Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Ultima ora » Este învăţământul un mediu corupt?

Este învăţământul un mediu corupt?

coruptie„Naturam mutare difficile est”  (Seneca)
(Este greu să schimbi caracterul omului)

 Înaintea Crăciunului, Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos, când este nevoie de smerenie, reculegere şi linişte spirituală, televiziunile, în încercarea lor de a face rating şi astfel de a-şi atrage bani pentru reclamă, au prezentat cazul unei „profesoare pentru ciclul primar” (ce denumire, pe cât de pompoasă, pe atât de găunoasă, faţă de cea de învăţător, care are o aură divină, şi aceasta, probabil, impusă din afara ţării) care certa părinţii elevilor că nu au strâns suficienţi bani pentru cadouri pentru directori, colegi, personal nedidactic şi, se pare, pentru domnia sa. Un astfel de comportament este regretabil şi incompatibil cu rolul unui dascăl, care are menirea de a educa elevii în spiritul cinstei şi al respectului faţă de regulile de bună purtare.

Înfierarea unei astfel de atitudini este corectă, dar insuficientă. Pentru a avea urmări pozitive asupra opiniei publice era necesară declanşarea unor dezbateri serioase asupra cauzelor individuale şi generale care duc la un astfel de comportament. Este doar o vinovăţie individuală sau există în întreaga societate o stare gene­rală care stimulează astfel de fapte? Acest act de corupţie este o picătură din şuvoiul corupţiei, care cuprinde domenii şi sfere tot mai înalte din societate. Ar trebui să cugetăm la ce scria, în urmă cu un secol şi jumătate, Mihai Eminescu: „Putrejunea moravurilor private, produsă prin declasarea generală, îşi are reversul în putrejunea şi libertinajul moravurilor publice” (Opera politică II). Genialul poet şi patriot, de la a cărui naştere, conform actului oficial, se împlinesc 164 de ani şi a cărui operă este margina­lizată, deoarece conţine adevăruri care supără, a sesizat legătura intrinsecă între lipsa de morală şi corupţie.

De două decenii, haosul şi corupţia a cuprins tot mai multe domenii ale societăţii româneşti. Sunt fel de fel de emisiuni în care mulţi „specialişti” îşi dau cu părerea şi se miră când văd efectele, dar nu analizează cauzele care duc la astfel de situaţii. Nu cumva reformele, fără noimă, făcute sub masca faptelor bune, au avut scopul de a distruge învăţământul? Unii se întreabă dacă înfiinţarea învăţământului particular nu a contribuit la răspândirea şpăgilor şi a corupţiei. Alţii spun că măsura desfiinţării examenelor de admitere în liceu şi facultate, prin care s-a înlăturat concurenţa între elevi, a contribuit la scăderea nivelului de pregătire şi la promovarea corupţiei. Introducerea manualelor alternative, care a dus la apariţia unei adevărate industrii, nu şi-a adus aportul la creşterea corupţiei? Dar libertatea din şcoli, care a degenerat în libertinaj, salariile de mizerie, erodarea respectului faţă de dascăli nu au dus la căderea în păcatul corupţiei? Apoi titulari­zările la nivel local pot fi în afara bănuielilor de corupţie? Toate acestea şi multe altele au creat „cadrul moral” care a favorizat dezvol­tarea corupţiei.

Fără a scuza pe cineva, ar trebui să se arate că evenimentele majore ale corupţiei nu sunt în învăţământ, ci în alte domenii, numai şi pentru faptul că nu aici se învârt cei mai mulţi bani. Când în ţară au fost distruse fabricile şi uzinele, când agricultura a fost pusă pe butuci, când resursele au fost înstrăinate, când nu mai există flotă şi căile ferate sunt falimentare şi nimeni nu răspunde, atunci ce exemple pot avea elevii şi ceilalţi cetăţeni?

Bineînţeles că nu este normal, ba chiar este imoral şi fără justificare ca un cadru didactic, care are menirea de a produce şi de a răspândi educaţie, să aibă o astfel de comportare faţă de părinţi, dar ce se poate spune atunci despre „ţepele” de milioane de euro, care   au dus la îmbogăţirea unui grup restrâns de profitori şi la sărăcirea celor mulţi? Nimeni nu se întreabă de ce unele unităţi de învăţământ, despre care în urmă cu patru, cinci decenii se ştia foarte puţin, au primit atributul de „şcoli de fiţe” şi cum au ajuns în aceste şcoli „dascăli de fiţe”? Au dat ei concurs? Nu cumva ceea ce s-a întâmplat după 1989, când zeci de mii de dascăli suplinitori au fost titularizaţi, sub presiunea manifestaţiilor de stradă, fără concurs, a fost începutul corupţiei din învăţământ? Pe baza căror merite au ocupat posturile din unităţile şcolare? Dar ceea ce se întâmplă în prezent, când posturile de conducere din învăţământ sunt ocupate nu prin concurs serios, ci prin numiri politice, nu este o altă cauză a corupţiei? De ce dascălilor nu li se aplică aceeaşi gândire, după care pentru a nu fi coruptibili trebuie să li se dea salarii mari, ca în cazul parlamentarilor sau a celor din justiţie? Este mai important un parlamentar, un judecător sau un procuror decât un dascăl? Este mai grea şi mai utilă pentru societate munca acestora decât munca unui dascăl? Se doreşte un învăţământ performant, dar în condiţii necorespunzătoare pentru elevi şi cu salarii ruşinoase pentru dascăli. La întrebarea din titlu răspunsul ar fi: Încă nu, dar există în noua societate capitalistă, în care banul a devenit preocuparea funda­mentală a existenţei, toate premisele ca învăţământul să fie cuprins de tentaculele corupţiei.

Prof. Florea COSTACHE,
Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, Bucureşti