Socialize

Facebook
Home » Noutati » Examene și noutăți de toamnă

Examene și noutăți de toamnă

Examene si noutati de toamna

Prologul anului școlar aduce, ca de fiecare dată în astfel de momente calendaristice, o interferență un pic precipitată, un pic toropită de vacanța încă în plină desfășurare și de rutină a acelor activități de care depinde funcționarea ulterioară a sistemului educațional.

Bacalaureatul „de toamnă”, început pe caniculă, la mijloc de august, s-a desfășurat în 266 de centre de examen și a înregistrat peste 87.000 de înscriși, din care 67% reprezintă absolvenți de liceu din promoția acestui an, iar restul sunt absolvenți din promoții anterioare. Nu toți cei înscriși s-au și prezentat și, în niciun caz, participarea la probe nu a fost uniformă, sesiunea „de toamnă” fiind mai ales de recuperare a rezultatelor insuficiente din sesiuni anterioare. Ca urmare, judecarea sesiunii în ansamblu din perspectiva prezenței este discutabilă.

Până la definitivarea rezultatelor sesiunii (afișarea în primă formă – 2 septembrie, până la ora 12.00; depunerea contestațiilor, între orele 12 și 16; soluționarea contestațiilor – 3 și 4 septembrie; anunțarea rezultatelor finale – 5 septembrie), sunt de observat rezultatele la probele de evaluare a competențelor. Astfel, la proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română, 16,79% dintre candidați au primit calificativul experimentat, 34,14% au primit calificativul avansat, iar 32,76% au primit calificativul mediu; a ratat proba un singur candidat. La proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba maternă, calificativele au fost acordate astfel: 52,25% – utilizator experimentat, 25,53% – utilizator avansat, 7,81% – utilizator mediu; a fost eliminat un candidat.

La proba de evaluare a competențelor de comunicare într-o limbă străină, situația statistică a calificativelor obținute pentru înțelegerea textului audiat arată astfel: 11,8% – calificativ B2, 25,4% – calificativ B1, 45,1% – calificativ A2, 15,9% – calificativ A1. Pentru înțelegerea textului citit: 4,5% – calificativ B2, 22,1% – calificativ B1, 51,2% – calificativ A2, 16% – calificativ A1. Pentru producerea de mesaje scrise: 4,5% – calificativ B2, 7,9% – calificativ B1, 15,2% – calificativ A2, 19,4% – calificativ A1. Pentru producere de mesaje orale: 13,5% – calificativ B2, 15,5% – calificativ B1, 24,8% – calificativ A2, 40,2% – calificativ A1. Pentru interacțiune orală: 14% – calificativ B2, 15,8% – calificativ B1, 37,4% – calificativ A1. La proba de competențe digitale au fost acordate certificatele: 3,7% – experimentat, 13,3% – avansat, 41,4% – mediu, 38,7% – începător.

Și în actuala sesiune au fost depistate ilegalități din partea unor candidați, soldate cu eliminări, urmate de anchete. Pentru sesiunea din vara viitoare, a fost reținută ideea supravegherii și audio a sălilor de examen, cu sublinierea ministrului Remus Pricopie că și aceasta, și orice altă măsură necesită o evaluare prealabilă din punct de vedere al posibilităților de aplicare eficientă. Cert este că nu vor surveni modificări în conținutul probelor de examen, ci vor fi doar intervenții asupra procedurilor.

Noutăți pentru curriculumul la decizia școlii
Din noul an școlar, vor apărea noi discipline pentru curriculumul la decizia școlii de nivel preuniversitar. O astfel de disciplină este Educație pentru societate, care, după cum anunță Ministerul Educației Naționale, va fi studiată la clasa pregătitoare, la clasa I și la clasa a II-a. O altă disciplină, cu același statut, este Filosofie pentru copii, prevăzută la clasa a III-a și/sau la clasa a IV-a. Tot la clasele a III-a și/sau a IV-a se va putea învăța Educație financiară. Ministerul Educației Naționale precizează că „din anul școlar 2013-2014, programele școlare pentru cele trei discipline, aprobate de ministrul Educației Naționale, pot fi utilizate ca ofertă centrală de curriculum la decizia școlii”. De asemenea, ministerul aduce unele lămuriri care accentuează caracterul educativ și utilitatea acestor discipline. Astfel, „disciplina Educație pentru societate poate fi studiată succesiv, într-un singur an școlar sau pe parcursul a doi-trei ani. Elevii vor învăța elemente de conduită moral-civică și modul în care se aplică acestea în contexte reale de viață. La disciplina Filosofie pentru copii, elevii vor învăța etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susțină un punct de vedere, dar și cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt. Programa pentru Educație financiară răspunde unei inițiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE și își propune educarea consumatorului și dezvoltarea receptivității elevilor pentru domeniul financiar. Programa pentru Educație financiară a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educație al Băncii Naționale a României, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unități școlare încă din anul 2010-2011.

Reglementarea costurilor pentru transportul elevilor
Printr-un demers comun, care angrenează Ministerul Educației Naționale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor, este în lucru un sistem echitabil de plată a transportului elevilor navetiști. Este vizată plafonarea sumelor decontate pentru abonamente. După cum a anunțat ministrul Remus Pricopie, în urma unui studiu detaliat s-au constatat diferențe inclusiv foarte mari între tarifele percepute de diferite firme pentru același număr de kilometri. Ministerul Educației Naționale a prezentat câteva exemple, înregistrate la nivelul anului trecut: „Pentru distanța de 10 kilometri, prețul unui abonament a variat între 25 de lei și 326 de lei; pentru distanța de 15 kilometri, prețul unui abonament a pornit de la 32 de lei și a ajuns la 406 lei; variația de preț pe distanța de 20 kilometri a fost cuprinsă între 36 de lei și 400 de lei”. De asemenea, tot la nivelul anului trecut, s-a semnalat că „există firme în țară care au practicat un tarif de 491 de lei pe lună pentru 50 de kilometri, în timp ce alte companii au perceput doar 42 de lei pentru același număr de kilometri”.

Ministerul Educației Naționale a anunțat că, în anul școlar 2012-2013, „a decontat la nivel național peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ținut niciodată cont de diferențele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din țară. Cele mai multe dintre abonamentele decontate anul trecut (11.636) au fost pe distanța de 10 kilometri, 15 km (11.205) și 20 km (8.562). 904 elevi au făcut naveta pe distanțe de 3 kilometri, iar tarifele minime percepute de firmele de transport au fost de 15 lei pe lună, în timp ce tarifele maxime au ajuns și la 166 de lei lunar”. Ministerul Educației Naționale apreciază aceste variații drept elemente de presiune asupra bugetului, care „au generat situația regretabilă a întârzierii decontării navetei școlare”. Pentru 2012, decontul se ridică la circa 140.000.000 de lei, după ce, în urmă cu doi-trei ani, suma decontată a fost de 40.000.000 de lei. Ca urmare, „pentru a evita pe viitor astfel de cazuri, Ministerul Educației Naționale și Guvernul în ansamblul său doresc să vină în sprijinul elevilor și să reglementeze mai echitabil sistemul de decontare a navetei”. În acest sens, vor fi întreprinse analize, inclusiv prin apel la Consiliul Concurenței, pentru a se vedea dacă majorările și diferențele de tarife sunt justificate. În același timp, este luată în calcul, cu investiții corespunzătoare, asigurarea transportului, pe unele trasee, cu microbuze școlare. Guvernul a alocat în ultima vreme 76.000.000 de lei pentru achiziționarea de microbuze școlare destinate transportului elevilor din localitățile izolate din mediul rural.

 F. IONESCU