Socialize

Facebook
Home » Reforma » Proces » Importanţa obiectivelor specifice

Importanţa obiectivelor specifice

Sorin Cristea

Prof. univ. dr. Sorin Cristea

Recurs la pedagogie

Obiectivele specifice ale instruirii au o importanţă determinantă în cadrul activităţii de proiectare curriculară a programelor școlare. De aceea trebuie concepute la nivelul unui model pedagogic ideal, care evidenţiază funcţia prin­cipală îndeplinită și structura de bază corespunzătoare acesteia. Lipsa unui astfel de model pedagogic ideal al obiectivelor specifice ale instruirii explică erorile persistente în realizarea programelor școlare, amplificate și de moștenirea „manualelor alternative”, proiectate greșit ca alternative nu doar la metode, evaluare, forme de organizare, prezentare grafică, ci și la… obiective și conţinuturi de bază!…

Funcţia principală a obiectivelor specifice ale instruirii este cea de fundamentare pedagogică a programelor școlare, proiectate curricular, la nivel temporal (un an de învăţământ) și spaţial – capitole și subcapitole sau module și submodule de studiu, necesare pentru toţi elevii, ca bază pentru formarea-dezvoltarea lor optimă, în raport de particularităţile de vârstă psihologică, în perspectiva unei educaţii durabile, permanente.

Structura de bază a obiectivelor specifice ale instruirii, corespunzătoare pedagogic funcţiei principale, implică inter­dependenţa dintre cerinţele psihologice și cerinţele sociale faţă de educat, de elev.

Cerinţele psihologice sunt exprimate în termeni de competenţe, proiectate pe termen mediu și lung, care vizează formarea-dezvoltarea unor capacităţi de cunoaștere, înţele­gere, aplicaţie, analiză, sinteză, evaluare critică (vezi capa­cităţile definite de taxonomia obiectivelor cognitive, elaborată de Bloom).

Cerinţele sociale vizează proiectarea unor conţinuturi de bază, validate de societate, selectate, prezentate și corelate pedagogic în raport de particularităţile de vârstă ale elevilor. Aceste conţinuturi de bază, determinate social, cores­pun­zătoare competenţelor angajate psihologic, sunt realizabile gradual, pe parcursul unor capitole și subcapitole, module și submodule de studiu prin cumularea unor performanţe (minime, medii, maxime) realizate în cadrul unui semestru sau an școlar, cu deschideri multiple, la nivelul disciplinei școlare de referinţă, dar și în plan intradisciplinar, interdisciplinar și chiar transdisciplinar.

O programă școlară construită curricular are relevanţă pedagogică, psihologică și socială doar în măsura respectării integrale a funcţiei și a structurii de bază a obiectivelor spe­cifice valabile pe parcursul unui an școlar, pe fondul obiec­tivelor generale angajate la scara treptei de învăţământ res­pective.

Consistenţa pedagogică a unei programe școlare curriculare nu poate fi asigurată doar prin anunţarea obiec­tivelor specifice, în termeni de obiective de referinţă valabile pentru un an școlar. Solicită normativ, imperativ, episte­mologic, dar și moral precizarea conţinuturilor de bază legi­timate: a) social, de paradigma impusă în domeniul cunoașterii (știinţifice, tehnologice, artistice etc.) reprezentat de disciplina școlară respectivă; b) psihologic, de particularităţile de vârstă ale elevilor care impun o anumită selecţie și corelare a cunoștinţelor, deprinderilor etc. – în raport de stadiul operaţional al gândirii (concret până spre 12 ani) și de cerinţele elementare de igienă a învăţării în clasă și mai ales în afara clasei.

Coerenţa pedagogică a unei programe școlare implică valorificarea obiectivelor specifice la nivelul corelării permanente a conţinuturilor predate-învăţate-evaluate în cadrul aceleiași discipline școlare, dar și în raport de alte disci­pline școlare în perspectivă intradisciplinară, interdisciplinară și chiar transdisciplinară.

Gradualizarea programei școlare curriculare, liniară sau concentrică, impune fixarea obiectivelor specifice pe subcapitole și capitole, module și submodule de studiu, cu precizarea conţinuturilor de bază, obligatorii pentru toţi profesorii în vederea formării-dezvoltării normale a elevilor în raport de vârsta psihologică și de cerinţele elementare de igienă a învăţării. Conţinuturile de bază nu pot fi lăsate la latitudinea unor profesori care nu cunosc sau nu vor să respecte principiile proiectării curriculare și ale psihologiei fiecărei vârste școlare. Un subiect care ar trebui să fie prioritar pentru inspecţia școlară.

 

 

Rolul educaţiei extracurriculare în formarea personalităţii copiilor

 

„Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

(Maria Montessori – „Descoperirea copilului”)

 

Problematica educaţiei dobândește în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ. Educaţia depășește limitele exigenţelor și valorilor naţionale și tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

Modelarea, formarea și educaţia omului cere timp și dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul și inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului. În școala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregătește copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine și de măsura în care reușește să pună bazele formării personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic și socioafectiv, pentru o cât mai ușoară integrare socială. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare.

Oricât ar fi de importantă educaţia curricu­l­ară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare școlară. În acest cadru, numeroși alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.

Activităţile extracurriculare organizate împreună cu elevii mei au conţinut cultural, artistic, spiritual, știinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau simple activităţi de joc sau de participare la viaţa și activitatea comunităţii locale.

