Socialize

Facebook
Home » Examene » Evaluare Nationala » În aşteptarea examenelor naţionale

În aşteptarea examenelor naţionale

Evenimentul anului şcolar e în curs de desfăşurare. E vorba despre examenele naţionale – evaluarea la sfârşitul clasei a VIII-a şi bacalaureatul. Momentul provoacă destulă emoţie, deşi în ultimii ani lucrurile par a fi fost mai bine reglate. Corectarea în alte centre/alte oraşe decât cele în care se dau probele de examen a eliberat o mulţime de lume de „griji suplimentare“ şi de complicaţii şi complicităţi ale existenţei. Fenomenul corupţiei pare a se fi diminuat în continuare, deşi scepticii înrăiţi, şi care le ştiu pe toate, ne vor spune în continuare că nu este vorba decât de o iluzie.

Multe lucruri au rămas însă mai departe sub semnul unei imperfecţiuni vădite. Toate discuţiile din ultimii ani privind Evaluarea Naţională n-au modificat nimic în sistem, deşi unii miniştri au părut a fi, la un moment dat, convinşi de faptul că sistemul actual are destule hibe şi că un examen de admitere ici-colo ar fi necesar. Până la urmă însă, inerţia specifică oricărui sistem a fost mai puternică decât luciditatea uneia sau alteia dintre persoanele care au „defiliat“ prin strada Berthelot. În ce priveşte bacalaureatul, nici măcar povestea, de-o penibilitate fără egal, ce priveşte evaluarea competenţelor de comunicare orală nu şi-a schimbat faţa. De altfel, se poate observa cât de permisivă a devenit societatea românească şi cât de mult în democraţie, experţi, factori de decizie, agenţii profesionale îşi justifică enormităţile făcând apel la… Europa. Chiar şi atunci când Europa n-are habar de fandacsiile imaginative al românilor.

 

Pe de altă parte, în acest an şcolar au fost avansate, deocamdată ca proiect, ceva modificări în structura unor subiecte de bacalaureat, între altele la Limba şi literatura română. S-a experimentat acest lucru la simularea organizată la clasa a XI-a. Judecăţi asupra fenomenului n-am auzit, cu excepţia vocii unui lider al elevilor care „a aplaudat“ schimbarea. De ce un lider al elevilor trebuia să se pronunţe în această privinţă, iar judecata lui să cântărească foarte mult în a aprecia o realitate specifică profesioniştilor educaţiei, mi-e greu să înţeleg. Dar mi-e greu să înţeleg şi alte lucruri din societatea românească şi, drept urmare, sunt liniştit. Sunt liniştit, fiindcă nici alţii din jurul meu, cărora destinul şcolii le trezeşte un anume interes, nu par a înţelege chiar tot ce se întâmplă. De pildă, de ce de ani buni, mai mult de zece ani, la structura eseului de la Subiectul III –
examenul de bacalaureat –, ordinea punctelor de reper este una aleatorie, cumva în dispreţ cu logica argumentativă a unui text, dar şi cu logica învăţării. Poate doar pentru a justifica precizarea că ordinea punctelor de reper nu trebuie res­pec­tată, este facultativă… Şi atunci, zic, e vorba de creativitate… De altfel, şcoala preuniversitară de azi a făcut, se pare, paşi însemnaţi pe drumul creativităţii, dar mai ales al standardizării. Doar unii dintre noi am rămas blocaţi în imagini mai vechi şi nu am înţeles drumul glorios parcurs în aceşti ani.

Lăsând însă tentaţia ironiei de-o parte, trecând la Evaluarea Naţională, aceasta rămâne cumva cantonată într-o formulă, oarecum aşezată, cu destule lucruri bune până la urmă. Curios însă, micile schimbări (apărute în model, vestitele modele care ne guvernează existenţa – extragerea unor idei dintr-un text, de exemplu), despre care am mai pomenit, par a se fi pierdut pe drum. Poate fiindcă sunt greu de cuantificat! Vom trăi şi vom vedea însă cum vor arăta cu adevărat subiectele din acest an.

