Socialize

Facebook
Home » Noutati » Eseu despre norma de muncă (a intelectualului)

Eseu despre norma de muncă (a intelectualului)

Norma de munca (a intelectualului)Recent, un cobreslaș în ale învățământului, nu spui cine, îmi relata cu admirație faptul că un tip, „manager educațional”, a găsit modalitatea de a-i reține pe colegii săi profesori obligatoriu 8 (opt) ore în școală, spre a împlini profeția lui Boc înscrisă în Codul Muncii, cât și a lui Funeriu, care a zis și el ceva despre această „cestiune” undeva prin Legea nr. 1/2011, Legea educației. Pentru a motiva găselnița, explica faptul că „managerul” a aranjat un spațiu cu „tot ce trebuie” pentru profesori: calculatoare, racordare la internet, aer condiționat, scaune, mese, birouri și câte și mai câte, astfel încât, în orele „de după ore”, ființa numită profesor să intre acolo și să rămână musai 8 (opt) ore, pentru a-și justifica existența în spațiul normelor impuse de legislația muncii. Întrebându-mă dacă lucrurile „sunt în regulă”, în sensul legalității măsurii, i-am răspuns interlocutorului meu că, aparent, da, ar fi în regulă. Nedumerirea vizibilă afișată de acesta mă determină să aduc pe această cale unele completări lămuritoare răspunsului inițial.

Pornind de la observația că un procent important de oameni are veleități intelectuale, unii, într-un procent ceva mai mic decât cei din prima categorie, au chiar vocație de intelectuali, și, cred eu, parte importantă din acesta aparține domeniului nostru de activitate, că prea mulți vor să adauge numelui sau semnăturii lor particula prof., și nu cred că, întrebând în dreapta și în stânga prin cancelariile școlii românești, vreun profesor, având în vedere vorbele și faptele sale, ar putea răspunde că nu aparține zonei de manifestare de tip intelectual. Inclusiv „managerul” nostru sau interlocutorul meu.

Venind „la oile noastre”, în sensul normei de muncă ce se comensurează prin ore fizice, dispuse de legislația asumată, trebuie arătat că singura oportunitate benefică ce i se oferă „managerului”, în ceea ce a făcut, este aceea că ar avea șansa de a-i replica eficient dlui Traian Băsescu la afirmația sa privitoare la faptul că profesorii ar fi plătiți mai bine decât el. Și aici s-ar putea face niște calcule, nu foarte complicate, arătând că în această ipostază, de muncitor cu norma de muncă de 8 (opt) ore pe zi, un profesor câștigă în jur de 5,6 lei/oră (160 ore/lună, 900 lei salariul, tot pe lună). Ceea ce nu cred că este cazul cu dl Băsescu Traian.

Însă, admițând teza noastră privitoare la intelectual și intelect și la apartenența noastră la o profesiune cu manifestări de acest tip, este cazul, cred eu, să ne raportăm în discuția pe această temă, a normei de muncă, la „chestiuni” ce au izvorul în gândirea unor mari intelectuali ai românilor. Bunăoară, Domnul Grigore C. Moisil nu poate fi bănuit de cineva că nu este unul dintre cei mai mari, autentici și originali intelectuali ai românilor. Ei bine, domnia sa împărțea numărul de ore din norma de muncă în „ore-cap și ore-cur”.

Am folosit ghilimele pentru că expresia, genială în spiritul ei, îi aparține. Raportându-ne în discuția noastră despre norma de muncă la această mare zicere, este foarte clar că „managerul”, prin obligarea oamenilor să stea acolo 8 (opt) ore, a instituit, în fapt, o corvoadă care nu va avea niciodată rezultatele scontate: creșterea calității actului educațional. Pentru că aici, în mod evident, avem de-a face cu „ore-cur”, parte a normei de muncă ce nu are nimic comun cu actul de creație numit didactică. Aici, profesorul intră „pentru că așa trebuie”, adică de silă, caută „pe net” niște rapoarte, referate, planificări etc., le „printează”, le multiplică etc. și le prezintă „managerului” ca fiind „ale lui” (fără „a”). Acesta rostește un încurajator bravo ș.a.m.d. Cu alte cuvinte, după ce „s-a acoperit de hârtii”, în ceea ce a mai rămas până la scurgerea restului de timp din norma zilnică de 8 (opt) ore se pot desfășura cu succes activități definite foarte plastic de expresii ca „frecatul mentei” etc.

Și asta pentru că intelectualului numit profesor i s-a luat libertatea. Libertatea de a merge „în parcul I.V. Stalin”, de exemplu, unde ar putea avea, conform răspunsului dat de Domnul Grigore C. Moisil celor care-i solicitau afișarea programului zilnic de muncă pe ore, niște activități de lectură și gândire, pe teme planificate sau nu.

Intuim că este forte posibil ca, după o astfel de cugetare, „managerul” să se trezească, chiar și în toiul nopții, cu profesorul pe cap, cerându-i să-i dea repede, „până nu pierde ideea”, cheile de la sala cu calculatoare, în eventualitatea că banii din „salar” nu i-ar permite luxul unui laptop personal, pentru a-și redacta rezultatul

meditației. Mai intuim că, aflat într-o astfel de ipostază, profesorul ar putea fi găsit dis-de-dimineață, înainte de începerea programului, în sala cu calculatoare lucrând asiduu „la ideea” sa și mirându-se de scurgerea prea rapidă a timpului, grăind mirat: „A și venit ora de începere a programului?”

La aceasta, cred, s-ar cam referi norma de muncă, numită de marele gânditor „ore-cap”. Și, cred, tot la acest mod de a înțelege norma de muncă a intelectualului a făcut referire și doamna prof. univ. dr. Zoe Petre atunci când a scris excelentul „Necrolog pentru Domnul Trandafir”.

În rest, felicitări „managerului” pentru realizarea sa, pe care profesorii ar putea să o utilizeze neforțat, ori de câte ori au nevoie. Dar asta ar presupune și altceva. Ceva numit, pe scurt, libertate.

Tudor SPIRIDON, Secretar general FSE Spiru Haret