Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Evenimente » Fără ziduri în Patria Limbii Române

Fără ziduri în Patria Limbii Române

Fara ziduri in patria limbii romaneŞtiind că, în ţară, omagierea Limbii Române este o realitate pe care o consumăm, cu sau fără sos picant, în fiecare zi, am găsit potrivit să poposesc, la sfârșit de august 2013, în spaţiul nord-bucovinean, pentru a mistui, alături de fraţii de același neam, miracolul simţirii cuvântului valah.

Conectaţi la trăirea românească a limbii materne – materializată și în ţară prin legiferarea zilei de 31 august ca Ziua Limbii Române –, semenii din Bucovina de Nord, asemenea celor din Republica Moldova, au realizat la final de vară Conferinţa „Limba Română – azi”, în cadrul căreia – după cum (iniţial) am fost informat prin Euromedia Bucovina de către neobositul artist fotograf Nicolae Hauca – s-a elaborat „proiectul de rezoluţie pentru «Limba noastră cea română», eveniment organizat pe 8 septembrie 2013 de către Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, din Cernăuţi, aflat la a XXIV-a ediţie.

Deși popularizată în mass-media întregului spaţiu cultural românesc, conferinţa a adunat doar câteva zeci de persoane. Unul dintre motivele slabei amprentări umane a fost determinat de faptul că, la ora când fusese anunţată manifestarea, printr-o bătătorită ironie a destinului, era petrecut pe ultimul drum Ilie Ioneţ, unul dintre liderii românilor din Nordul Bucovinei. Totuși, sub semnul unor „respirări” – ca un „preludiu” la „Limba noastră cea română” – iniţiate și coordonate de scriitoarea Doina Cernica, disertaţiile și prelegerile întru rostire românească au dobândit consis­tentă concreteţe prin oameni adânc ancoraţi în viaţa culturală a Buco­vinei.

Astfel, de la Mănăstirea Voroneţ, Monahia Elena Simionovici, în disertaţia „Fascinaţia cuvântului rostit în limba maternă”, ne-a introdus senin în universul logosului care alină sau agresează, care construiește ori surpă, cuvinte care rănesc mai profund decât lama de oţel a cuţitului sau cuvinte-balsam pentru suflet și trup; cu eleganţa sobră a omului care își coboară spre lumea laică învăţăturile etern călăuzitoare, reprezen­tanta obștii Mănăstirii Voroneţ, cunoscătoare a multor limbi stră­ine, ne-a dezvăluit că, mai ales pentru occidentalul aflat în pele­rinaj, nu e mai mare stupe­facţie decât să-l întâmpini și să-i tălmă­cești în limba lui realitatea pe care aici, la noi, o consumă. (Să fie, așadar, și un îndemn discret întru studierea meti­culoasă a limbilor străine, ca o garanţie a schimbării percepţiei Europei Apusene despre locuitorii străvechii Dacii?! Nu știu, poate că, în ceea ce ne privește, dacă școlii românești i s-ar retroceda dem­ni­tatea pângărită de diverși decidenţi – traseiștii de carton ai ultimelor decenii! –, sugestia ar prinde ceva contur…)

La rândul său, o altă reprezentantă a obștii vechii mănăstiri, Monahia Doctor Gabriela Platon, în prelegerea „Sfinţii Părinţi și Înţelepţii antici în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ”, uzând cu naturaleţe de mijloa­cele tehnicii moderne ale momentului, ne-a intro­dus – accentuând revelarea tainelor picturii exterioare a Voroneţului – în întreaga salbă de mănăstiri care, încă din Epoca Medie­vală, aureolează în temeiurile sacralităţii ţara pădurilor de fag.

Inclus în programul conferinţei, discursul istoricului literar Ştefan Hostiuc a constituit o veritabilă recenzie a două volume de proză – „Societatea pentru Cultură Română în Bucovina (1862-2012) la 150 de ani” – ale scriito­rului Mircea Irimescu, din Ră­dăuţi, judeţul Suceava; la rândul său, Mircea Irimescu a ţinut să reliefeze efervescenţa culturală a Bucovinei ultimului secol și jumătate, stăruind pe ideea că limba română a fost coloana vertebrală a identităţii în această provincie, cu precădere în cea de nord.

Rând pe rând, jurnaliști redutabili precum Nicolae Şapcă sau Vasile Bâcu, președintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, dar și cadre didactice cer­nău­ţene au revelat pro­blematica fiinţării și consolidării limbii române în Nordul Bucovinei, insistând pe necesitatea păs­trării școlilor româ­nești din Ucraina. Vorbitorii au recunos­cut că, în condiţiile existenţei unui per­sonal didactic insu­ficient instruit în limba română, coro­borat cu perspectivele limitate de pe piaţa muncii pentru cunos­cătorii acesteia, limba lui Eminescu nu mai e suficient de atractivă pentru o parte a noii generaţii. De aceea ar fi nevoie, pe de-o parte, de identifi­carea în fiecare comunitate a unor personalităţi care, cu argumente veri­dice, să convingă populaţia româ­nească de însemnă­tatea studierii limbii materne în școlile de profil. Dar, pe de altă parte, după opinia tuturor, teama cu privire la folosirea limbii române în școală ar trebui depășită, mai ales în contextul progresului atestat de Ucraina în crearea condiţiilor de semnare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană; alături de aceasta, ar trebui eliminată comoditatea unor cadre didactice din școlile românești care, „după ce au scris trei, patru ani în limba ucraineană, le e lene să traducă în limba română materia predată”, după cum remarca jurnalistul Nicolae Şapcă.

În opinia aceluiași jurnalist, realizarea unui dicţionar româno-ucrai­nean sau ucraineano-român, corespunzător necesităţilor momentului, care să evi­denţieze evoluţia limbii române de mai bine de jumătate de veac – ultimul dicţionar de acest tip s-a editat în 1962, fiind tradus relativ recent, fără modificări – ar fi un pas important în consolidarea graiului străbun în Nordul Bucovinei. Mergând mai departe, jurnalistul cernăuţean, redactor-șef al cotidianului „Monitorul de Hliboca”, considera că o limbă română cu un caracter unitar se poate cristaliza în spaţiul românilor din lăuntrul și din afara României doar folosind vectorii colaborării inter­statale din vârful piramidelor socio-politice, astfel încât la nivelul școlii românești din București, Chișinău, Cernăuţi, Odesa și Slatina (Transcarpatia) să funcţioneze aceeași programă școlară de limba română, care să genereze manuale comune în „limba vechilor cazanii”. Cu obiectivitate însă a nuanţat subiectul, luând în calcul și reciproca, pentru comunităţile ucrainene din spaţiul carpato-danubian.

Şi pentru că, furat de amănuntele zilei, m-am transformat ușor într-un arhivar cu reguli proprii – bântuit de rezonanţe stranii, similare celor din „Toate numele” lui Saramago – cred că merită apreciat efortul participării active și inspirate a Denisei Gabor, viceconsulul României la Cernăuţi, și, nu în ultimul rând, mesajul echilibrat al omului de spirit Vasile Bâcu, amfitrionul conferinţei desfășurate la sediul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, din Cernăuţi.

Ar mai fi ceva de spus?… Pe 8 septembrie 2013, în aula Teatrului Academic „Olga Kobylianska”, din Cernăuţi, cu sprijinul Institutului Cultural Român, alături de personalităţi culturale și politice de rang înalt, Tudor Gheorghe a dezlegat, în felul său unic, „Taina cuvintelor”.

 

Prof. Gruia COJOCARU