Excursiile pe care le organizez bianual sau anual contribuie la îmbogăţirea cunoștinţelor copiilor despre frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii cunosc locul natal în care au trăit, muncit și luptat înaintașii lor, învăţând astfel să-și iubească ţara, cu trecutul și prezentul ei. Copiii pot cunoaște realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit și au creat opere de artă scriitori și artiști. Excursia este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuiește însușirea unei experienţe sociale importante, dar și îmbogăţirea orizontului cultural-știinţific. Excursia reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire a copiilor, îi ajută să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din atmosfera de muncă de zi cu zi, ci și ca un act de ridicare a nivelului cultural.

Serbările școlare vin în ajutorul afirmării și formării personalităţii elevului. ~n timpul prezentării programului artistic, elevul artist îi va avea ca spectatori pe colegii de școală, dar și pe părinţi, cărora va trebui să le recite sau să le cânte, exprimând trăirile care îl copleșesc. Realizarea programului artistic presupune o muncă de căutări și de creaţie din partea învăţătorului/profesorului. ~n cadrul serbării, el, dascălul, este regizor, coregraf, pasionat culegător de folclor, poet, interpret, model pentru micii artiști. Importanţa unor asemenea festivităţi ocazionate de sfârșitul de an școlar, de Ziua Copilului sau sărbătorile religioase este deosebită. Ele lărgesc orizontul spiritual al elevilor, contribuind la acumularea de noi cunoștinţe, la îmbogăţirea trăirilor afective și senti­mentelor estetice. Pentru ca elevii să-și motiveze participarea la această activitate, este foarte importantă atmosfera realizată în timpul repetiţiilor, caracterizată prin bună dispoziţie, dar și prin seriozitate. Șansa de reușită a serbărilor este dată de varietatea programului artistic, în măsură să valorifice talentul de recitator al unora, calităţile vocale, de ritm și graţie ale altora, dar și destoinicia pentru realizarea costumelor și decorurilor.

Vizitele la muzee, expoziţii, monumente și locuri istorice, case memoriale – organizate selectiv – constituie un mijloc de a intui și preţui valorile culturale, folclorice și istorice ale poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele și fenomenele în starea lor naturală, procesul de producţie în desfășurarea sa, operele de artă originale, momentele legate de trecutul istoric local, naţional, de viaţa și activitatea unor personalităţi de seamă ale știinţei și culturii universale și naţionale, relaţiile dintre oameni și rezultatele concrete ale muncii lor, stimulează activitatea de învăţare, întregesc și desăvârșesc ceea ce elevii acumulează în cadrul lecţiilor.

Spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în școală, prin care copilul face cunoștinţă cu lumea minunată a artei. Deși această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum și în faptul că apelează permanent la afectivitatea copilului.

Parteneriatele ajută elevii să aibă succes la școală și mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii și ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în edu­caţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea școlii și a clasei de elevi. În cadrul acestor parteneriate se pot parcurge următoarele conţinuturi: transmiterea unor informaţii despre ecologie, dobândirea unor cunoștinţe despre relaţia om-mediu, educarea unor comportamente și conduite civilizate, îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din diferite domenii, cultivarea unor atitudini de investigare, cercetare etc.

Prin organizarea unor concursuri între grupele aceleiași clase sau între clase diferite (pe diferite faze, pe diferite teme) promovăm valori culturale și etice fundamentale, precum și fair-play-ul competiţional, sensibilitatea și personalitatea lor suferind modificări pozitive, putând ușor depista tinere talente artistice în vederea cultivării și promovării lor. Concursurile sportive vin ca o completare a activităţilor sportive, cei mici participând cu multă plăcere la concursurile sportive organizate, cum ar fi: atletism, minifotbal, minihandbal etc.

O mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extrașcolare care susţin derularea unor proiecte edu­caţionale, implicând în mod direct copilul prin personalitatea sa. Aplicată la clasă, metoda proiectului este acceptată cu plăcere de elevi, deoarece permite munca în echipă, unde fiecare poate contribui, potrivit înclinaţiilor individuale, la realizarea unui scop comun.

Implicarea elevilor în proiectele educative atât la nivel naţional, cât și internaţional a crescut în ultimii ani, aceasta dovedind interesul crescut al elevilor faţă de unele activităţi educative. Concursul de creaţie literară și plastică urmărește stimularea implicării elevilor în activităţile extrașcolare, descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor artistice și literare ale copiilor din ciclul primar. Prin participarea la astfel de proiecte elevii își dezvoltă aptitudinile artistice și literare, spiritul de echipă (în realizarea lucrărilor colective), își vor testa aptitudinile, își vor putea pune în valoare calităţile artistice.

Activităţile extracurriculare sunt apreciate atât de către copii, cât și de factorii educaţionali în măsura în care: valorifică și dezvoltă interesele și aptitudinile copiilor; organizează într-o manieră plăcută și relaxantă timpul liber al copiilor, contribuind la optimizarea procesului de învăţământ; formele de organizare sunt dintre cele mai ingenioase, cu caracter recreativ; copiii au teren liber pentru a-și manifesta în voie spiritul de iniţiativă; participarea este liber consimţită, necondiţionată, constituind un suport puternic pentru o activitate susţinută; au un efect pozitiv pentru munca desfășurată în grup; sunt caracterizare de optimism și umor; creează un sentiment de siguranţă și încredere tuturor participanţilor; urmăresc lărgirea și adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ; contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Activitatea extracurriculară este o componentă educaţională valoroasă și eficientă, căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare atât în modul de realizare a activităţii, cât și în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă, care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea activităţilor extrașcolare oferite crește interesul copiilor pentru școală și pentru oferta educaţională. În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii și să realizeze un feedback pozitiv.

Prof. Anda SOARE, consilier educativ,

Școala Gimnazială Perieţi, jud. Ialomiţa