Gânduri libere despre un liceu centenary

Liceul Teoretic Cuza Vodă, din Huși, împlinește anul acesta 100 de ani. Este un eveniment fericit, judecat atât în sine, cât și prin conjuncția necesară cu o sărbătoare sacră a românilor – Centenarul Marii Uniri. Instituția ar putea fi chemată, cu legitimitate, în Asociația Colegiilor Centenare (ACC), alături de o salbă strălucită de licee care au marcat istoria învățământului românesc prin palmares cultural, prin numărul mare de personalități ce au înnobilat artele, științele, educația. Paul Popescu-Neveanu, născut în aceste locuri, numea unitatea respectivă, cu o hiperbolă admirativă, „Academia de la Huși“.
Urbea moldavă, intrată în folclor prin podgoriile ei, întinse pe dealurile molcome din împrejurimi, și supusă uneori unui tir de ironii mușcătoare, a dat țării oameni importanți, pe care „Istoria Hușilor“ (Editura Porto-Franco, Galați, 1995), studiu monografic apărut sub coordonarea prof. dr. Theodor Codreanu, îi înregistrează cu scrupulozitate. Unii s-au născut aici, alții sunt legați prin strămoși și obârșie de ținuturile hușene, alții sunt revendicați afectiv fiindcă au avut atingere cu acest topos magic, dătător de optimism.
Dincolo de controversele istorico-genealogice, inerente pentru un trecut frământat ca al nostru, rămân în efigie o serie de nume de referință, pe care memoria le reține drept emblematice, pilduitoare ori, pur și simplu, semnificative pentru un timp trecut: domnitorul Petru Rareș, domnitorul Constantin Cantemir și fiii săi iluștri, Dimitrie Cantemir și Antioh Cantemir, poetul și traducătorul Alecu Beldiman, domnitorul Unirii, Al.I. Cuza, revendicat de unii cercetători drept fiu al orașului, marele cărturar și om politic Mihail Kogălniceanu (părinții săi erau boieri din Râpi, de lângă Huși), polivalentul Mihai Ralea („Conu Mișu“, numit familiar-afectuos de către hușenii de altădată), sociolog, psiholog, filosof, estetician, eseist și om politic, acad. Petre Constantinescu-Iași, istoricul Gheorghe Ghibănescu, profesorul  de germană la liceul hușean, Ion Zelea-Codreanu (poreclit în epocă „Moș Zagreb“), fiul căpeteniei legionare Corneliu Zelea-Codreanu, regizorul de notorie­tate mondială Liviu Ciulei (părinții plecați din satul Rusca, din marginea Hușilor), marele actor Alexandru Giugaru, pictorul Ștefan Dimitrescu, celebra soprană Viorica Cortez, arhimandritul Mina Dobzeu, cel care în închisoare l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, scriitorul Anton Holban, medicul și naturalistul Anastasie Fătu, chimistul Constantin Macarovici, profesorul Valeriu C. Neștian, poetul Ion Minulescu (stabilit cu familia la Huși, în Primul Război Mondial), Cezar Ivănescu (copilărie luminoasă la Curteni și la Huși), Cristian Marcu, grafician, cineast și caricaturist, poeta Valentina Teclici, prof. dr. ing. Avram D. Tudosie, oenolog, și mulți alții.
Nu putem separa destinul liceului de acela al orașului, deși al doilea este mult mai vechi pe scara timpului. Mai toate instituțiile școlare longevive au cunoscut tribulații, mutări, dislocări, renovări, reconstrucții, până a ajunge la forma consacrată. Nici liceul hușean n-a făcut excepție. Ceea ce contează cu adevărat sunt oamenii care au însuflețit edificiile și le-au dat un sens peste timp. Memoria documentelor păstrează numele foștilor directori, ale personalului didactic, ale foștilor absolvenți, precum și ale personalităților ce s-au distins în sferele lor de competență. A le înșira pe toate ar fi superfluu, a le prezenta selectiv ar fi nedrept și inevitabil discriminatoriu. Liceul centenar trăiește într-un chip simbolic prin toți cei care i-au trecut pragul și au lăsat aici o urmă, fie efemeră, fie durabilă. Timpul este democratic și întotdeauna drept, așezând pe fiecare la locul meritat.
Am vizitat de multe ori liceul hușean și am cunoscut mai bine câteva figuri de dascăli. A fost o bucurie și deopotrivă un privilegiu. Am în minte acum un spirit solar, un intelectual polivalent, pe Ion Alex. Angheluș, profesor de limba și literatura română, poet, critic și istoric literar, eseist și publicist, animat de patima cunoașterii, causeur vivace, amfitrion catifelat și îndatoritor, a cărui operă – deschisă asemenea unui evantai – a rămas la jumătatea drumului. La 49 de ani, la o vârstă tragică, profesorul se stingea, amânând pentru veșnicie toate proiectele. Au rămas câteva cărți, trei copii și amintirea indestructibilă. O stradă din Huși îi poartă numele.
Ștafeta literară a fost preluată de prietenul său mai tânăr, prof. dr. Theodor Codreanu, eminescolog reputat, exeget sagace al scriitorilor clasici și moderni, liant trainic între cultura română și cultura fraților din Republica Moldova. Eminescologia trece obligatoriu prin Huși, declara ritos, în mai multe rânduri, acad. Mihai Cimpoi, iar această afirmație răspicată este justificată de cele peste zece volume de analiză critică dedicate Luceafărului. „Criticul de la Huși“, cum a fost numit cu o formulă restrictivă, nu este deloc un provincial, ci un spirit național ca anvergură, în accepțiunea nobilă a termenilor. Slujind la catedră, decenii la rând, în „avanposturile“ formative de la Cuza Vodă, Theodor Codreanu rămâne un reper valoric al locului, recunoscut ca atare de discipoli, de prieteni și de comunitate.
În pleiada de dascăli de ieri și de azi este relativ ușor să distingi excelența. Au făcut-o demult „grefierii“ conștiincioși, cu o perseverență exemplară. Mă limitez să amintesc dintre numele de acum pe prof. dr. Mirela Marin, autoarea unei solide teze de doctorat consacrate prozei lui Dumitru Radu Popescu, pe scriitoarea Lina Codreanu (al cărei roman, „Chemarea apelor“, a fost prezentat recent în Tribuna învățământului), pe istoricul și cercetătorul Clit Costin, infatigabil în investigațiile sale documentare, și nu în ultimul rând pe prof. Manuela Iacob, destoinica directoare a instituției.
Sculptorul Gheorghe Alupoaei a nemurit în bronz chipul domnitorului Al.I. Cuza, patronul spiritual al liceului. Manifestările dedicate centenarului vor fi multiple și nu ne îndoim că vor avea ecou în sufletele participanților: autorități, foști directori, foști absolvenți, personalul didactic actual, invitați.
Blazonul de noblețe al liceului hușean este susținut de câteva argumente inatacabile: 100 de ani de existență, o istorie instructiv-educațională substanțială și pilduitoare, echipe didactice devotate și performante, o revistă școlară („Zorile“) ce apare, cu intermitențe inevitabile, din 1922 (sic!), serii de absolvenți care au onorat emblema unității, o dotare semnificativă prin modernitate și funcționalitate, două monografii dispuse simetric în timp, una înainte de 1989 și alta post-revoluție, prezența constantă în topul județean al calității prin câțiva indicatori obiectivi, recunoscuți ca atare – promovabilitate la bacalaureat, acces în învățământul superior, rezultate la olimpiade și concursuri, prezența în viața comunității.
Traiectoria liceului hușean este ascendentă.
Vivat, crescat, floreat!
Teodor PRACSIU