Excursii şi regulamente

Ordinul privind aprobarea Condiţiilor de organizare a taberelor, excursiilor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber în sistemul de învăţământ preuniversitar nu este o noutate. Documentul a fost emis în 3 februarie şi a fost publicat în Monitorul Oficial.
Vacanţa de Paşti şi săptămâna „Şcoala altfel” au readus subiectul în actualitate. Faţă de anii precedenţi, numărul excursiilor organizate a fost semnificativ mai mic. Termenele destul de lungi şi formalităţile necesare pentru obţinerea tuturor avizelor i-au descurajat în mare măsură pe cei interesaţi de astfel de activităţi.
Existau suficiente reglementări, dar actualizarea lor s-a dovedit necesară.
Mai multe evenimente nefericite au pus MEN în situaţii dificile. Accidente petrecute în timpul unor excursii sau în tabere au fost contabilizate în sarcina sistemului naţional de educaţie. Deviza „Şcoala este vinovată de orice!” a pătruns adânc în opinia publică (în zilele noastre).
Aşa că, fără un suport financiar adecvat, ministerul face ce poate. Stabileşte norme încercând să protejeze cadrele didactice şi să responsabilizeze elevii şi părinţii. Cât se poate. E adevărat că s-a schimbat într-o măsură semnificativă încărcătura birocratică, dar a fost sporită implicarea părinţilor şi a agenţilor economici.
Cine s-a ars cu ciorbă suflă şi în iaurt. Ştim asta! Dar cine s-a ars cu iaurt… ce mai poate să facă? Să fie atent. Să măsoare de două ori înainte de a tăia o dată.
OMEN 3060/03.02.2014 este o încercare de acest gen. Cadrele didactice care însoţesc elevii se obligă să asigure securitatea acestora. Este necesară prezenţa unui cadru didactic la cel mult 10 participanţi. Acestea sunt reguli deja cunoscute. Între atribuţiile organizatorilor a fost inclusă obligaţia de a verifica dacă grupul nu depăşeşte capacitatea de cazare a unităţii vizate. De asemenea, este necesară prezenţa unei persoane specializate în acordarea primului ajutor. Greu de făcut, dar nu imposibil!
Prima condiţie se poate realiza în baza declaraţiilor admi­nistra­torului unităţii de cazare şi a documentele puse la dispoziţie de acesta. Nici şcolile, nici inspectoratele şcolare nu au personal specializat pentru a verifica veridicitatea acestora.
A doua condiţie lasă destul de mult loc interpretărilor. Cât de specializată trebuie să fie persoana pregătită pentru a acorda primul ajutor nu se ştie.
În rest, lucrurile au perfectă justificare. Dosarul excursiei va conţine programul şi itinerariul. Va conţine şi adeverinţele medicale eliberate de medicul de familie sau medicul şcolar, din care să rezulte dacă elevul este sănătos şi apt să participe la activităţile propuse.
Se întâmplă însă ca dosarul să fie întocmit cu o lună înainte de desfăşurarea activităţii, interval în care pot surveni o mulţime de modificări. Se mai întâmplă (acolo unde nu există medic şcolar) să fie necesară plata unei taxe la medicul de familie pentru eliberarea oricărei adeverinţe.
Elemente importante sunt introduse în acordul părintelui/ tutorelui legal. Formularul standardizat conţine şi exprimările: sunt de acord şi înţeleg că sunt responsabil pentru faptele copilului meu şi înţeleg că deţinerea şi consumul de tutun, băuturi alcoolice şi droguri sunt interzise. Părinţii mai declară că elevii care încalcă regulile pot fi supuşi unor anchete şi pot fi excluşi din lista participanţilor la astfel de manifestări. De asemenea, se obligă să suporte cheltuielile legate de trimiterea acasă a copilului care a încălcat grav regulamentul. Frumos. Corect. Absolut normal, chiar dacă unii părinţi sunt revoltaţi de stricteţea excesivă a regulamentelor şcolare care nu le permit odraslelor să fumeze. Ei constată că maturitatea se atinge mai repede. Generaţiile sunt mai emancipate. Acasă fumează împreună cu părinţii. Dacă suportul financiar le permite… tinerii trebuie să se mai şi distreze.
De semnat trebuie să semneze. Ce se va întâmpla mai departe… Gravitatea faptelor este decisă de cine? În baza a ce? Decizia de trimitere acasă a unui elev participant la excursie va fi desfiinţată de un avocat mediocru încă de la prima înfăţişare în faţa oricărei instanţe. Presupunând totuşi că organizatorii vor avea câştig de cauză, cum vor fi recuperate cheltuielile suplimentare de transport. Şi până la recuperare cine le va acoperi? Din ce bani?
Practica va evidenţia şi astfel de cazuri, subiect de meditaţie pentru cei care elaborează regulamente.
De remarcat totuşi că direcţia este bună. Şi sensul. Evident. De asemenea, constatăm cu uşurinţă că şcolile sunt mereu în calea controalelor (PSI, SSM. DSP etc.). Directorii răspund pentru orice, chiar dacă nu au practic pârghii pentru a influenţa lucrurile.
În acelaşi timp, în România zilelor noastre mor oameni în urma unor incendii produse în cluburi care au funcţionat ani de zile fără să respecte nicio lege.
Sensibilitatea opiniei publice pare să fi devenit extrem de selectivă.
Ioan ARDELEANU