Socialize

Facebook
Home » Noutati » Femeia din Educaţie. „Dăscăliţa” lui Goga în aşteptarea unui statut European

Femeia din Educaţie. „Dăscăliţa” lui Goga în aşteptarea unui statut European

InvatatoareaÎn 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite proclama printr-o rezoluţie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor. Era finalul unui drum lung, care debuta în 1908, la New York, unde 15.000 de femei au mărşăluit cerând salarii mai bune, dreptul de vot şi un program de lucru mai scurt. Doi ani mai târziu, în 1910, se hotăra ca Ziua Femeii să fie sărbătorită la aceeaşi dată, pe 24 februarie, peste tot în lume, ziua de 8 Martie fiind aleasă abia în 1913. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii a constituit-o proclamarea, în anul 1975, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, a Anului Internaţional al Femeii şi declararea perioadei 1976-1985 ca Deceniul ONU pentru condiţia femeii. Toate aceste informaţii pot fi uşor găsite de oricine pe internet. Ele rezumă în câteva fraze istoria unei lupte de un secol pentru emanciparea femeilor.

În această zi din an ar trebui să vorbim despre emancipare şi demnitate. Dimpotrivă, din perspectiva doamnelor din învăţământul românesc, vorbim despre nenumărate existenţe marcate de lipsuri, frustrări materiale, pe scurt, de o permanentă grijă a zilei de mâine. Din acest punct de vedere, femeia din sistemul educaţional românesc nu prea are ce sărbători la început de martie, chiar dacă aportul ei la dezvoltarea şi educaţia cetăţeanului de mâine este fundamental, iar din punct de vedere numeric este reprezentativă pentru învăţământul preuniversitar, în ţara noastră ponderea femeilor la acest nivel de studiu fiind de 70-75%.

Această situaţie nu este valabilă numai în ţara noastră, ci, conform studiului „Diferenţele de gen şi efectele lor asupra rezultatelor şcolare”, realizat de Comisa pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret din Parlamentul Europei, şi în toate statele membre ale UE (excepţie face numai Turcia, unde modelul instituţiei paterne este mult prea puternic la nivelul sistemului educaţional primar din această ţară pentru a fi înlăturat).

Dacă însă, în ceea ce priveşte salarizarea personalului didactic, România ocupă ultimul loc la nivelul Uniunii Europene, iar condiţia materială a femeii din educaţia românească se află, evident, pe un loc codaş în topul nivelului de trai al cadrelor didactice din UE, să ne gândim cu ce entuziasm sărbătoreşte 8 Martie educatoarea, învăţătoarea, profesoara din ţara noastră şi care este entuziasmul cu care marchează această dată din an colega ei din Germania, Luxemburg, Finlanda sau Norvegia. Indivizii care s-au perindat prin diversele guverne de dreapta şi de stânga în ultimele două decenii i-au oferit o jalnică retribuţie, menită să o condamne la o existenţă mai mult decât modestă – dacă nu are norocul să aibă un soţ care să lucreze într-un domeniu mai avantajat financiar, însoţită uneori de insulte şi umilinţe („profesorul munceşte 14 ore pe săptămână, în vreme ce eu muncesc acelaşi număr de ore pe zi”, „şcoala scoate tâmpiţi” etc.) ori de acuzaţii de fraudă atunci când a îndrăznit să primească un cadou din partea clasei, aşa cum şi noi, când am fost mici, am fost fericiţi să facem un cadou `nvăţătoarei sau profesoarei.

Femeia dascăl, soţie, mamă, manager de şcoală… Îi oferă societatea de azi şi clasa politică condiţiile pentru această misiune de o rară superbitate? Evident că nu. Femeia din educaţia românească, în buzunarul căreia intră o dată sau de două ori pe lună acel salariu umilitor, se vede obligată să facă faţă multor cheltuieli, în faţa cărora cu greu îşi mai găseşte loc posibilitatea de a-şi achiziţiona o lucrare în domeniul pe care îl predă. Asta este posibil în acele state UE din topul amintit mai sus, nu aici, unde profesorul din preuniversitar scoate de multe ori bani din propriul buzunar pentru burete şi cretă, pentru materialele didactice de la clasă, pentru reparaţiile şcolii, apoi pleacă de la şcoală, plăteşte întreţinerea, lumina, telefonul fix, mobil (să nu vă scandalizeze, suntem totuşi membri UE…), rata la bancă…

Şi în sistemul educaţional urban e încă bine. La ţară însă, acolo unde în multe zone problemele sunt atât de mari, încât au condus la închiderea de şcoli, femeia din educaţie se confruntă cu şi mai multe necazuri, iar problema navetei, mai ales pentru tinerele intrate în sistem, este poate cea mai serioasă, deoarece în multe locuri din ţară, în regiunile rurale, nu există mijloace de navetă, iar dacă există şi funcţionează cât de cât bine, banii pentru decontarea cheltuielilor cu transportul sunt un permanent motiv de discuţie cu autorităţile locale. Sunt zone din ţară foarte sărace, unde este foarte greu, dacă eşti tânăr debutant în sistem, să-ţi încropeşti o familie. Cine ajunge la ţară în România este, de cele mai multe ori, condamnat la singurătate, frustrare şi o aşteptare lipsită de orizont. Se poate vorbi în aceste condiţii despre un statut european al femeii din învăţământul românesc? Este mai mult decât riscantă întrebarea, fiindcă toate datele din teren conduc la concluzia că, cu mici, dar foarte mici excepţii, femeia din învăţământul preuniversitar rămâne prizonieră în sfera „Dăscăliţei” lui Goga, a Domnului Trandafir, dascăli minunaţi de început de secol trecut, dar modele cu totul străine astăzi spaţiului european. După 25 de ani de reforme prost gândite, femeia din Educaţie încă se află în aşteptarea unui statut european.

Întotdeauna de 8 Martie, clasa politică sare din fotoliile comode pentru a le felicita pe femeile acestei ţări, deci şi pe învăţă­toare, profesoare, educatoare. Apoi se lasă tăcerea. Ei se reaşază pe scaune, iar ele se întorc la muncă, în aceleaşi condiţii şi pe aceleaşi salarii. Cel puţin anul trecut aşa s-au petrecut lucrurile.

Între timp, Educaţia a mai primit ceva la buget din Produsul Intern Brut, prea puţin însă pentru ca toate problemele care o macină să-şi găsească rezolvarea, iar de curând, Ministerul Educaţiei Naţionale a declanşat cruciada împotriva corupţiei din învăţământ. Anul 2013 s-a `ncheiat cu un răsunător scandal iar 2014 a debuat cu  interzicerea fondului clasei. Iar pentru ocolirea oricăror situaţii neplăcute, instituţiile de învăţământ preuniversitar au fost sfătuite să evite, pe cât se poate, sărbătorirea Zilei de 8 Martie, cum ar fi la Vaslui, unde reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au decis să interzică desfăşurarea unor serbări de 8 martie în cele 344 de grădiniţe din judeţ, pentru a se evita astfel oferirea de cadouri educatoarelor, aşa cum s-ar fi întâmplat în ceilalţi ani. Şi atunci, de 8 Martie, ce sărbătorim, pe cine şi cum? Noi am putea să dăruim o floare şi un cadou frumos „doamnei”, dar ea, doamna, femeia din Educaţie, cu siguranţă nu are ce sărbători şi nici nu mai vrea flori de la noi, de teamă să nu fie acuzată de fraudă şi dată afară din sistem. Şi totuşi, la mulţi ani, dragă „dăscăliţă”!

Marcela GHEORGHIU