Socialize

Facebook
Home » Teorii si strategii » Paideia » Fundamentele curriculumului la nivel de „proiect educativ“

Fundamentele curriculumului la nivel de „proiect educativ“

Teoria generală a curriculumului este consacrată, în ultimele decenii, ca știință pedagogică fundamentală care are ca obiect de studiu specific proiectarea educației și a instruirii la toate nivelurile sistemului și ale procesului de învățământ. Are în vedere curriculumul ca proiect educativ/pedagogic (al sistemului de învățământ, al planului de învățământ, al programelor și al manualelor școlare, al lecției etc.), Un astfel de proiect curricular este centrat asupra finalităților educației (idealul educației, scopurile generale; obiectivele generale și specifice), construite la nivelul interdependenței dintre dimensiunea lor: 1) Psihologică (exprimată în termeni de competențe generale și specifice) – 2) Socială, exprimată în termeni de conținuturi de bază, validate de societate (ca produse superioare ale cunoașterii umane: arta, religia, filosofia, știința, tehnologia), traduse pedagogic la nivel de: a) discipline de învățământ, integrate în arii curriculare, distribuite în cadrul planului de învățământ; b) cunoștințe teoretice, aplicate și condiționale (susținute prin atitudini valorice) integrate (monodisciplinar, intradisciplinar, interdisciplinar etc.) în programele școlare anuale.

Teoria curriculumului fixează fundamentele curriculumului, abordat ca proiect educativ la două niveluri de referință: a) general, construit din mai multe perspective interdisciplinare; b) specific pedagogic, construit în raport de finalitățile educației (macrostructurale, ale sistemului de învățământ și microstructurale, ale procesului de învățământ), aflate la baza oricărui proiect educativ (al reformei curriculare a sistemului de învățământ, al planului de învățământ, al programelor școlare, al manualelor școlare, al auxiliarelor curriculare, al lecției etc. concepută curricular).

Fundamentele generale ale curriculumului (ca proiect pedagogic) sunt filologice (etimologice), istorice, filosofice, sociologice, psihologice, politice. Aceste fundamente pot explica  „aventura epistemologică a unui concept exotic“ care întreține încă, în teoria și practica proiectării educației „o cacofonie a vocilor“ (W.E. Pinar, 2001) (vezi Ion Negreț-Dobridor, Teoria generală a curriculumului educațional, Polirom, Iași, 2008, p. 16). 

Fundamentele filologice ale curriculumului presupun „clarificări etimologice“. Termenul latin de curriculum are un dublu sens: a) denotativcursă de un anumit tip  (de cai, de care de luptă, nu pe „un drum drept, ci în alergare rotundă“) promovate în Roma Antică, în „Circus Maximux“; metafora curriculum vitae, preluată din „credința grecească antică referitoare la educația de-a lungul întregii vieți, ca lege inflexibilă a destinului uman“; b) conotativ – care „sugerează ideile de circularitate, ordine, coerență, rigoare, regularitate inflexibilă“, valorificabile diacronic în teoria contemporană a curriculumului (Ibidem, pp. 17-23).

Fundamentele istorice ale curriculumului fixează momentele de evoluție ale semnificației termenului: a) curriculum tradițional, premodern, secolele XVI-XIX: curs oficial, program de studii oficiale, conținut al învățământului (plan, programe manuale etc.); b) curriculum modern,  sfârșitul secolului XIX-secolul XX: valorifică modelele de proiectare propuse de J. Dewey (The child and the curriculum, 1902) centrat pe corelarea conținutului științific al programei cu experiența elevului; Fr. Bobitt (The curriculum, 1918, How to make a curriculum, 1928) centrat asupra obiectivelor, definite în termeni psihologici, raportate la toate formele de educație (formală, și nonformală, dar și informală); c) curriculum postmodern, a doua jumătate a secolului XX până în prezent: modelul de proiectare curriculară rațională, inițiat de R.W. Tyler (scopuri și obiective definite psihologic și social – conținuturi raportate la experiența de învățare a elevilor – organizare metodologică –
evaluare, conform obiectivelor) și de L. D’Hainaut (raportarea curricu­lumului la educația permanentă și la autoeducație, care implică integrarea în structura proiectului curricular a tuturor conținuturilor și a formelor generale ale educației).

Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA