și grea a educației”.

Iată câteva idei fundamentale din didactica lui Eminescu, prin care Eminescu este actual, pentru el școala fiind „loc pentru creșterea inimei și caracterului”:

1. Învățământul trebuie să fie adaptat naturii copilului; să fie intuitiv, afectiv și activ.

2. Disciplina, atmosfera morală a școlii sunt elemente esențiale în educația făcută prin învățământ.

3. Învățătorul, educatorul trebuie să fie personalități bine pregătite și suficient prețuite din partea statului și a societății.

4. „Organizarea temeinică a școlii este un lucru esențial în atingerea scopurilor educației”.

„O pedagogie științifică ce pleacă de la națiune spre a o organiza pe dânsa: aceasta să ne fie ținta, a noastră, a tuturor. O educație națională în vederea formării tot mai depline a unui caracter național.”

Lucrând în acest spirit, vom lucra, de fapt, cu Eminescu însuși, continuându-l, transmițându-l veacurilor ce vin, „dăruindu-i dreptate deplină Lui, Nedreptățitului”.

Prof. înv. primar Georgeta-Iulia POPA,
Școala Gimnazială Grigore Antipa, Botoșani