Dincolo de aceste detalii, mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin detalii, Evaluarea Naţională păstrează, cel puţin la nivel de posibilă formulă de Subiect I, B, o enormitate. Enormitatea are în vedere două cerinţe „subtile“: E vorba despre prezentarea/formularea opiniei despre semnificaţia titlului unui text sau despre mesajul unui text. Nu vreau să spun că asemenea cerinţe privind interpretarea unui text ar fi cumva anapoda. Anapoda sunt ele, aşa cum sunt propuse, la Evaluarea Naţională.

Nu ştiu cine le-a propus iniţial ca posibile variante, ele sunt ceva mai vechi şi nu pot fi puse pe seama actualei echipe de la CNEE. Oricum, mulţimea auxilarelor privind Evaluarea Naţională nu scapă ocazia de a formula cu sârg o asemenea cerinţă. Trebuie să recunosc însă că aici există o anume discriminare. Sunt auxiliare care formulează decent şi cumva argumentat un asemenea subiect (de ex. Redactează o compunere de… cuvinte, în care să prezinţi semnificaţia titlului poeziei X… În compunerea ta vei avea în vedere: să ilustrezi relaţia dintre titlul şi conţinutul textului liric; să evidenţiezi două mijloace artistice prin care este susţinută ideea din titlu; să ai o structură adecvată…; să te înscrii în limitele de spaţiu indicate), aşa cum sunt altele care nu doar improvizează, dar lasă elevul complet descoperit. Iată un asemenea „model“, marca 2017: Redactează o compunere… în care să motivezi semnificaţia titlului… Până aici, nimic nou, numai că atenţie la punctele de reper: să formulezi o opinie despre semnificaţia tiltului (adică, întreb eu: în ce ar consta opinia elevului cu privire la semnificaţia titlului: că titlul este semnificativ? că titlul este nesemnificativ?); să îţi susţii opinia prin două argumente (păi, ori vorbim de motive, ori de argumente, că ele n-or fi chiar sinonime absolute!), după care urmează lucruri deja ştiute: să respecţi structura specifică a tipului de compunere şi: să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat. Întrebarea este dacă se vede cumva diferenţa, căci ea există totuşi. Prima formulare de subiect vine cu o anume trimitere a elevului către ceva care ar putea motiva totuşi titlul, prin valorificarea unora dintre multele elemente ale unui text: tema textului, cuvintele-cheie ale textului, structura textului, organizarea lui, relaţia dintre titlul şi prezenţa eului liric sau relaţia dintre titlul şi prezenţa unui tablou din natură (a se vedea cazul pastelului!).

Dar să ne delectăm (uimim?!…) încă o dată cu faptul că asemenea detalii nu prea mai contează pentru unii autori de auxiliare, persoane destul de… publice. Contează doar scoaterea pe piaţă a unui auxiliar şi… standardizarea. Este varianta de subiect formulată precum ne-ar spune/ne-a spus-o cândva/ modelul CNEE?!… Este!… Ei bine, atunci, totul e în ordine. Trăiască forma, conţinutul să mai aştepte…

Este evident că, în faţa unor asemenea ciudăţenii de abordare, aşteptăm subiectul de la Evaluarea Naţională din acest an cu un anume interes. Mai departe însă, întrebarea sună aşa: a înţeles actuala echipa de la CNEE cam care sunt hibele (puţine!) ale elaborării subiectelor la Evaluarea Naţională?!… Este ea dispusă să „rişte“ anume schimbări, pe o structură care, în linii mari, pare a fi corectă?!… Cât priveşte bacalaureatul, curiozităţile sunt ştiute: va fi proză, va fi poezie la subiectul 3?!… Se vor feri din nou propunătorii de „delicata“ poezie?!… Va fi poezie, va fi proză, va fi text dramatic la subiectul I?!… Fiindcă, în fond, doar aici se mai fac ceva diferenţe. În rest, şcoala funcţionează stas… Adică motivăm cratima, scriem o expresie, identificăm un epitet, două şi, uite aşa, „ajunserăm“ şi noi bacalaureaţi.

Adrian COSTACHE