Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Factorii care conduc la apariția și menținerea crizei educaționale

Factorii care conduc la apariția și menținerea crizei educaționale

Nenumărate sunt cazurile în care profesorii se confruntă cu unele situații care afectează buna desfășurare a procesului instructiv-educativ.

Soluționarea acestor situații de criză presupune un mare efort din partea cadrului didactic, anumite strategii ferme de intervenție, un consum enorm de energie nervoasă, în concluzie, un mare stres.

Sursele favorizante menținerii și dezvoltării acestei crize educaționale sunt:

  1. a)   mediul familial;
  2. b)  mediul social;
  3. c)   elevul – purtătorul tuturor frustrărilor și refulărilor dramei sale personale interioare;
  4. d)  educatorul – modelul care se oferă elevului.
  5. a)   Mediul familial poate avea o influență pozitivă sau negativă asupra dezvoltării personalității copilului. Orice copil se construiește, se formează ca personalitate, ca om, după modelul oferit de imaginea celuilalt. Orice sistem de educație, ca act de formare a individului, începe cu imitația și se încheie cu identificarea unui model, așa cum spune proverbul latinesc: Qualis pater, talis filius.

Persoanele cărora le revine sarcina formării copilului sunt în primul rând părinții. Tatăl este simbolul autorității care reglează relațiile în familie, asigură securitatea și încrederea familiei. El devine centrul de greutate al familiei și modelul principal de referință, însă se disting câteva tipuri de tată:

– agresivi

– violenți

– autoritari

– intoleranți

În asemenea situații, copilul împrumută din comportamentul tatălui, devenind și el agresiv, violent și autoritar. Alții sunt prietenoși, mai calzi, anxioși, depresivi, închiși în ei, mai tăcuți. Devenit adult, copilul va imită, la rândul său, modelul tatălui pe care l-a avut.

Mama reprezintă sursa întregii sale dezvoltări mentale, emoțional-afective. Pentru copil, mama reprezintă primul contact cu semenii.

Tatăl și mama influențează copilul nu numai prin comportamentul lor individual, ci și prin natura relațiilor lor conjugale. Ce poate observa copilul privind relațiile dintre părinți:

– percepe relațiile conflictuale;

– tulburările din cuplu vor genera tulburări ale copilului.

S-a constatat că ¾ din copiii cu tulburări caracteriale și de somportament au părinții despărțiți. De asemenea, s-a mai constatat la acești copii existența unor relații familiale marcate de violență și agresivitate ale părinților.

– armonia din cuplu influențează în mod pozitiv comportamentul copilului;

– lipsa de comunicare a părinților cu copilul.

De multe ori, părinții nu-și fac timp pentru a comunica și a-și asculta copilul cu problemele sale: școlare sau personale. Astfel, copilul se simte neglijat. Este foarte important ca într-o familie să se organizeze la sfârșit de săptămână un CONSILIU DE FAMILIE, unde se întâlnesc toți membrii de familie și discută toate problemele din săptămâna trecută (împliniri și neîmpliniri).

– abandonul temporar al copilului (părinți plecați în străinătate)

În asemenea situații, unii părinți lasă copiii în grija bunicilor sau rudelor. Aceștia sunt lipsiți de autoritate și n-au pârghiile necesare pentru a-și controla nepoții. Aceștia își fac un program de lucru care nu poate fi controlat de bunici, și de aici abandonul școlar, eșecul școlar, dar și comportamente indezirabile.

  1. b) Mediul social-poate influența pozitiv sau negativ comportamentul unui copil.

O puternică influență asupra copilului o are grupul de prieteni. El nu are încă capacitatea de a-și alege prietenii pentru că nu are criteriile necesare de selecție. Copiii nu mai au modele de urmat. De regulă, cei cu probleme comportamentale se asociază tot cu asemenea copii cărora le place violența fizică și verbală. Uneori cad în această capcană și copii cu situație foarte bună la învățătură, care provin din familii bine organizate unde părinții constituie adevărate modele demne de urmat.

  1. c)   Elevul – subiect și obiect al educației, purtătorul tuturor frustrărilor și refulărilor dramei sale personale interioare.

Formarea copilului depinde și de anumiți factori care țin chiar de persoana sa, și anume:

– anumite boli organice;

– deficiențe fizice și senzoriale;

– deficiențe mentale;

– lipsa motivației pentru învățare;

– dezinteres pentru școală; Copilul nu are deprinderi de muncă intelectuală formate, dispune de o slabă dezvoltare a operațiilor logic-abstracte ale gândirii, dar și o lipsă de motivație.

Adolescența și preadolescența constituie o perioadă de transformări profunde pe plan fizic, psihic și social. Schimbările fizice încep la pubertate și sunt foarte brutale chiar și cele comportamentale care duc la violențe fizice și verbale. În această perioadă, dialogul părinți-copii, profesori- elevi este foarte necesar, chiar și intervenția psihologului școlar.

Este de reținut că violența în școală pleacă, în primul rând, de la un deficit de comunicare. A lupta împotriva violențelor în școală înseamnă a ameliora calitatea relațiilor și a comunicării între toate persoanele implicate în actul educațional.

  1. d) Educatorul – modelul care se oferă elevului.

Școala este locul unde se instruiesc, învață, dar și locul unde se stabilesc relații, se promovează valori, modele, se creează condiții pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă și morală a copilului. Clasa școlară constituie un grup ai cărui membri depind unii de alții, fiind supuși unor reguli, unei mișcări de influențare reciprocă, locul unde profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului și elimină comportamentul inadecvat, dezvoltă relații personale bune și un climat socio-emoțional pozitiv în clasă.

Comportamentele violente ale elevului își pot avea originea și într-un management defectuos al clasei. Relația de autoritate influențează și tipul de comunicare, astfel că uneori profesorul poate influența negativ relația cu elevul deoarece va căuta să-l mențină într-o situație de dependență, de subordonare necondiționată. Astfel, opiniile elevilor într-o asemenea situație nu sunt luate în seamă sau foarte puțin, iar comunicarea între elevi este destul de restrânsă.

Unii profesori adoptă o atitudine de ignorare a elevilor, corelată cu tendința de evaluare a lor în termeni negativi. Sunt elevi care suferă din cauza acestor judecăți negative ale profesorilor. Acest dispreț, odată interiorizat de elev, poate avea consecințe în plan comportamental:

– lipsa de comunicare;

– pasivitate la lecție;

– perturbarea lecțiilor;

– dezvoltarea unor atitudini ostile.

Din lipsă de tact pedagogic sau a inteligenței emoționale, unii profesori operează diferențieri între elevi în funcție de performanța atinsă, care defavorizează elevii cu realizări modeste:

– acordă mai puțin timp celor cu realizări modeste;

– au mai puțină răbdare cu acești elevi;

– ignoră elevii cu realizări modeste;

– le acordă mai puțin interes;

– îi discriminează.

Este necesar să se organizeze cursuri de formare a profesorilor pentru a face față lucrului cu elevii dificili, având următoarele obiective:

– observarea atentă a comportamentului elevilor pentru a înțelege cauzele actelor de violență;

– ameliorarea comunicării cu elevii care manifestă comportamente violente;

– detensionarea conflictelor;

– dezvoltarea parteneriatului școa­lă-familie;

– colaborarea cu specialiștii în cadrul lucrului în rețea.