Socialize

Facebook
Home » Examene » Bacalaureat » Examene și modele

Examene și modele

Examene si modeleMinisterul Educației Naționale a publicat modele de subiecte pentru examenele naționale de la sfârșitul acestui an școlar: evaluarea de după clasa a VIII-a și bacalaureatul. Este o rutină necesară, primită cu interes și abordată cu speranță – tipologia și formularea se reiau de câțiva ani, candidații, profesorii de la clasă și meditatorii le cercetează și sigur le vor rezolva căutând să nu iasă din litera lor și toată lumea implicată în examene trage nădejde că, procedând astfel, la vară totul va ieși bine. În ansamblu, ne găsim în prezența unei (re)puneri în temă făcute cu grijă, mai ales pentru că este începută din timp și e marcată de o atitudine implicită preventivă până la prudență, ceea ce nu are cum să strice. Cu subiectele în față, câteva observații se impun.

Linia ultimilor ani se păstrează în mod firesc, din moment ce nu sunt prevăzute schimbări ale examenelor în ansamblu. Exclamațiile referitoare la „noutăți”, „surprize”, „ce-i așteaptă pe…”, „schimbarea programei” etc. nu-și au rostul, sperie inutil. Elevii care vor susține examenele și profesorii care îi pregătesc desigur că urmăresc detaliile subiectelor, ale materiei de examen, găsind astfel și schimbări, și persistențe față de anul trecut. Anunțarea din timp are în bună măsură rol informativ, preventiv, comparativ. Schimbările sunt însă asemănătoare celor care survin de la o ediție la alta a Jocurilor Olimpice în privința probelor din programul întrecerii fiecărei discipline.

Despre apariția în sesiunea 2015, prevestită de modelele publicate acum, a unor subiecte de tipul celor de la testări inter­naționale (PISA) nu poate fi vorba. Nici pe departe nu are cum să însemne așa ceva ceea ce ne arată modelele, adică doar formularea unor enunțuri cu un „patinoar în formă de dreptunghi” sau cu un grafic al „elevilor claselor a VIII-a dintr-o școală, în funcție de notele obținute la teza de matematică pe semestrul I”. Dintotdeauna, vorba-aceea, se dau probleme cu o curte în care „avem oi și găini” și se cere „căte capete”, „căte picioare”, ori probleme cu locomotive care pleacă una spre cealaltă și în aceeași clipă o muscă începe să facă „naveta” între ele până se ciocnesc. Ba la un moment dat se trasase sarcina de „a se introduce în lecție documentul de partid” și cum să se facă asta la matematică altfel decât compunând probleme cu procente ale creșterii produc­ției la orz și ovăz luate din raportări pe cincinal?! În aceeași ordine de idei, și la limba și literatura română se menține convingerea că, decupând fragmente din ce-i cade în mână cuiva care contribuie la facerea subiec­telor (site-ul vreunei publicații, vreun blog etc.), înseamnă că examenele sunt revoluționate fiind aduse spre situații concrete, iar creativitatea e încurajată. De fapt, nu este așa. Pe deasupra, deși avem de-a face cu niște subiecte-model, formularea cerințelor dove­dește stăpânirea aproximativă a unor termeni. De exemplu, se cere, repe­tat, să se precizeze „denu­mirea” (a „instituției”, a „publi­cației”); or, care poate fi denumirea publicației decât aceea de publicație?! Eventual, dacă indicarea sursei din care a fost extras fragmentul ar fi fost făcută așa cum trebuie, s-ar fi putut răspunde că denumirea este ziar sau revistă sau altfel. Sau poate subiectele în cauză cer nu denumirea, ci numele instituției, al publicației? O altă cerință repetată vizează „câte un sinonim potrivit”; o fi vrut să fie prevenitor autorul subiectelor, să nu scrie cineva vreun cuvânt necuviincios, nepotrivit cu o lucrare de examen, căci altfel, sinonimia se știe că presupune de la sine potrivire?! Indicarea sinonimelor a câte trei cuvinte, ca și explicarea rolului cratimei în câte o „secvență”(!) de text se vede treaba că este considerată ca esențială în promovarea unui examen național, din moment ce sunt cerute invariabil an de an.

În ansamblu, modelele de subiecte par alcătuite și lansate cu grija principală de a face cumva ca să scape cât mai mulți de hopul examenelor și să se vadă dincolo; seamănă a precipitare la ușa unui autobuz plin care dă să plece din stație. Este o grijă generoasă, lăudabilă, însă examenele vin la capătul a patru ani de școală. Subiectele date ca modele spre cercetare și familiarizare, apoi rezolvarea subiectelor adevărate și, în final, promovarea examenelor sunt soluții și obiective de moment, care cum-necum trebuie trecute. De făcut din timp, cu grija pentru a rezulta ceva care să certifice aspirația spre nivelul următor și care să dureze cu folos, ar fi pregătirea pe parcurs, pas cu pas. Nu ar fi vorba despre o pregătire în vederea examenelor naționale ca pentru un scop în sine, ci despre o pregătire în sensul folosirii eficiente a celor patru ani, pentru învățătură utilizabilă. (Și) de niște modele în acest sens ar fi nevoie.

 Florin ANTONESCU