Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Etică și învățătură

Etică și învățătură

Etica si invataturaA început o dezbatere asupra Codului etic din Educație. Pare o dezbatere publică, din moment ce este poftită să se exprime o lume diversă, de la ministru la primar, de la director de liceu la fost secretar de stat. De fapt, pe unde sunt prinși, oamenii sunt opriți cu eterna și stupida întrebare „Cum comentați?” Se adaugă ceva exprimări pe bloguri, după cum e moda. Rezultă mărunte contribuții ad-hoc la generalizata îndeletnicire intelectuală a datului cu părerea. Dincolo de metodă și elan, realizare în sensul a ceea ce s-a încetățenit sub genericul de cod etic nu poate fi decât necesară în Educație, așa cum este necesară în multe alte domenii. Tocmai de aceea, formularea câtorva observații e de încercat.

O dezbatere în momentul acesta nu are obiect. Se poartă un fel de discuție doar în vânt, nu pe text, pentru motivul simplu că textul nu există. Sigur, unii profesori apreciază foarte mult acele compu­neri cu „expresii frumoase” (dar care nu spun nimic referitor la subiect și la text) și-l notează foarte bine pe elevul care scrie în felul acesta, pentru că „se vede că a muncit”, însă este contraproductiv să se întâmple așa în legătură cu un lucru important și necesar, cum este un cod în domeniul Educației, adică să se spună niște vorbe-n vânt. Deocamdată, nu există un proiect de document apt să urmeze procedura legiferării, în vederea căreia să se organi­zeze dezbatere publică. Ministrul Educației Naționale s-a și pronunțat în sensul acesta, spunând că întâi trebuie să fie operate anumite modificări în Legea nr. 1/2011, pentru a avea cu ce anume să fie puse în concordanță prevederile unui viitor cod etic: „Așteptăm juridicul, apoi vom discuta cu sindicatele și abia apoi va circula această propunere de modificare”.

Nu este clar despre ce cod se discută în prezent sub forma a ceea ce s-a și răspândit cu numele de dezbatere. Este un cod general? Este al cadrelor didactice? Îi vizează și pe elevi? La ce cicluri de învă­ță­mânt se referă? Documente cu valoare de cod și chiar coduri există deja la nivelul unor instituții academice. La nivel preuniversitar există ceea ce ge­neric se cheamă „regulamente” – ale elevilor, ale unor școli. Au și existat contexte de apreciere a unor persoane și situații din perspective care țin de un cod, nu de lege. Pe deasupra, este de observat că Legea nr. 1/2011 și Statutul personalului didactic aferent poartă în sine prevederi de cod etic. S-a și spus la vremea apariției legii că prea are aspectul unui cod de conduită.

Despre necesitatea unui cod etic în Educație se vorbește de mult, cu o insistență semănând adesea a speranță supradimensionată, în sensul că, odată adoptat, acest cod va izbăvi școala românească de toate relele. Este o iluzie. Ba poate să fie și ceva defor­mator dacă se va merge exclusiv pe linia apucată la declanșarea așa-zisei actuale discuții. Aceasta s-a pornit în condițiile cazului acelei doamne care insulta niște părinți pentru că nu contribuiseră la cadourile destinate salariaților școlii cu sume pe măsura faimei acelei școli. Cu un asemenea impuls, ceea ce se numește acum dezbatere asupra Codului etic din Educație seamănă a datul cu părerea despre cum să fie puși la punct profesorii ăștia care… Codul etic al Educației, din perspectiva actuală, pare un cod penal. Dacă, dincolo de conținutul lui, viitorul cod va fi perceput ca un instrument cu care să li se vină de hac celor care le cer bani părinților și-i umilesc pe elevi, nu va fi bine. Într-o paranteză este de observat că, dacă într-un timp una-două erau arătați cu degetul și judecați mediatic profesori, învățătoare și educatoare care băteau copii, în prezent se întinde o anume vigilență (cu și fără temei) în ceea ce privește discriminarea, sinonimă în accepția unora cu umilirea. După unii, ar fi de introdus aici inclusiv punerea unei note proaste, corigențele, restanțele, cerința de a fi citit un text integral, nu doar extrasele reproduse în manual etc.

De asemenea, nu va fi bine dacă simpla formu­lare în viitorul cod a unor vorbe de bun-simț despre purtare și relaționare va fi considerată drept reacție fermă împotriva a ceea ce a reactivat discuția actuală. Altfel spus, nu va fi bine dacă viitorul cod va apărea în locul măsurilor legislative de adoptat și de aplicat referitor la cadre didactice care pretind (primesc) bani de la părinți și referitor la statutul profesional pe care-l mai pot avea cei în cauză, ca și la părinți care, asociați sau nu, „iau inițiativa” de a colecta sume despre care să nu se mai știe cât revine spre uzul te miri cui. Scurt spus, ducerea discuției spre formulări de etică poate să semene cu deturnarea atenției de la fondul problemei, adică de la necesitatea unor măsuri legislative.

Chiar și așa, insistența asupra unui subiect vag, de perspectivă – a viitorului cod surprinde în raport cu liniștea față de un subiect concret, finit, la zi – al simulării bacalaureatului și testării naționale. Asupra acestora era normal să existe dezbatere, nu asupra a ceva care, deocamdată, nu există. Din nou, se discută cu foc despre elemente care (eventual) îmbracă școala, adică despre etică, purtare etc. și este menționat în treacăt (și cu indignarea devenită șablon) ceva ce ține de esența școlii, de învățătura de carte. Au fost reproduse procente globale privind rezultatele simulărilor, cu bine cunoscuta voluptate a reconfirmării că școala noastră-i la pă­mânt și atât. Nu știm să se fi vorbit despre învăță­mintele simulărilor, vizând mai ales ce și cum se predă, se învață, se evaluează (și de către cine), în raport cu ce și cum se cere la ceea ce generic numim examene.

 Florin ANTONESCU