Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Formele particulare de organizare a instruirii

Formele particulare de organizare a instruirii

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA

Formele de organizare a activităţii de instruire, în contextul procesului de învăţământ, sunt realizate la nivel general, particular şi concret.

La nivel general, formele de organizare a activităţii de instruire pot fi realizate în două modalităţi complementare, integrate / integrabile curricular: a) formală (organizată riguros, obligatorie în cadrul curriculumului formal); b) nonformală (organizată flexibil, opţională în cadrul curriculumului nonformal).

La nivel particular, formele de organizare a activităţii de ins­truire (formală şi nonformală) pot fi realizate în trei modalităţi, identificabile în funcţie de dinamica relaţiilor dintre profesor şi elev, condiţionată de numărul de elevi: a) instruirea frontală cu clasa de elevi (grupă medie, de 15-25 elevi); b) instruirea pe microgrupe (3-5; 5-7 elevi; perechi); c) instruirea individuală (cu un elev).

La nivel concret, formele de organizare a activităţii de instruire pot fi realizate în cadrul unui spaţiu pedagogic concret (clasa de elevi etc.) şi timp pedagogic concret (ora de 50 de minute etc.) – vezi lecţia etc. Din această perspectivă, orice formă concretă de organizare a instruirii poate fi analizată la nivel particular şi general. Ca exemplu clasic, putem evoca lecţia – forma concretă principală de organizare a instruirii – care, la nivel particular, este o activitate frontală, iar la nivel general este o activitate formală. Pe de altă parte, perfecţionarea lecţiei solicită îmbinarea resurselor pedagogice ale instruirii frontale, cu cele ale instruirii pe microgrupe şi individuale, îmbinare promovată curricular, în context deschis, în vederea realizării unui învăţământ diferenţiat / individualizat.

Formele particulare de organizare a instruirii sunt afirmate istoric în strânsă legătură cu stadiul de evoluţie al pedagogiei care a influenţat procesul de constituire a unui sistem de învăţământ,  instituţionalizat abia în epoca tranziţiei de societatea premodernă spre societatea modernă.

Perspectiva analizei istorice constituie un prim criteriu de clasificare a formelor de organizare a instruirii. Acest criteriu confirmă faptul că prima formă de organizare a instruirii – realizată o lungă perioadă de timp, pe parcursul mai multor secole – a constituit-o „învăţământul individual”. În cadrul său, educatorul aborda în mod separat fiecare elev, îndrumat şi controlat în mod dirijist, unilateral, să înveţe intensiv o cantitate mare de cunoştinţe şi deprinderi, neordonate pedagogic în condiţiile în care instruirea nu era organizată la nivel de sistem de învăţământ.

Saltul istoric înregistrat la nivelul formelor de organizare a instruirii este realizat în momentul în care pedagogia se afirmă ca domeniu specific de cunoaştere, definit şi analizat prin concepte proprii: educaţie, instruire, învăţare, principii didactice (care ordonează activitatea profesorului – de proiectare corectă a instruirii – şi e elevului, de învăţare eficientă), sistem de învăţământ (cu trei niveluri: primar, secundar, superior), proces de învăţământ, organizat frontal „pe clase şi lecţii” (Jan Amos Comenius (Didactica Magna, 1657).

Forma de organizare frontală a instruirii, „pe clase şi lecţii”, argumentată teoretic de Jan Amos Comenius – la nivel de model pedagogic care promovează „arta universală de a-i învăţa pe toţi totul” –, va fi confirmată în timp, în sistemele de învăţământ, iniţiate  în epoca premodernă, dezvoltate la nivel naţional (în epoca modernă) şi global (în epoca postmodernă), ca forma principală de realizare a instruirii în contextul deschis al procesului de învăţământ.

Pedagogia dezvoltată în secolul XX, în special în a doua jumătate a acestuia, va promova o a treia formă de organizare a instruirii – instruirea pe grupe. Este o formă de organizare care valorifică cercetările întreprinse în psihologia şi sociologia microgrupurilor. În condiţiile în care clasa constituie ea însăşi o grupă (de dimensiune medie, 15-25 elevi), cea mai nouă formă de organizare a instruirii afirmată istoric – „instruirea pe grupe” – poate fi redefinită printr-o nouă formulă care exprimă mai exact, realitatea pedagogică reflectată – instruirea pe microgrupe (3-5, 5-7 elevi; în perechi).

Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA