Socialize

Facebook
Home » Examene » Evaluare Nationala » Evaluările naționale și simulările: Diagnoze de sistem, vânare de note sau forme fără fond?

Evaluările naționale și simulările: Diagnoze de sistem, vânare de note sau forme fără fond?

Actualitatea lunii mai în domeniul educaţional este marcată de susţinerea evaluărilor naționale de către elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Începutul va fi făcut la clasa a II-a, pe 7 mai, când se vor „administra“ (conform exprimării în limba din înlocuitori de lemn a ordinului ministerial) probele scrise la limba română și la limba maternă. Vor urma probele de citire (8 mai), de matematică (9 mai) şi de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale (10 mai). Peste o săptămână, elevii clasei a IV-a vor fi supuşi evaluării „competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar“, după următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai), limba maternă (unde este cazul, 17 mai). Mai departe, „elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului“, probele şi calendarul lor fiind: limbă și comunicare (23 mai) și matematică și științele naturii (24 mai). Anterior, tot în actualul semestru al anului şcolar şi tot ca o evaluare, elevii din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a susţinuseră simulări ale evaluărilor naţionale care îi aşteaptă în vara aceasta.

La clase diferite, cu conţinuturi diferite şi cu ţinte diferite, toate evaluările de acest fel vizează unul şi acelaşi tip de obiectiv: cunoaşterea din timp a nivelului acumulărilor şi, pe baza acestui nivel, urmarea căii corespunzătoare. Se întâmplă aşa de-adevăratelea?

Notele, între vânătoare şi vinovăţie

Ministerul Educaţiei Naţionale subliniază (cu o anume insistenţă) că evaluările de la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a nu sunt pentru note, ci sunt chiar ceea ce le arată numele: evaluări. Rezultatele sunt consemnate, păstrate în şcoală, se comunică părinților, iar mai departe, la clasa a II-a, „sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor“, la clasa a IV-a „sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învățământ“ (a celui primar), iar la clasa a VI-a „au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară“. De fapt, note „se pun“, dar „nu se trec“. Sublinierea în acest sens atrage atenţia asupra unei bine-venite contracarări a vânătoarei de note. În acelaşi timp, are aerul unei justificări în condiţiile unui soi de vinovăţie: vinovăţia profesorilor faţă de părinţi şi de elevi că-i stresează cu „teste“, cu „evaluări“ (cu „examen“, nu?!) şi până la urmă nici nu le trec notele obţinute. De altfel, acesta a şi fost cu ceva timp în urmă un motiv de agitaţie în spiritul vigilenţei care se spune că trebuie manifestată constant faţă de şcoală.

Dincolo de (in)satisfacţia privind rostul evaluărilor în discuţie din perspectiva notelor, este de abordat în mod serios eficienţa acestor evaluări pentru parcursul elevilor evaluaţi. Se pot dovedi relevante evaluările aşa cum sunt ele concepute, susţinute, folosite? Sunt tratate cu seriozitate? Scurt spus, contează la ceva? Relevanţa evaluărilor din două în două clase este de natură să ridice semne de întrebare, din moment ce sunt aplicate la aceleaşi eterne discipline de examen perpetuate de zeci de ani ca fiind de examen, limba română şi matematică, asezonate cu un adaos de ştiinţe ale naturii şi cu o intervenţie terminologică semănând a formă cu un conţinut incert. „comunicare“. Sub aspectul susţinerii, preocuparea încadrării în limitele orarului clasei (tot cu un fel de frică, de data aceasta, să nu apară vreo acuzaţie de sprasolicitare) contribuie la puţinătatea conţi­nu­turilor, peste care vine superficialitatea ne­fe­ricit tradiţională a abrodării treburilor pre­stabilite în şcoala noastră. Îndoielile asupra seriozităţii organizării şi desfăşurării evaluărilor respective urmează de la sine. Grija dominantă „să ieşim bine“ se manifestă şi de această dată, favorizată de corectarea lucrărilor în şcoală şi de faptul că notele „nu se trec“. Cât despre răspunsul la întrebarea dacă evaluările de pe parcursul a şase ani de şcoală contează la ceva, el poate fi dedus din lipsa până în prezent a oricărei analize de ansamblu la nivel de sistem, de ciclu, de generaţii care ar fi fost de aşteptat, de folos.

Simulare cu perspectivă sumbră

Tot în sens evaluator, simulările examenelor naţionale de la sfârşit de liceu şi de gimnaziu (evaluarea de la sfârşitul gimnaziului poate fi considerat examen în toată regula) este normal să ridice aceleaşi semne de întrebare asupra seriozităţii tratării, relevanţei, învăţăturii pe mai departe. Din nefericire, şi în cazul acestor simulări, dominantă este problematica notării. Nivelul de pregătire, cel de abordare, precum şi cel de intrare în starea de examen sunt măsurate exclusiv în funcţie de notele puse pe lucrările simulate. Aceste note sunt socotite ca medii, puse pe „tranşe de medii“ şi, până la urmă, convertite în perspective sumbre. Iată, nu mai departe în urmă decât în actualul semestru, rezultatele evaluării naționale de la sfârşit de gimnaziu simulate arată că sub 50 la sută din elevii de clasa a VIII-a ar promova această evaluare. La matematică, abia ar trece o treime din ei; la română, cam două treimi. Simularea bacalaureatului abia au trecut-o în mod corespunzător minimal circa 40 la sută din cei care au susţinut-o, corespunzător minimal însemnând cel puţin media generală 6.

La modul declarativ, importanţa notelor şi a mediilor, în faza aceasta, este subliniată ca mai puţin importantă: Ministerul Educaţiei Naţionale spune că „rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliul profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare“. Notele ca atare, găseşte acelaşi minister să sem­na­leze, „nu se contestă şi nu se trec în catalog. În situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi“. Dincolo de formularea precară (dacă or fi profesori „interesaţi“ sau poate or fi părinţi, dar elevi nu or fi?), sesizabile sunt inechitatea şi birocraţia pe care le induce această prevedere, tocmai bune ca spiritul eva­luator şi preventiv să se piardă în formalism şi în nesufereală.

Ezitări cu urmări incerte

De la simulări la clase terminale s-a scurs ceva vreme. Evaluările la clase de pe parcursul anilor de şcoală încep acum. Senzaţia este că ele vin, agită întrucâtva lumea elevilor, a profesorilor şi a părinţilor şi până la urmă trec. Ezitările în abordare deschid perspectiva asupra unor urmări incerte. Evaluare se face, dar între „ai casei“, în şcoală, aceasta însemnând frecvent că până la urmă notele sunt cele care contează şi de aceea se pun în colectiv.  În catalog se trec dacă sunt găsite drept convenabile. Even­tual, ca să fie convenabile şi să nu fie chiar degeaba tot deranjul, se mai dă o lucrare „hors concours“. Până la urmă, vin probele adevărate de bacalaureat şi de evaluare naţională, vin evaluările ale căror rezultate nu mai sunt de pus la păstrare, cu promisiunea că vor servi la construit planuri. Vine vremea concretizării planurilor.

F. IONESCU