Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Evaluarea implicită

Evaluarea implicită

12-2Cursurile acestui an şcolar sunt încheiate, vacanţa de vară a venit, elevii absolvenţi ai clasei a opta şi cei care au terminat liceul îşi susţin examenele de final de ciclu. Festivităţile de premiere sunt încă vii în mintea tuturor, elevii meritoşi au luat premii, profesorii au primit flori, părinţii sunt mulţumiţi că şi-au crescut cu bine copiii încă un an. De acum, aceştia vor fi mai mari, iar viaţa o să le ofere noi provocări. Elevii iau vacanţă, dar pentru cadrele didactice mai sunt încă unele lucruri de realizat; pe lângă participarea la examene, trebuie să se implice în diverse activităţi administrative. E un moment de bilanţ pentru toţi cei care lucrează în educaţie sau beneficiază de serviciile acesteia.

La nivel macrosocial, datele oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică (http://www.insse.ro/cms/ro/content/sistemul-educational) arată că în anul şcolar/universitar 2015-2016 au învăţat 3,642 de milioane de copii, elevi şi studenţi, sub îndrumarea a 237.400 de membri ai personalului specializat (din care 76,9% femei), ceea ce înseamnă un raport mediu de 15 copii/elevi/studenţi la cadrul didactic. Ca tendinţe, se poate observa că 70,3% dintre beneficiarii sistemului de educaţie sunt din mediul urban, 50,3% sunt de sex masculin; deşi în creştere faţă de anii şcolari trecuţi, învăţământul profesional deţine doar 1,9% din totalul populaţiei şcolare. În învăţământul universitar au fost cuprinşi 535.200 de studenţi, din care 53,9% femei. Din totalul unităţilor de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar 2015-2016, 95,7% au fost unităţi şcolare publice, iar 4,3% unităţi şcolare private, din care pentru învăţământul primar şi gimnazial 56,8%, liceal 22%, antrepreşcolar şi şcolar 17,3%.

Dacă la nivel general acestea sunt datele care descriu parametrii sistemului, la nivel microsocial lucrurile diferă de la caz la caz. În rapoartele de activitate ale catedrelor sunt enumerate criteriile de evaluare a activităţilor realizate de-a lungul anului şcolar: proiectarea şi realizarea curriculară a demersului didactic, inter/transdisciplinaritatea activităţilor la clasă, implicarea partenerilor educaţionali în susţinerea procesului formativ; au fost enumerate activităţile extracurriculare realizate cu elevii, s-a punctat participarea la olimpiade şi alte concursuri şi competiţii şcolare, se explică modul cum au fost pregătite examenele naţionale, ce rezultate au fost obţinute la simulările examenului de bacalaureat, ce alte activităţi de orientare profesională şi/sau cu un caracter educativ general au mai avut loc. La toate acestea sunt adăugate activităţile cu caracter metodic, ştiin­ţific, de formare şi schimb de experienţă la care profesorii au participat de-a lungul anului şcolar curent. Publicaţiile de orice tip sunt raportate pentru a marca formularea unor opinii, pentru a descrie atitudini sau a populariza rezultatele diferitelor cercetări realizate de către profesori. Unii dintre ei au participat la examenele de promovare a gradelor didactice, alţii sunt în plin proces de pregătire sau de susţinere a acestora.

La nivel personal însă, bilanţul de sfârşit de an şcolar poate cuprinde dimensiuni tot mai nuanţate sub aspect calitativ, marcând distanţa dintre obiectivele propuse la începutul anului şi realizările efectiv posibile pe parcursul acestuia. Este de aşteptat ca fiecare dascăl să fi avut în agenda personală unele repere de dezvoltare profesională proprii, iar o parte dintre acestea să aibă valenţe pedagogice specifice.

Dar, la rigoare, putem admite că şi cele mai severe analize ale activităţii şi le face fiecare singur, înfruntând, presupunem, cu deschidere şi sinceritate, toate observaţiile care decurg din autoevaluare. Ba mai mult, orice altă formă de apreciere a stării de fapt este însoţită şi de o evaluare personală, uneori simultană, alteori realizată la un oarecare interval de timp, dar care, mai devreme sau mai târziu, se produce cu siguranţă.

Lucrând în educaţie, aspectele care ţin de evaluare ne sunt atât de familiare. Chiar şi apropiaţii ne mărturisesc că sunt cazuri în care se simt de parcă au de dat extemporal în relaţia cu noi, că ochiul profesoral observă neobosit şi critic amănunte care, în mod obişnuit, ar putea fi trecute cu vederea.

Sunt aspecte ale activităţii didactice care se repetă an de an şi sunt altele care, stârnite de un context sau altul, ne surprind în mod punctual. Trecerea lor în revistă permite aprecierea echilibrului dintre vechi şi nou, continuitate şi discontinuitate, stabilitate şi schimbare în viaţa noastră profesională.

La o investigare mai aprofundată, apare şi că în spatele evaluărilor de orice tip stau implicaţiile de ordin moral: cutare sau cutare activitate, fapt sau chiar un amănunt a devenit semnificativ şi a căpătat o greutate neaşteptat de mare sub aspectul implicaţiilor sale morale. Acestea pot fi apăsătoare prin dimensiunile lor profund umane şi se întâmplă să lase urme adânci peste timp. Prin contrastul cu activităţile obişnuite, pot rămâne în amintire ca puncte de referinţă de care să ţinem cont ca de nişte învăţăminte valoroase.

Dincolo de aspectele cantitative, la nivel macrosocial, de cele calitative rezultate din autoevaluările personale condiţionate de contextul specific de muncă, chiar şi de determinaţiile morale subtile, mai apare o dimensiune difuză, care însoţeşte orice bilanţ, inclusiv cel pe care îl facem la sfârşit de an şcolar: mai precis, procesul prin care căutăm să aflăm cum ne-am simţit în această evoluţie. Dacă în ansamblu avem intuiţia că ne-am simţit bine în ceea ce am făcut de-a lungul anului şcolar, analiza relevă pozitivitate, încredere pentru viitor, optimism; dacă dincolo de orice am trece în revistă, chiar şi de succesele de moment, tocmai bune pentru a fi raportate ca vârfuri în activitatea desfăşurată, totuşi rămânem cu un gust amar, ocazionat de te miri ce, uneori chiar şi de amănunte atitudinale aparent neimportante, atunci finalul este pesimist, dezvoltă reţineri pentru ceea ce urmează, impune schimbări de un fel sau altul, iar evaluarea arată că lucrurile nu au mers bine, indiferent de ceea ce scriem în rapoartele de activitate anuale.

Concluziile desprinse din evaluările implicite sunt de neevitat. Chiar dacă nu ne propunem nimic în mod special în acest sens, consecinţele se produc, mai mult sau mai puţin conştientizat, dar se produc. Aşa se face că, dincolo de toate formele de evaluare, în învăţământ cea mai severă formă este aceea implicită, în care ceea ce analizăm este tocmai valoarea umană a stărilor de fapt.

Dr. Cristina ŞTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret, Bucureşti